… Sau „Iarna fotbalului românesc”. Cu sau fără Răzvan Lucescu, chiar şi calificată, fie nu, există însă o singură cauză majoră a picajului şi contraperformanţelor „tricolorilor”: „caracatiţa” sufocantă din fotbalul românesc. Peştele de la cap se împute iar Lucescu jr. nu este cu nimic mai vinovat decât cei care l-au investit în postul cu o pălărie prea mare. Nepotrivita lor opţiune iniţială, ca multe altele de fapt, au dus la consecinţele actuale, uşor previzibile.
Să căutăm cauzele, nu să reacţionăm la efecte… Iar a căuta acum vinovaţi printre selecţioneri sau alde Cociş, de o impertinenţă şi suficienţă şablon pentru ceea ce înseamnă fotbalul românesc al mileniului III, înseamnă a nu vedea pădurea din cauza copacilor. Aceştia sunt doar „produse-rezultante” a douăzeci de ani cu anumiţi indivizi în fruntea şi în comisiile cheie ale fotbalului nostru, intrat pe mâna unor profitori.
Păstrându-şi vechile mentalităţi predecembriste şi conservând caracterul clientelar şi de clică, diriguitorii F.R.F., L.P.F. şi care or mai fi ele au sufocat în timp sportul cu balonul rotund din Carpaţi şi l-au adus la sapă de lemn. Orice om cu scaun la cap îşi dă seama că nişte mandate reînnoite la nesfârşit în cel mai pur stil dictatorial, vezi Doamne pentru că n-ar exista înlocuitori pe măsură, care cică nu s-ar preta rezolvării responsabilităţilor ivite, nu pot duce la nimic bun. Demisia de la Mircea Sandu şi până la portar în tot ceea ce înseamnă structurile de conducere ale fotbalului românesc este singura soluţie viabilă a stopării agoniei acestui sport în România, însă cum grandomania, lipsa de respect faţă de semeni, infatuarea, sfidarea aproapelui curg toate prin vine lipiţilor în scaune care sacrifică interesul colectiv pentru măruntul bine personal, este foarte greu de crezut că respectivii ar avea măcar acel dram de integritate şi demnitate pentru a se înclina spăşit măcar o dată în faţa regelui şi judecătorilor săi, jocul şi publicul spectator amator de fotbal.
Kazakhstan, Andorra, Insulele Feroe, Luxemburg, San Marino, Malta, Ţara Galilor, Islanda şi Liechtenstein. Acestea sunt reprezentativele care au acumulat mai puţine puncte decât România în actualele preliminarii ale Campionatului European. Locul 5 în grupa D, 4 jocuri 0 2 2 2-5, două puncte. De pe această poziţie abordează „tricolorii”, cu alb-violeţii care încheiau în teren în eşecul de sâmbătă de la Zenica, Pantilimon, Alexa şi Zicu, jocul ultimelor clasate, cu Luxemburg, de marţi seara (ora 20,45), de sub Pietricica moldavă, cândva a folcloristelor.
Să fie prezenţa a doi titulari polişti şi a unui al treilea jucător al Timişoarei, golgeterul Ligii 1, dovada de netăgăduit a valorii şi formei de moment a acestor fotbalişti şi a echipei de club pe care o reprezintă? Sau să fie efectul unei penurii de selecţionabili de o certă valoare internaţională la nivelul reprezentativei de seniori, în lipsa cărora sunt buni „şi alţii”?
Oricum ar fi, România fără victorie în preliminarii şi pe locul 52 în ierarhia mondială întocmită de FIFA este în mod cert rezultanta şi efectul mult prea multor ani cu Mircea Sandu şi clica sa monopolistă la cârma unui fotbal carpatin sufocat de corupţie, incompetenţă, lipsă crasă de profesionalism şi de adevărat manageriat sportiv, care permează din vârful piramidei acestei structuri şi până la bazele sale.
Dar va trece şi jocul cu Luxemburg şi ne vom întoarce la oile noastre, cu Liga 1 trăind din drepturi de televizare şi având în general conducători cu nimic mai prejos decât canaliile din fruntea jocului, şi cu nişte divizii inferioare în care se joacă pentru fi unii aleşi la fiecare câţiva ani şi pentru a… nu sta. Rezultatul acestui întreg mocirlos este şi eşecul în faţa fotbalului unei naţiuni cu nici 19 ani de existenţă, cu vreo 4 milioane de locuitori şi până nu demult o ruină generată de războinice interese externe.
Ruina noastră, în primul rând morală, este una poleită cu ochelari de soare şi pantofi de lac, Jeep, elicopter şi – pentru a parafraza un conducător autohton – „de la icre la caviar”. La mai mare, tovarăşi!
Pentru conformitate, adaug în continuare o avancronică a preliminariilor C.E. pe care am semnat-o în august 2010 şi care a fost publicată într-un săptămânal regional de specialitate…
„A fi într-o grupă cu Belarus, Albania şi Luxemburg nu poate stârni decât amintiri plăcute. Cu 18 puncte de furnicuţă în dauna acestora, România se califica la EURO 2008 înaintea Olandei, sfârşind en fanfare cu un 6-1 contra Shqiperiei.
A fi însă în Grupa D cu aceleaşi trei mai modeste adversare nu mai garantează azi nimic, după o şocantă campanie de Mondial naufragiată pe 5 şi o ultimă poziţie prinsă într-a doua urnă valorică a tragerii la sorţi de la Varşovia, cu doar 92 sutimi în faţa Israelului.
Preliminariile UEFA EURO 2012 au debutat miercurea trecută la Tallinn, cu Estonia – Insulele Faroe 2-1, iar senzaţia e că „tricolorii”, răpuşi de turci cu 2-0, sunt nepregătiţi şi pentru acest cel mai scurt drum spre turneul final de peste graniţă, din Ucraina dar şi Polonia, mai scurt şi graţie celor doar 10 jocuri din <D>.
Mă îndoiesc că la anul, în octombrie, România va avea de bifat o formalitate cu aceeaşi Albania, la Tirana, aşa cum punea punct în noiembrie 2007, şi asta şi pentru că locul 2 nu mai este acum suficient pentru o calificare directă. Doar dacă eşti cea mai bună a doua clasată din cele 9 grupe! Cât despre baraje, mai bine nu.
Criteriul de calificare te forţează să câştigi grupa şi n-ar fi doar faptul că noul selecţioner al „Cocoşului Galic”, Laurent Blanc, e cu mai bine de 3 ani mai mare decât Lucescu Jr., dar ambiţiosul ex-fundaş cu 97 selecţii e capabil să pună lucrurile la punct.
Desigur, n-are Răzvan nici o vină că e prea tânăr şi necopt pentru asemenea mare pălărie, rezervată mai degrabă unor seniori bătând spre retragere, cum s-a văzut nu doar pe băncile finalistelor Mondialului, fiind vorba de o alegere federală pe baza încetăţenitului nepotism românesc, dar la asemenea investitură nu-i de jelit a mirare după război. Ci e vorba de un deznodământ previzibil.
Şansa României ar fi fost ca F.F.F. să mai muşte la fel de rău ca şi cu Domenech. Dar cum repetarea unei asemenea farse era descalificantă, francezii l-au ales pe triumfătorul din 2009 în Ligue 1 cu Girondins, schimbând astfel radical datele problemei. Un proaspăt sfertfinalist de Champions League cu Bordeaux, elevat la naţională la nici 45 ani, dar flămând nevoie mare să cureţe ograda Hexagonului, Blanc îl aşteaptă în 9 octombrie pe un dublu câştigător în poarta Rapidului al Cupei României şi-atât.
Dar repet, FRF l-a aruncat pe Jr. leilor, iar rezultatul s-a văzut pe Maracana belgrădeană, aşa încât e doar o chestiune de iresponsabilitate opţională federală. E ca şi cum te-ai mira că Filarmonica falsează sub bagheta unui june aspirant. Iar cum peştele de la cap se-mpute, suflarea noastră fotbalistică poate găsi vinovaţii anticipabilului rateu în aceleaşi birouri care au gestionat şi alunecarea pe locul 42 în dubioasa ierarhie FIFA. „Level 42”, adică nivelul 42, e numele rockerilor englezi fondaţi în ´79 şi numărul etajelor unui înalt turn londonez…
Optimiştii pot reaminti că România s-a calificat înaintea Franţei la EURO ´96 dar pe vremea aia încă se trăgeau de păr roadele generaţiei ce-a scos „tricolorii” în lume în deceniul X. Diferenţa e ca de la cer la pământ iar momentul reîntâlnirii cu leul rănit e mai neprielnic ca niciodată, chit că Blanc, cu 6 debutanţi, a fost învins cu 2-1 la Oslo după ce Ben Arfa deschisese scorul după pauză. Chiar vor ieşi Raţ & Co. iar neînvinşi din alte 180 de minute cu „Cocoşul galic”?
Iar după scufundarea sub Austria, ce-a luat României 4 puncte, şi Lituania, cu acel 0-3 la debut, aş zice că locul 2, în faţa unor Bosnia şi Herzegovina ori Belarus, ar constitui o revenire onorabilă, ba chiar lăudabilă. Deşi bosniecii au obţinut ultimul loc în urna a treia valorică doar în baza calificării din oficiu a gazdelor Ucraina şi Polonia, anunţându-se deci drept cel mai accesibil adversar posibil, este însă plauzibil ca România să se chinuie din nou cum a fost cazul cu austriecii, asta şi prin prisma eşecurilor din acest an cu naţionale din zonă… 0-2 cu Israel, 2-3 în Ucraina, 0-1 cu Macedonia.
N-am nici o satisfacţie din „bucuria de a-l vedea pe cel de lângă noi eşuând”, cum preciza selecţionerul Lucescu referitor la răstălmăcirile cu „lumea a treia”, ci iau ca punct de reper ultimul joc oficial de calibru, cel din Serbia, şi nu „apa rece” cu Honduras, pentru a estima că întoarcerea la Piatra Neamţ, unde încheiam contra feroezilor săltând de la doar 9 puncte şi numai 9 goluri, în vederea debutului din 3 septembrie cu Albania, urmat la doar 4 zile de deplasarea în Belarus, anunţă o toamnă mai dificilă decât pare. Şase puncte? Să fim fericiţi! Şase au strâns cele două în amicalurile de miercuri…
Păi cu cine? Lobonţ, Tamaş, Chivu, Raţ, Rădoi şi Cociş par a alcătui noua osatură, cu Deac, Ghioane, Marica, Daniel Niculae şi Bilaşco prin preajmă, cel puţin prin prisma testelor din 2010. Nu prea încurajator, nu-i aşa? Zău, ca aerul ar fi o reevaluare radicală a priorităţilor, pentru ca mai mulţi şi mai valoroşi Tamaş să răsară. Cum? Cu răbdare.
De exemplu mi-a păsat mai mult zilele trecute de iniţiativa privată a Academiei lui Gheorghe Hagi de a găzdui Talent Cup, sub 17 ani, cu Barcelona, Real şi Galatasaray, plus Cupa Stelelor Estului, sub 15 ani, cu Galatasaray, Partizan Belgrad, Dinamo Moscova, Dinamo Kiew, Academia de Fotbal „Ferenc Puscas”, Levski Sofia şi Legia Varşovia, decât de eronat canalizatul interes naţional spre amicalul din Turcia. Iar penaltiurile în direct de la jocul Academia Hagi – Galata au fost mai atractive decât opintelile lui Dănănae…
Aşa inutilă şi degeaba cum ţi-e Divizia C cu vreo sută de cluburi din propria ogradă, pe măsură e şi imaginea ta FRF-ule în lume prin „naţionala” lui Răzvan. Chiar e de compătimit că-şi risipeşte cariera…”
