Trecerea pe iarbă

Secund divizionara Timişului a jucat de la ora 16 primul meci amical acasă şi totodată pe iarbă al pregătirilor de iarnă, CSC Dumbrăviţa cedând cu 0-2 (0-2) vicecampioanei de toamnă a seriei vestice din Liga a III-a, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. 

Care a marcat de două ori pe gazonul arenei „Ştefan Dobay” în primul sfert de oră al întâlnirii celor mai bine clasate cluburi timişene la finele ediţiei trecute de campionat, câştigătoare pentru galben-albaştrii lui Sorin Bălu în Seria 7 sud-vestică a eşalonului terţ. 

Astăzi, dumbrăviţenii aflaţi cu două săptămâni şi jumătate înaintea primirii Ceahlăului la reluarea sezonului regulat al Ligii 2, au făcut trecerea în joc de pe suprafeţele sintetice pe cea de iarbă a terenului propriu, începutul meciului fiindu-le nefavorabil, cu goluri încasate în primul sfert de oră. 

La start cu Mikloş – Curea, Butnăraşu, Scutaru, Ghinescu – Sima, Olaru, Ailenei, Anişorac – Pădurariu, Paulevici, alb-verzii s-au axat pe majoritatea componenţilor din anul trecut, acesta fiind al patrulea meci amical jucat în pregătiri de dumbrăviţeni după victoria detaşată la zero din Ungaria, remiza albă de la Sibiu cu colegii secund-divizionari ai Şelimbărului şi eşecul la final de la mijlocul săptămânii trecute la Ungheni.

La rândul lor la primul meci de verificare pe iarbă din 2025, terţ divizionarii care vor relua partidele oficiale din noul an mai târziu decât grupările secund-divizionare au început lângă Pădurea Verde cu Flonta – Datcu, Stupu, Fridrich, Coroiu – Pop, Precup – Trip, Jichici, căpitanul Mancaş şi Miclău.

Trip deschizând scorul încă din primele 10 minute iar Cosmin Mancaş majorându-l cu o lovitură de cap peste alte şase minute, când avea a se şi stabili rezultatul final, pe fondul unui joc mai bun de posesie până la pauză din partea galben-albaştrilor: 0-2. 

Olaru şi Anişorac jucând tot meciul în formulele dumbrăviţenilor iar fundaşii centrali Stupu şi Fridrich în garnitura secund clasatei în Seria 9, care efectua primele înlocuiri la pauză, Stoi şi Munteanu intrând la schimb cu Pop şi Jichici.

Într-un prim test al săptămânii, „verzii” urmând a juca sâmbătă de la 12 la Timişoara în compania terţ divizionarei Politehnica, de pe locul 4 în seria în care activează şi ghirozenii, iar aceştia tot sâmbătă cu o grupare hunedoreană din altă serie a Ligii a III-a, CSM Jiul Petroşani.

După o oră de joc, antrenorul Cosmin Stan l-a introdus în poartă şi pe Braşoveanu, fără a mai intra astăzi, în baza principiului rotaţiei, şi Iliescu, iar între jucătorii de câmp pe Cibi, Purlea, Zurbagiu, Gladun, Sofran, Ignea, Modan şi Buţu, sosit sub formă de împrumut tocmai de la ghirozeni, în vreme ce Olaru şi Anişorac şi-au păstrat locul la mijloc.

Din minutul 63 intrând şi la vizitatori Lixandru, Ilie, Velcotă, Buia – care a lipsit mult din sezonul de toamnă ca urmare a unei accidentări, Şteţa şi Ciobanu, la schimb cu Datcu, Coroiu, Precup, marcatorii Trip şi Mancaş respectiv vârful Miclău. 

Iar pentru ultimele zece minute şi Ciublea în poarta oaspeţilor, retras fiind Flonta. Fără ca ghirozenii să scoată astăzi mingea din plasă, în ceea ce a fost a treia partidă succesivă în care alb-verzii Dumbrăviţei n-au marcat. 

Aflându-se în cea de-a doua săptămână de antrenamente pe plan local după ieşirea din stagiul centralizat de la Covaci odată cu prima deplasare în Ardeal, remizată acum 11 zile la Sibiu, după care urma trecerea prin Mureş, astăzi fără a putea apela şi la Morariu şi Adam, accidentaţi.

De partea cealaltă, elevii lui Sorin Bălu au încheiat săptămâna trecută perioada de acumulări fizice specifice, aflaţi fiind cu 3 săptămâni şi jumătate înaintea primirii celor din Peciu Nou la reluarea returului, după care disputarea unei ultime deplasări în sezonul regulat din C9 tocmai la Timişoara. 

La finele toamnei, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii încheia sezonul la 6 decembrie remizând 2-2 în etapa a XV-a la Cermei, după care dumbrăviţenii la 14 decembrie la Voluntari, unde cedau cu 1-0 retrogradatei din SuperLiga.

Clasamentele la zi şi programul viitor, pe coloana rezultatelor secţiunii Fotbal în Sporttim.

Într-o altă partidă de verificare, CS Gloria Moşniţa Nouă – CS Avântul Periam 3-1 (0-1), divizionarii „D” egalând din penalty în minutul 55 prin Raul Duţu şi desprinzându-se în minutele 68 şi 79 prin „dubla” lui Patrick Niţă, după ce Ovidiu Praţa deschisese scorul în contul codaşei din C9 în minutul 9. 

În primul eşalon continuând astăzi cu CFR Cluj – Hermannstadt, scor 1-0, runda intermediară contând ca etapă a XXV-a din cele 30 ale sezonului regulat, începută ieri cu primele 3 partide şi care va lua sfârşit joi de la ora 20:30 cu Petrolul – FCSB, ierarhia în acest moment fiind prezentată pe aceeaşi coloană.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 2 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: