Legea e lege dar şi firmă italiană de echipament sportiv, DACIA e sponsor iar timişoreanul Gabriel Torje pare a deveni „Zebră” purtând Legea cu marca românească în piept. Udinese Calcio nu suflă încă o vorbă pe portalul său oficial dar Dinamo bate toba în privinţa milioanelor anunţate, care readuc aminte Timişoarei fotbalistice despre o mai ieftină despărţire în urmă cu 3 sezoane şi jumătate, pe-atunci cu tânărul ce-abia împlinise 18 ani într-un cantonament de iarnă cu Uhrin jr. în Ungaria. Iar când „câinii roşii” au bani şi posturi vacante, … Timişoara, ţine-te bine. (sursa foto: fotbalvvv.com)
Desigur, „motoreta” Torje nu este primul şi poate nici ultimul bănăţean care va zbura spre fotbalul străin nu din alb-violet, ci din roş-albul lui Dinamo, ceea ce constituie şi… problema Timişoarei. Într-un recent interviu acordat www.sporttim.ro de profesorul Ion V. Ionescu, fostul învingător al dinamoviştilor cu acel memorabil 2-1 din noiembrie ´87, după care banda rulantă pe relaţia Banat – Şoseaua Ştefan cel Mare devenea bine unsă, spunea pe de-o parte că Timişoara n-ar trebui să alimenteze cu talent fotbalistic rivalul bucureştean cu mai multe capete, ceea ce s-a mai întâmplat şi în această vară, în 4 cazuri, remarcând totodată că din păcate amatorul de fotbal din Banat s-a imunizat la exodul de jucători „violeţi” către „centru”, luându-l ca pe o fatalitate.
Transferul de milioane cu care pare a se pricopsi Dinamo într-un moment de sufocare financiară şi după un sezon chinuit, încheiat cu o umilinţă pe „Dan Păltinişanu”, dându-şi astfel şansa să-şi realimenteze potenţialul ce părea subţiat şi totodată speranţele, reîngroaşă şi mai evident semnele de întrebare în privinţa strategiilor şi abordării poliste peste ani. Privit în ansamblul sezoanelor sale, şi fotbalul este ca o cursă de galop, cu sprinturi şi ţâşniri pe turnantă, cu plasări strategice şi tactici, iar Poli şi Timişoara în general aduc în toamna lui 2011 cu o gloabă îngenuncheată, cu buzele umflate şi dusă de nas cu uscături, în vreme ce armăsarul de-acum fără Torje în spinare scoate din nou flăcări pe nări, adulmecând o nouă raită prin Banat…
Memoria oamenilor, se vede bine treaba în „civilizaţia modernă”, e tare, tare scurtă, ţinând cât până la următoarea ştire „bombă” din… bombardamentul mediatic, iar protestele şi nemulţumirile fanilor vizavi de un transfer din 15 ianuarie 2008 pe care însuşi jucătorul nu l-a prea dorit la vremea respectivă par istorie acoperită de colbul amintirilor.
Dinamo sau Steaua? Aceasta era întrebarea la vremea cantonamentului maghiar pentru un timişorean de 18 ani parcă strâns cu uşa de mai marii propriului club să facă pasul la „centru”. Becali se declara sătul cu statura lui Nicoliţă, nu mai avea nevoie de un altul, aşa încât băiatul născut în 22 noiembrie 1989 sfârşea după numai un sezon şi jumătate cât de cât de Poli, pentru o sumă vehiculată la 2,7 milioane dolari, la rubedenia prin alianţă în alb-roşu.
La momentul despărţirii, pentru liniştirea spiritelor şi salvarea aparenţelor, dinspre Poli se auzea despre o clauză de co-proprietate şi oarece beneficii ulterioare, induse imaginaţiei mai marilor violeţi la vederea banilor gheaţă pe relaţia Turcu. La vremea respectivă, poliştii veneau după un consistent tur marcat şi de cea mai mare implicare a junelui Torje, bilanţul echipei fiind de 10 victorii şi 5 remize din 19 jocuri, cu 37 goluri marcate şi 35 de puncte acumulate, iar al tânărului, de 17 partide şi un gol. Şaptesprezece, comparativ cu 5 pe finalul de 2005-´06 în care debuta pe 28 aprilie şi marca la a doua sa apariţie, într-un eşec cu 4-2 pe 13 mai 2006, plus alte 15 fără gol în 2006-´07, primul său sezon plin la club.
Cu alte cuvinte, alb-violeţii îl cedau deja la mijlocul celui de-al doilea său sezon la Poli, pe când abia avea 18 ani şi încerca să-şi cimenteze postura de titular la gruparea fanion din oraşul său natal. Asta apropo de răbdarea cu creşterea şi progresul speranţelor locului… Apoi n-avea să treacă nici măcar un retur în care victoriile şi golurile violeţilor aproape că se înjumătăţeau, pentru ca fazele cu co-proprietatea şi beneficiile ulterioare să se evapore de pe-o zi pe alta. Se renunţa la respectiva clauză pentru o sumă nu foarte diferită de cea neîncasată de tânăr la despărţirea sa intempestivă de clubul căruia-i era servit pe tavă, cu o insignifiantă trecere pe la LPS Banatul, de la Srbijanka Giuchici.
Dacă Dusan Uhrin jr. chiar nu-l mai avea în planurile sale pentru returul din primăvara lui 2008, cum i s-ar fi sugerat jucătorului, probabil doar cehul ar şti cu adevărat, dar cert este că valoarea de piaţă a lui Gabriel Torje ar fi putut creşte în aceşti ani în egală măsură şi la Timişoara, în alb-violet, precum s-a cam dublat, dacă nu chiar mai mult, în umbra spitalului de urgenţă din nordul capitalei. Şi să nu se uite că demarajul „motoretei” în alb-roşu a fost destul de gripat, cu hâcuri şi dubii… Pe când poate continuitatea pe Bega i-ar fi menţinut vântul în aripi.
Desigur, Torje era de 3 ani şi jumătate un caz ca şi încheiat pentru Timişoara, o altă cauză pierdută, dar cum istoriile mereu se repetă, ciclic, problema şi întrebarea rămân aceleaşi: cum îşi apără şi dacă vrea cu adevărat Timişoara să-şi apere interesele în duelul cu rivalele cu care sfârşeşte inevitabil prin a se lupta în elită?
Şi cine urmează? Gata. Dacă e să dăm crezare lui Borcea sau Opria, Torje ar putea adăuga deja în septembrie celor zece selecţii în „tricolor” nu din tricoul lui Dinamo, ci al alb-negrilor, dar problema este că până în acelaşi început de septembrie mai e „fereastră” pe piaţa transferurilor, iar cu Luchin părând a anticipa o revizitare a Podului Înalt (păi ce club „suspendat” n-are dreptul să achiziţioneze decât jucători liberi de contract?; păi ce alt club întârzie cu lunile să achite drepturi băneşti?; păi de ce s-a spus deschis că şi dacă „ar veni între timp autorităţile” tot s-ar realiza transferul?), ar mai rămâne unul, două nume pasibile de ofertele dinamoviste. Curtean s-a văzut săptămânile trecute în Timişoara cu Borcea şi e jucător de bandă, Goga a văzut şi el cum i-au tot plecat colegii din jurul său, aşa încât există premizele unui nou raid…
Desigur, fostul elev al Generalei IX, de pe Liviu Rebreanu, nu foarte departe de „Dan Păltinişanu”, nu va uita în veci de unde a plecat şi unde s-a tot întors în huiduieli la fiecare atingere de minge, huiduieli deloc la fel de inimoase pentru vreun alt „câine” la balon. Nu va uita de acel prim cantonament de iarnă reunind doar 9 copii într-o inexistentă până atunci grupă de ´89-´90 a Srbijankăi creată de pe-o lună pe alta de „Mima” Giuchici, şi nu uită de acei puţini pasionaţi care i-au dat şansa atunci, la începuturi, să lovească mingea. Dar s-ar putea să vrea să uite cum s-a văzut mai degrabă nevoit să plece de la Poli…
Iar în timp ce unul, altul, mai experimentează chiar şi acum asemenea senzaţii, antrenori timişoreni de talent dar pe margine sunt abordaţi la intrarea ca spectatori pe stadion cu fluturaşe despre ce şi cum să scandeze. Semn că Timişoara se autosuprimă şi pe mai departe, doar flatându-se într-un vicios cerc mânat de interese meschine şi partizane, dar autovictimizându-se în acelaşi timp cu degetul arătător spre entităţile de la centru ale căror robi sau vasali îşi permit de fapt să fie. Cât despre preţiozitatea cu care zugrăvesc oarece transferuri în străinătate conducători din România, fie că sunt de la Poli sau Dinamo, cedări pe care mai mari ale de exemplu unor cluburi sârbeşti, croate sau care mai vreţi Dumneavoastră sigur le-ar fi reuşit în alte condiţii, mai bine somn uşor decât greaţă.
