Timiș – Mehedinți, din nou la barajul de promovare în Liga 3, după 6 respectiv 8 ani

După două ediții în care campioana Diviziei D Timiș a dat piept reprezentantelor Hunedoarei la barajul de accedere în Liga 3, vecinii de la est vor fi înlocuiți anul acesta ca oponenți în dubla manșă de la finele primăverii cu exponenții fotbalului din Mehedinți, astfel încât, din totalul celor 4 asociații județene din regiune care și-au trimis în acest deceniu campioanele la barajul de promovare contra cluburilor timișene, cea de la malul Dunării o egalează la asemenea dispute pe cea hunedoreană, fiecare cu câte 3 în cont dar până acum majoritatea pierdute, cu o singură excepție.

Aspirante la câștigarea Diviziei D Timiș, ACS Dumbrăvița și Timișul Șag vor da piept în revanșă la startul returului, după 1-0 pentru ”albaștri” în tur, bănățenele aflând astăzi că oponenta la barajul de intrare în Liga 3 va fi din județul Mehedinți

După 6 ani, campioana Diviziei D Timiș a fost din nou împerecheată la barajul de promovare din liga a patra cu cea a Mehedințului, conform tragerii la sorți de astăzi de la FRF, ultima confruntare directă consemnându-se în 20 iunie 2012, când CSM Lugoj dispunea cu 3-0 la Reșița de CS Pandurii Cerneți, ca o revanșă bănățeană după eșecul din 15 iunie 2010, înregistrat de cei din Chișoda, 1-2 cu CS Termo Drobeta Turnu Severin, pe arena CFR din Caransebeș.

Într-adevăr, campioane ale ligii a patra timișene au mai jucat la baraj la începutul acestui deceniu cu oponente din Mehedinți, așadar în 2010 și 2012, întâlnind în rest campioane județene din Hunedoara în 2011, Caraș-Severin în 2013, Alba în 2014, din nou Caraș-Severin în 2015 iar ulterior din nou din Hunedoara. Iar cu două excepții, în 2010, când cei din Chișoda au cedat mehedințenilor la Caransebeș, respectiv 2014, când ACS Ghiroda a pierdut promovarea la lovituri de departajare în fața celor din Galda de Jos, la Deva, timișenii au avut câștig de cauză.

De astă dată, o potențială oponentă a bănățenilor ar fi AS Recolta Dănceu, lider cu punctaj maxim din 10 meciuri după sezonul de toamnă în Divizia D Mehedinți și golaverajul 52-12, indiciile sugerând postura de favorită a reprezentantei Timișului, cu prima șansă în dubla manșă din 16 iunie 2018, de la ora 18:00, partida tur, și 23 iunie, de la 17:30, returul.

Fără subestimarea adversarului, aspectul că întrecerea mehedințeană reunește doar 9 cluburi la start, propunând așadar fiecărei participante doar câte 16 meciuri în sezonul regular, plus cele din play-off și play-out, semnalează gradul valoric mai scăzut al competiției din zona dunăreană. Spre exemplu, vecinii din Gorj, care vor da piept prin intermediul campioanei la barajul din iunie cu exponenta Aradului, dețin o ligă a IV-a cu 16 grupări, plus una paralelă, rezervată juniorilor A1.

Cu alte cuvinte, ca întrecere a Diviziei D a respectivelor asociații județene, cea din Mehedinți se arată a fi cea mai modestă valoric și de dorit pentru eventualele oponente la baraj. De fapt, în dubla manșă de accedere de anul trecut, campioana mehedințeană CS Strehaia era întrecută cu 2-4 acasă iar apoi cu 8-0 în deplasare de AFC Voința Săelele, cu încă un sezon înainte Pandurii Cerneți aruncând prosopul deja după prima manșă, pierdută acasă cu 1-6 cu CSM Școlar Reșița. Cei din Cerneți erau de fapt atunci la a doua tentativă consecutivă, după ratarea promovării în 2015 în dubla manșă cu CS Universitatea Craiova SA II. Ultimul triumf al exponenților de la Dunăre la baraj datează din 2014, când CS Minerul Mehedinți trecea de gorjenii de la Gilortul Târgu Cărbunești, însă nu rezista în seria vestică din ”C”, încheind ultima, cu numai 8 puncte.

Actualul lider din Dănceu este urmat după primele 12 etape de ACS Viitorul Șimian și AS Strehaia, cu câte 27 de puncte fiecare dar din câte un meci în plus jucat fiecare, sezonul de primăvară mai programând în retur numai 6 etape, din 17 martie și până în 21 aprilie, iar apoi cele din play-off și play-out, celelalte participante provenind din localitățile Cujmir, Orșova, Pristol, Vânju Mare, Salcia și Eșelnița.

În Divizia D Timiș în schimb mai sunt 17 etape, cele din retur, începând de la sfârșitul săptămânii viitoare, când, la Dumbrăvița, se vor întâlni tocmai primele două clasate, gazda ACS, a doua în ierarhie, din cursul incipient al turului la cârmă cu Sorin Bălu, și liderul cu 3 puncte avans CS Timișul Șag, preluat din noul an de Iulian Munteanu.

Două localități periurbane Timișoarei trag așadar spre barajul de promovare contra mehedințenilor, după ce anul trecut ACS Ghiroda avea succes în dublă manșă contra hunedorenilor de la Inter Petrila iar în 2016 și Ripensia la fel cu AS Hercules Lupeni, tot din județul Hunedoara.

În 2015, la prima ediție a barajului programat în dublă manșă, ASU Politehnica a dispus de cărășenii de la CS Voința Lupac, chiar dacă nu tot printr-o dublă victorie, cu încă un an înainte fiind nevoie de lovituri de departajare în încleștarea eliminatorie în manșă unică, ACS Ghiroda suferind la Deva în fața Industriei Galda de Jos. În prealabil, succese timișene la zero și în 2013, Mama Mia contra Metalului Oțelu Roșu, cu 3-0, respectiv în 2011 la Arad, când Flacăra Făget înscria suficient doar o dată contra Jiului Petroșani.

În cadrul tragerii la sorți de la sediul Federației Române de Fotbal s-a mai stabilit ca tot în cadrul regiunii 4, sud-vestice, să mai aibă loc în iunie dublele manșe de baraj dintre campioanele din Hunedoara și Caraș-Severin, respectiv Arad – Gorj, pe când tot în partea aceasta de țară, în cadrul regiunii 2, confruntările vor fi între reprezentante din Maramureș și Bihor, Cluj și Sălaj, respectiv Bistrița-Năsăud și Satu Mare, iar în Regiunea 3: Brașov – Covasna, Alba – Harghita și Mureș – Sibiu.

Clasamentul la zi în Divizia D Timiș și programul etapei a XVIII-a, din 9-11 martie, pe coloana datelor tehnice.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 12

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: