Tragerea la sorți a optimilor fazei județene a Cupei României

Șase dueluri directe între cluburi divizionare D și două în care formațiile din liga a patra vor juca în deplasare la grupări de eșalon inferior sunt disputele programate săptămâna viitoare în Cupa României la fotbal, mai precis în faza judeţeană Timiș, ajunsă la ora optimilor de finală pe drumul spre aflarea în primăvara viitoare a câștigătoarei întrecerii eliminatorii la nivelele 4-6, reprezentantă a AJFT în viitoarea ediție la nivel național, 2019-2020.

Astăzi de la ora 11, la sediul AJF Timiş, în prezenţa delegaţilor cluburilor participante, a avut loc tragerea la sorţi pentru faza optimilor de finală în ediția în curs a Cupei României la nivel județean. Iar pe lângă echipele calificate din etapa anterioară au intrat de-acum în cursă şi alte divizionare D, însă nu toate.

Partidele eliminatorii se vor juca săptămâna viitoare, marţi şi miercuri, de la ora 15:30.

Dar iată programul celor 8 meciuri…

Marţi 16 octombrie, de la ora 15,30: ACS Carani – CS Unirea Sânnicolau Mare, CS Avântul Periam – ACS Pobeda Star Bîşnov și AS Peciu Nou – Cocoşul Orţişoara.

Miercuri 17 octombrie, de la ora 15.30: AS Recaş (Campionatul Județean – liga a V-a) – AS FC Bazoşu Vechi, Voinţa Ionel (liga a VI-a ”Promoție) – Timişul Şag, Progresul Ciacova – ASO Deta, AS Seceani – Voinţa Maşloc și CSC Dudeştii Noi – Unirea Tomnatic.

Nu participă în schimb tocmai echipa clubului câştigător al ediţiei trecute, Fortuna Becicherec, care tranșa favorabil finala judeţeană în primăvară în compania celor de la CS Timişul Şag. Nici formația Flacăra Parţa, nou promovată în liga a patra, nu s-a înscris în competiţie odată cu echipele din divizia a cincea.

În pagina I, un clișeu din meciul CS Timișul Șag – Cocoșul Orțișoara, din semifinalele ediției trecute a fazei județene, tur în care mai jucau și Fortuna Becicherec cu Unirea Sânnicolau Mare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = zece

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: