Timişoreanul Ciprian Cezar Tudoraşcu (manager Winners FC / Bahrain): „Materialul uman pe care se poate construi nu este cu nimic mai prejos decât cel din alte zone geografice ale lumii, din contră”

Antrenor în sectorul juvenil pe mai multe meridiane, cu sezoane bune de activitate în fotbalul multiplu campion mondial al Italiei, timişoreanul Ciprian Cezar Tudoraşcu nu mai are nevoie de multe prezentări, faptele vorbind de la sine. O carieră clădită treaptă cu treaptă de la baze şi care însumează deja aproape 20 de ani, cel mai recent, în ultimul an şi jumătate, în Orientul Mijlociu, manager la Winners FC. „Învingătorii” din Bahrain au omul potrivit la locul potrivit în persoana profesionistului în vârstă de 43 de ani, făcându-şi timp şi să răspundă cu amabilitate câtorva întrebări. Să-i dăm cuvântul, invitându-vă să accesaţi site-ul personal multilingv cipriancezartudorascu.com, o carte luminată într-o fereastră deschisă actualmente în arhipelagul din Golful Persic, după ce deceniul trecut îl găsea şi-n fotbalul chinez.

Sporttim: Sfârşitul anului trecut a adus în cele din urmă turneul final mondial de seniori şi în lumea arabă, şi ştim că măcar un timişorean activează în fotbalul ei. Concluziile pe marginea sa s-au mai cristalizat, ce emulaţie a creat şi care îi sunt ecourile?

Cezar Ciprian Tudoraşcu: „A fost un Mondial atipic pentru majoritatea globului. Controversat în acelaşi timp, din cauza anumitor subiecte care deja au fost dezbătute, pe durata dar şi după competiţie. Politica nu mă interesează, aşa că nici nu comentez alte lucruri. Consider că a fost unul reuşit pentru zona arabă, a adus un val pozitiv de aprecieri şi în acelaşi timp a deschis uşile întregii lumi pentru a descoperi o zonă nu foarte uşor de ajuns până acum ceva vreme. Pot spune că a avut un impact pozitiv, a creat o emulaţie extraordinară, mai ales prin prisma rezultatului înregistrat de Arabia Saudită împotriva Argentinei, dar şi a prestaţiei remarcabile a Marocului. Mulţi copii s-au apropiat de fotbal datorită Campionatului Mondial, ceea ce consider că este cel mai mare câştig.”

Vezi Ponturile la Pariuri de Azi (+15 ani de experienta in pariuri sportive)

– Iar tu activezi tocmai în fotbalul juvenil din Orientul Mijlociu. Mai precis?

C.C.T.: Deţin din octombrie 2021 funcţia de manager al clubului Winners Football Club, care îşi are sediul în Bahrain dar care are o filială şi în Arabia Saudită. Mă deplasez frecvent între cele două locaţii, distanţa fiind de aproximativ 40-50 de minute.

– Împrospătează-ne te rog memoria, ai activat mulţi, mulţi ani şi-n Italia.

C.C.T.: Italia m-a ajutat enorm în cariera de antrenor! Mi-a pus pe CV-ul meu “ştampila” de calitate. Consider că cei aproape 9 ani petrecuţi în peninsulă m-au ajutat să mă dezvolt ca persoană dar şi ca profesionist. Între 2005 şi 2009 am activat în nordul Italiei, la academia clubului Pordenone Calcio, FVB Calcio. Iar între 2013 şi 2017 am activat în sudul Italiei, în prima academie deschisă de clubul Atalanta Bergamo în sud, Katane Soccer. Experienţe de neuitat, care m-au ajutat să văd meseria de antrenor din diferite unghiuri şi care, ulterior, mi-au deschis alte porţi. Pe de altă parte mă mândresc, sunt unul dintre puţinii antrenori români care, indiferent de nivelul la care au activat, au avut şansa să muncească atâţia ani, geografic vorbind, la vest de Timişoara.

– În ţară, care au fost ultimele tale demersuri, în ceea ce priveşte activitatea şi perfecţionarea?

C.C.T.: În ţară, ultima activitate importantă a fost experienţa la Poli Timişoara în era Marian Iancu, între 2009 şi 2011. Aş spune perioada de aur a fotbalului timişorean. O perioadă care, din păcate, nu se întrevede prea curând. În rest, am încercat să ajut cu sfaturi şi idei când mi s-a cerut părerea. Dar recunosc că în România nu am acelaşi nume pe care îl am în străinătate, aşa că nu am nici aşteptări. În ceea ce priveşte perfecţionarea, particip regulat la cursurile Şcolii de Antrenor, de una, două ori pe an. Îmi place să fiu la curent cu ultimele noutăţi şi sunt deschis să învăţ, este una dintre calităţile care mă definesc. Recent am participat la cursurile clubului Ajax Amsterdam, club recunoscut pentru viziunea în ceea ce priveşte creşterea copiilor şi juniorilor. Am făcut şi un curs de Director Tehnic, deci – în concluzie – investesc în propiile cunoştinte. Consider că nu există o investiţie mai bună decât în educaţia proprie.

– Perfect şi absolut de acord! În linii mari, cum ai descrie activitatea ta în zona Golfului Persic?

C.C.T.: Într-adevăr, activitatea mea nu se limitează doar la Bahrain, ci se desfăşoară şi în Arabia Saudită. Este o activitate mixtă, între teren şi birouri. Pe teren, la selectia jucătorilor şi antrenorilor, antrenamente demonstrative, cursuri pentru antrenori, monitorizarea antrenamentelor şi a jocurilor, iar în birou pentru planificarea obiectivelor pe categorie de vârstă – anuale, semestriale, lunare, săptămânale, şedinţe tehnice cu managementul clubului, recrutarea de antrenori, crearea şi monitorizarea bugetului anual. Şi aşa mai departe.

– Cum se dezvoltă fotbalul în aceste ţări?

C.C.T.: Aş spune că este pe o pantă ascendentă! Faptul că mulţi jucători şi antrenori de valoare ajung în liga saudită este un semnal important, iar în general arabii sunt înnebuniţi după fotbal şi au planuri mari. Au infrastucturi excelente şi investesc în continuare, ceea ce nu poate decât să atragă copii către fotbal şi să creeze o bază a piramidei solidă. Faptul că Cristiano Ronaldo a ajuns în Arabia Saudită este o demonstraţie de forţă şi sunt convins că în următorii ani şi alţi jucători importanţi vor păşi pe urmele lui. Fără să vorbim de antrenorii de renume care deja activează în zonă.

– Cât de mult se bazează pe importul de know-how din fotbalul european şi sud-american, şi cât de mult se şcolesc ei înşişi?

C.C.T.: Ei au o bază importantă de jucători şi antrenori străini care sunt aduşi pentru a “fura” de la ei. Însă investesc şi în jucători şi antrenori locali, sunt cursuri speciale pe care federaţia saudită le crează pentru jucătorii în activitate, iar în staff-ul fiecărui străin se află şi antrenori localnici, tocmai pentru a învăţa şi care cu certitudine într-o zi vor primi o şansă. Noi avem în propiul club 5 antrenori străini, din Portugalia, Spania şi Canada.

– Care e profilul juniorului de acolo? Ce îl poate identifica, particularităţi?

C.C.T.: Copiii în general provin din familii bune, educate. Majoritatea studiază la şcoli internaţionale, vorbesc limba engleză şi sunt foarte prietenoşi, iar mai mereu îi vezi cu zâmbetul pe buze. În general, ca profil fotbalistic, sunt jucători care iubesc să aibă mingea sub picior, destul de creativi, dar aici depinde şi de filosofia clubului care îi formează. Din punct de vedere fizic nu excelează, sunt temperamentali şi acceptă cu greu înfrângerea.

– Ce ai de învăţat ca părţi bune din sportul lor şi din societatea lor în general?

C.C.T.: Respectul. Care pentru mine este fundamental, probabil de aceea am reuşit să mă adaptez rapid. Ei oferă şi cer respect. Sunt un popor foarte credincios, credinţă care le oferă un echilibru în viaţa de zi cu zi. Este o societate liniştită, o zonă care este mai mult orientată spre o viaţă familială.

– Există clişeul acesta, raportat antrenoratului la seniori în lumea arabă, că te-ai ”afunda în nisip” în plan profesional. Cum l-ai spulbera din perspectiva celui care activează acolo în juniorat?

C.C.T.: Nu vreau să fiu răutăcios, dar ştim proverbul cu vulpea care nu ajunge la struguri, spunând însă că sunt acri! Sunt zone ale lumii puţin cunoscute publicului, din diferite motive, dar care sunt mai avansate ca şi condiţii de viaţă decât multe ţări europene. Infrastuctura, investiţiile, materialul uman pe care se poate construi nu este cu nimic mai prejos decât cel din alte zone geografice ale lumii, din contră. Pot spune că la nivel de juniori am condiţii care în România probabil nu există la nivel de seniori în SuperLiga sau Liga 2. Iar probabil cel mai important, mi se oferă încredere şi respect, două componente fără de care nu se poate construi absolut nimic.

– Sunt şi alţi români în zonă. Mai ţineţi legătura? Sau cu unii dintre alţi expatriaţi din sport ori fotbal care sunt pe alte meleaguri?

C.C.T.: Sunt destui români care ştiu că activează prin zonă dar drumurile noastre nu s-au intersectat. Majoritatea sunt cei cunoscuţi de toţi, activează la nivel de seniori. Am un singur prieten apropiat şi un profesionist desăvârşit cu care sunt în contact apropiat, se numeşte Ciprian Moşcu, este preparator fizic la Al Raed şi face parte din staff-ul lui Marius Şumudică.

– Tizul tău, Ciprian. Cum percepi ceea ce se petrece în fotbalul românesc?

C.C.T.: Nu ştiu dacă sunt cel mai în măsură să vorbesc despre România, fiind plecat de ani buni. Consider că sportul este pe de-o parte oglinda societăţii, pe de alta doar se vorbeşte şi dezbate dar nimeni nu face nimic pentru a schimba ceva. Suntem un punct mic de tot pe harta fotbalistică a lumii şi nu trebuie să ne mire că am ajuns să fim depăşiţi de ţări ca Norvegia sau Islanda, ţări care investesc în copii şi în sport în general. Consider că suntem şi la nivel de club, şi la nivel de echipă naţională unde merităm să fim. Primim înapoi exact ce noi am investit în ultimii 10-15 ani.

– Dar în cel european în raport cu planul global? Căci dacă te uiţi, de la un turneu final mondial găzduit în Europa cu o finală pur europeană, s-a ajuns în 4 ani la unul cu o câştigătoare sud-americană şi o semifinalistă în premieră din Africa.

C.C.T.: Consider că la nivel global există o anumita egalizare a valorilor. Fotbaliştii joacă în diferite competiţii europene, antrenori europeni care ajung să antreneze pe toate continentele la toate nivelele. Jucătorii sud-americani sunt şi vor rămâne la mare căutare, datorită nivelului tehnic pe care îl au; de asemenea jucătorii africani, datorită gabaritului fizic combinat pe alocuri cu o tehnică rafinată. Plus partea mentală, unde consider că africanii au un mare avantaj datorită nivelului de trai din regiunea proprie.

– Urmăreşti bănuiesc rezultatele naţionalelor juvenile ale FRF. Identifică erorile ”sistemului” care stau la baza insucceselor.

C.C.T.: Ca orice suporter de la distanţă, urmăresc rezultatele echipelor naţionale. Punctul de vedere strict personal este că echipele naţionale nu produc jucători. Ele doar selecţionează. Cluburile sunt cele care ar trebui să produca jucători, în aşa fel încât selecţionerii să fie în dificultate, să nu ştie pe cine să aleagă. Noi nu avem o fundaţie sănătoasă în primul rând. Aş menţiona infrastructura la nivel de juniori – insuficientă, cluburi care se consideră profesioniste dar care la nivel juvenil încasează o cotizaţie lunară, cluburi fără o strategie de a pune accentul pe formarea de jucători şi fără personal calificat care să înţeleagă ce înseamnă activitatea cu un copil, antrenori care vizionează pe YouTube antrenamentele lui Klopp şi Mourinho după care vin să le aplice la 8-10-12 ani. Sunt cazuri în care, personal, venind în concedii, am asistat la antrenamente identice cu ceea ce făceam eu acum 35 de ani la nivel de juniori. Te întreb eu pe tine, s-a schimbat fotbalul în ultimii 35 de ani? Presupun că ştim amândoi răspunsul. Atunci cum putem avea pretenţia ca jucătorii pe care îi antrenăm azi, şi subliniez – azi, să fie pregătiţi pentru fotbalul de peste 5-7 ani, când ei ar trebui să facă pasul spre seniori?! Pe de altă parte, salarii mici ale antrenorilor, care astfel nu îşi permit să iasă să facă un curs în străinătate, dar sunt şi unii comozi, pe principiul “las’ că merge şi-aşa”. Eu consider că, indiferent de ceea ce vorbim, oamenii sunt secretul! În orice proiect! România trebuie să găsească oamenii care pot şi vor să facă!

– Iată unul ca tine, care chiar poate. Şi poate să şi spună lucrurilor pe nume.

C.C.T.: Sincer, ar fi multe de spus, dar în România oricum nimeni nu are urechi să asculte. Fiecare are propriile interese şi nici nu mai contează o părere spusă de către cineva care nici măcar nu a jucat la nivel Pro. Se ştie bine, dacă nu ai dat minim 10 centrări în Liga 1, fie că sunt prin spatele porţii, nici nu contezi. Eu mă mândresc că mi-am construit o carieră fără să fiu nevoit să deschid uşi cu “capul înainte”, fără să am o familie care să mă împingă în faţă sau fără influenţa politicului.

– O carieră exemplară de succes a unui tânăr autodidact, avid de cunoaştere. Cinste ţie, self-made man! Paşte Fericit, cu lumina Învierii! 

C.C.T.: Mulţumesc frumos! Multă sănătate cititorilor Sporttim şi un sincer Paşte Fericit tuturor! 

Mult mai multe amănunte interesante, pe propriul site al timişoreanului Ciprian Cezar Tudoraşcuhttps://cipriancezartudorascu.com/en/

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = patruzeci cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: