Turul 2 al fazei judeţene Timiş în Cupa României, sărac în jocuri

Campionatul Diviziei D Timiş s-a încheiat sâmbătă în ceea ce priveşte sezonul de toamnă, aşa cum în ultimele săptămâni luau sfârşit pe rând şi întrecerile de regularitate ale turului din eşaloanele 5 şi 6 ale „fotbalului mic” judeţean, însă întâlnirile au continuat la sfârşitul acestei săptămâni, de tip eliminatoriu cu ocazia fazei a II-a la nivel timişean a noii ediţii a Cupei României, cu implicarea unor cluburi din eşaloane inferioare, însă nu prea multe au şi fost grupările participante, prezenţa în concurs fiind destul de redusă. 

Turul 2 judeţean al Cupei României n-a avut parte în noua sa ediţie, aşadar nici de data aceasta, de o largă prezenţă în cursa pentru faza a treia, cluburile fiind reţinute în a se mai implica în abordarea acestei competiţii, cauză şi efect în raport cu goana asociaţiei judeţene după baremuri şi amenzi, în acest caz al întrecerii eliminatorii şi pe fondul unor programări despre care tocmai protagonistele nu află mai nimic.

Dar iată jocurile şi rezultatele, numele formaţiilor calificate fiind editate boldit.

AS Bacova – CSC Pindul Dudeştii Noi 3-4 (2-2): Armin Şultz 3 goluri (două din lovituri de la 11 metri), respectiv Alexandru Costea, Paul Cioclu un autogol, Mihai Hurdea și Olimpiu Agrigoroaiei.

CSC Săcălaz – AS Olimpia Lenauheim 4-1 (3-0): Ioan Todaşcă (min. 4, 29), Ioan Merciac (min. 29) şi George Prisneac (min. 74), respectiv Victor Bulgaru (min. 53).

Din minutul 13, cei de la Olimpia au rămas în 10 jucători, Alexandru Braşoveanu fiind eliminat pentru injurii aduse arbitrului.

ACS Fortuna Becicherecu Mic – AS Voinţa Biled 1-4 (1-2).

Pentru liderul Seriei 1 din liga a V-a judeţeană au înscris Adrian Gherţan de două ori, Romeo Boţcu şi Adrian Miculiţă.

ACS Tim Star Timişoara – AS FC Inter Foeni 2-4 (1-1).

AS FC Progresul Racoviţa – CSO Făget 3-6. O altă campioană de toamnă în liga a V-a judeţeană care s-a calificat în condiţii de deplasare prin „tripla” lui Mihai Rădac şi golurile lui Dorian Berzava, Raul Dobozi şi Alex Avramescu.

AS Viitorul Cruceni – AS Utvin 2-0.

AS Sporting Dumbrava – AS Margina 1-8.

AS Chinejana Chinezul Satchinez – ACS Kuds Sânmihaiu Român 0-5.

AS VHP Pădureni – AS Tormac 5-4.

Iar SC FC Ripensia Timişoara – AS Recaş a fost amânat pentru 10 decembrie, în vreme ce meciul Unirea Cerneteaz – Viitorul Sacoşu Turcesc a… dispărut din program.

Cât despre AS Olimpia Darova – AS Steaua Bulgăruş, nu a mai fost programat ca urmare a semnului de protest lansat de gruparea din Bulgăruş, retrasă din motive lesne de înţeles. Delegatul clubului a semnalat că „cei de la AJFT nu ne-au întrebat nimic şi pe noi despre Cupă, iar cu stupoare ne-am trezit că am fost programaţi şi trimişi la cea mai lungă deplasare. Cum de-i posibil aşa ceva!? Trageţi Dumneavoastră concluzia!”

Steaua Bulgăruş s-a retras aşadar din Cupa României în semn de protest. „Noi jucăm pe banii noştri, nu pe bani publici, ca alţii, iar atunci să fim batjocoriţi!? Căci Comisia de Disciplină nu a luat sancţiunile care se cuvin conform regulamentelor. Ne-am prezentat pe banii noştri la AJFT. După interogatoriu, ni s-a propus să nu mai dezgroape morţii: <Să fiţi bucuroşi că aţi bătut pe teren şi mai bine să vă împăcaţi şi retrageţi contestaţia! De ce vreţi 3-0?> Noi vrem să se procedeze corect, precum în cazul altor echipe. Dorim şi aplicarea penalităţii cu 6 puncte, cum prevede Articolul 17 din regulament.”

Preşedintele comisiei, Eugen Iercu, precum şi Ilie Dumbravă au lipsit, prezenţi fiind Claudiu Păsculescu, Gheorghe Ilici şi Florian Mierea, care a precizat corectitudinea contestaţiei, ceea ce ar implica pierderea jocului cu 3-0 şi o penalitate de 6 puncte. La care secretarul general al asociaţiei, Ioan Poclid, a intervenit şi a consultat înscrisurile din regulament, semnalând prevederile şi oprindu-se asupra penalizării de 6 puncte: „Vă comunicăm decizia luată”. 

În privinţa meciului din ultima etapă de „Judeţ”, Steaua Bulgăruş – Olimpia Lenauheim 2-1, la care gazdele au contestat dreptul de joc al numărului 5 al Olimpiei, Toth Attila, dat fiind o stare de suspendare, în condiţiile în care era înscris pe raportul de joc şi chiar a şi marcat golul oaspeţilor. Clubul AS Steaua Bulgăruş „solicită corectitudine din partea Comisiei de Disciplină.”

În alte speţe, de exemplu în liga IV-a, la jocul CSC Millenium Giarmata – ACS Pobeda Star Bîşnov oaspeţii nu s-au prezentat în etapa a 14-a şi rezultatul s-a omologat cu 3-0 pentru gazde, penalitatea financiară însumând 1.000 de lei pe adresa „bulgarilor”.

În plan individual, Cristian Berbece (Gelu) a fost suspendat două etape şi penalizat sportiv cu 500 de lei, iar Mihăiţă Socaci (Belinţ) la fel.

În liga a V-a de „Judeţ”, jocul Juventus Pişchia – Unirea Banloc, întrerupt în minutul 18 la scorul de 2-0, a fost omologat cu 3-0 pentru Juventus, cu o penalitate sportivă de 1.000 de lei pe adresa oaspeţilor.

În privinţa lui CSO Făget – Progresul Vucova, oaspeţii nu au ajuns la meci din cauza mijlocului de transport, defect fiind, iar rezultatul a fost omologat cu 3-0 pentru gazde, penalitatea fiind de 700 de lei.

Progresul Vucova – AS Berini s-a întrerupt în minutul 23 din cauza medicală a prăbuşirii jucătorului Răzvan Vişan, însă rezultatul a fost omologat cu 0-3 pentru oaspeţi, clubul gazdă fiind şi penalizat financiar cu 300 de lei. Aşadar nu doar că localnicii s-au confruntat cu o situaţie limită şi critică, prin prisma problemei de sănătate a căpitanului lor, spitalizat după o prăbuşire subită pe gazon, efect advers dintre cele aproape 1.300 de pe urma serului fals promovat ca fiind „sigur şi eficient”, a cărui utilizare a fost intens susţinută de către însăşi FRF prin intermediul asociaţiilor din teritorii, dar au mai fost şi „taxaţi” pe deasupra pentru a fi ajuns să manifeste consecinţe de pe urma inconştientelor iniţiative federale. Iar timpul oricum le va dovedi indubitabil pe toate, cred, nu cred puerilii.  

În fine, Eugen Coca (AS Bacova) a fost suspendat 9 etape si penalizat sportiv 400 de lei pentru lovirea arbitrului în meciul câştigat acasă cu Margina. În alte speţe, Cristian Ciotea (Uivar) a fost suspendat 4 etape şi penalizat cu 300 de lei, Cristian Seculin (Deta 2) 3 etape şi „ars” 300 de lei, Alin Miloș (CSC Ghiroda 2) două etape cu 400 de lei, la fel Marcel Porumb (Variaş), câte o etapă încasând Sebastian Protopopu (Ghiroda 2), Ovidiu Preda (Tricoul 1 Iunie), Laurenţiu Sein (Bacova), Claudiu Marius Holeva (Iosifalău), Florin Cionvică (Tormac) şi Ladislau Grek (Pindul Dudeştii Noi).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ, Promoţie și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: