UEFA e pusă pe dictat sancţiuni cu vârf şi-ndesat, ordonându-i de exemplu clubului olandez Twente Enschede a-şi închide parţial stadionul la proxima organizare a unui meci din eurocupe, pentru comportamentul aşa-zis „rasist” al suporterilor. Iar lista pedepsitelor arenei internaţionale e chiar lungă.
Loum Tchaouna, aripa lui SS Lazio, a reacţionat în felul său, cum a putut, la ceea ce a fost catalogat drept un „abuz rasist” din partea suporterilor gazdelor olandeze la meciul jucat în Europa League la 24 octombrie.
Aşa încât un apetisant duel olandez-belgian programat la 28 noiembrie pe arena De Grolsch Veste din Enschede, Twente – Union Saint-Gilloise, se va desfăşura în condiţii improprii, iar asta taman între cluburi reprezentând federaţii vecine cu mare vechime şi tradiţie în fotbalul apusean.
Cam la aşa ceva ajungându-se treptat şi din aproape-n aproape, de pe urma atâtor şi-atâtor sensibilităţi exacerbate într-o lume în care un arbitru român nu-i mai poate spune unui coleg conaţional de brigadă, în propria lor comunicare directă strict internă, cuvântul „negru”, că-i şi sar în cap atâţia şi atâţia, ba mai mult, inclusiv o grămadă de „îngrămădiţi” din Carpaţi, inclusiv „mari, mari” aşa-zis „formatori de opinie”.
Acuzaţiile de-aşa-zis „rasism” zburând în stânga şi-n dreapta cu atâtea ocazii căutate parcă înadins „cu lumânarea”, doar, doar l-o mai scăpa pe vreun astfel etichetat „rasist” vreo cât de mică vorbuliţă, încât să se mai sesizeze nu doar vreo „sensibilă” pseudovictimă, dar şi idioţii utili pe post de cozi de topor pe margine.
Asta în vreme ce, pe de altă parte, UEFA nu bate spre exemplu vreo pleoapă vizavi de soarta zecilor de mii de inocenţi copii palestinieni căsăpiţi barbar şi cu sânge rece de vreun an şi ceva de statul afiliat forului cu sediul în Elveţia şi având reprezentare fotbalistică la zi şi-n actuala ediţie a eurocupelor organizate tocmai de „Uniune”, darmite să excludă federaţia din Asia Mică din competiţii.
Uciderile pe fondul epurării etnice, a crimelor de război şi genocidului îi dor în fund pe federalii europeni, păsându-le în schimb de vreo vorbă lezând senzibilităţi ieşite din comun.
Încât clubul olandez a şi fost „ars” cu o penalizare de 40.000 de euro.
Iar dacă fani ai batavilor sunt acuzaţi de „rasism”, Panathinaikos Atena are chiar 6 capete de acuzare, printre care şi cel legat de „conduită discriminatorie”, „verzii” alegându-se din partea UEFA cu o perioadă de probaţiune de 2 ani în legătură cu suspendarea închiderii stadionului.
UEFA s-a referit printre altele împotriva clubului elen la „folosirea unui laser”, „aruncarea de obiecte”, „conduita discriminatorie” şi „aprinderea de fumigene” în timpul recentului 1-4 acasă în Europa Conference League cu Chelsea, la 24 octombrie. Sancţiunea referindu-se şi la o „amendă” de 76.000 de euro.
Iar transformarea stadioanelor în… „săli de teatru” sau chiar „muzee” are o arie largă de acţiune.
Căci UEFA a „ars” şi Federaţia Ungară de Fotbal dat fiind că fanii maghiari ar fi încălcat zice-se două reglementări din „Biblia” forului de la Nyon cu ocazia deplasării din Nations League în Bosnia şi Herţegovina, de la 14 octombrie.
Mai exact, forul de la Budapesta a căpătat interdicţia de a mai comercializa bilete de acces la următoarea deplasare a Ungariei pentru „comportamentul rasist şi discriminatoriu al suporterilor săi”, cei de la Dunăre având de achitat şi 20.000 de euro.
Deloc surprinzător, şi fanii gazdă ai Bosniei şi Herţegovina, cu o populaţie mixtă incluzând etnici musulmani, au fost acuzaţi de încălcarea tot a două reglementări, printre care şi cea a aruncării de obiecte, pe lângă cea legată de rasism, nu însă foarte clar explicitat fiind însă totul de către UEFA, care se referă ambiguu, sub forma „şi/sau” la completările sub forma comportamentului discriminatoriu.
Probabil tot pentru a nu fi lezate alte sensibilităţi, unii fiind întotdeauna mult mai sensibili decât alţii.
Dar şi forul de la Sarajevo a fost amendat, cu 29.250 euros (£24,489) şi închiderea parţială a stadionului la următorul joc organizat de bosniaci sub egida UEFA.
Care s-a luat şi de federaţiile din Serbia, Estonia şi Georgia. Cele din Serbia şi Georgia se vor alege şi acestea cu închiderea parţială a arenelor dacă vor ajunge din nou la încălcarea reglementărilor UEFA în timpul unei perioade de probaţiune de 2 ani, iar celei din Estonia i-a fost ataşat un interval de un an din aceeaşi gamă.