Manolache a finalizat cu capul un corner ca unică reuşită în minutul 23 a primei restanţe dintre cele 3 ale Corvinului în Liga 2, impunându-se la Hunedoara de la ora 17 într-un joc al etapei I cu o colegă de podium la finele sezonului regulat trecut, CSC Şelimbăr: 1-0 (1-0).
FRF a încurcat serios în această vară planurile alb-albaştrilor „de lângă furnale”, iar de astăzi, abia înaintea rundei a şaptea din noul campionat, Corvinul a început a bifa din trioul restanţelor cu care s-a pricopsit, evadând astfel de pe locul 19, într-un salt de 8 trepte, în condiţiile în care mai are încă două astfel de meciuri de disputat, primul miercurea viitoare la Ungheni, altul la 6 noiembrie din nou acasă cu o altă promovată, din Afumaţi.
Cu totul alta era situaţia pentru hunedoreni şi sibieni la finele sezonului regulat trecut, CSC Şelimbăr chiar campioană a turului, Corvinul tot pe podium, pe 3, pe care şi rezista după faza play-off, încheiată pe poziţia a doua dar fără drept de promovare, pe când „Comunalii” ardeleni pe 4 şi tot fără drept de promovare, însă începutul noii ediţii a Ligii 2 nu le-a mai fost la fel de lin, după startul ratat prin amânarea întâlnirii directe de debut.
Aşa încât, cu excepţia victoriei la startul întârizat din 10 august, 3-1 acasă cu Metaloglobus, odată cu eliminarea la Alba Iulia din Cupa României, CS 1599 Şelimbăr n-a mai câştigat, cedând cu 2-1 la Târgovişte dar şi remizând ce-i drept 1-1 la FC U Craiova 1948, după care remiza albă acasă cu Unirea Ungheni şi eşecul cu 1-0 în Ilfov, la CS Afumaţi, apariţii aşadar fără gol marcat unor nou-promovate.
Fără ca sibienii să înscrie şi la Hunedoara, unde au irosit oportunitatea egalării înaintea pauzei, după ce Corvinul, care în campionat a mers… din rău în mai bine, de la eşecul cu 2-0 la Voluntari la remiza acasă cu Ceahlăul şi succesul din weekend de la Drobeta Turnu Severin, cu 1-3, a fructificat decisiv lovitura de colţ a lui Hergheligiu de la mijlocul reprizei I.
Fiind pentru a doua oară în deja cele 7 apariţii oficiale pe plan intern în noul sezon în care Corvinul n-a primit gol, precum se califica la zero din turul 3 al Cupei României, cu 0-3 la Drobeta Turnu Severin tot împotriva trupei lui Sarcină, elevii lui Florin Maxim fiind însă apoi eliminaţi din play-off în Argeş, 2-0 pentru „violeţii” Piteştiului împotriva deţinătorilor trofeului.
Punând însă la socoteală şi cele 6 reprezentaţii în preliminariile eurocupelor, mai întâi în calificările pentru Europa League, cu trecerea „hopului PAKS” şi eliminarea din partea croaţilor Rijekăi, apoi în recalificările din Conference League, cu dublul eşec în faţa celor de la Astana, încât alb-albaştrii se alegeau cu un bilanţ de o victorie, o remiză şi 4 eşecuri, Corvinul a jucat astăzi de fapt deja al 13-lea meci oficial în noul sezon.
Câştigându-l în alcătuirea Lefter – Pop, Lică – cpt., marcatorul Anoniu Manolache, Velisar – Cărăruş – Hergheligiu (min. 74, Gîrbiţă), Lehaire, Pîrvulescu – Lupu (90 plus 2, Chukwu), Câmpan (69, Grigore), cu rezervele Blaga – Otega, Al. Stupu şi Predică.
Urmând ca dumbrăviţenii Timişului să joace la Hunedoara în 28 octombrie, în etapa a XI-a, iar 3 etape mai apoi să-i primească la Pădurea Verde pe sibienii Şelimbărului, care, sub îndrumarea lui Schumacher, s-au înclinat în judeţul vecin în componenţa Măluţan – Buzan, Gogor, Gherman – cpt., Şerban – R. Boboc, Cotogoi (min. 61, Monea) – D. Olariu, Rodri Hernando, Bucuroiu – Nerukh (61, Babic).
Clasamentul actualizat şi programul viitor în Liga 2, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.