Unica remiză a celei de-a cincea etape în returul Diviziei D Timiş s-a înregistrat în partida AS Peciu Nou – Unirea Sânnicolau Mare 3-3 (2-1), pentru gazde marcînd Dobrilă, în minutele 2 şi 30, respectiv Alexandrescu 65, în vreme ce semifinaliştii fazei judeţene a Cupei României au replicat prin Tache, Jivan şi Rejep.
Uniriştii, care au ratat mult în repriza secundă, cînd Jivan a punctat din postura de rezervă iar Rejep de pe punctul cu var, rămîn astfel neînvinşi în retur, în vreme ce AS Peciu Nou este la a doua remiză din două jocuri pe teren propriu în 2013.
Nae Căprărescu, antrenor al Unirii care şi-a ispăşit două dintre cele 4 etape de suspendare dictate de AJF Timiş, a apelat astăzi la Mitric – Galea, Rejep, Miron, Tache -Ghinescu (Mihoc), Telecican, Stoianov, Crisan (Negru) – Sarbu (Bartha), Dragodan (Jivan).
Antrenorul oaspetei Unirea, Nae Căprărescu, a spus că „ne-au condus chiar din primul minut, la o greşeală mare a lui Miron, şi a rămas singur cu portarul. Am început jocul de la 1-0, nu ne-am aşezat bine în ghete. Ne-au făcut şi ei cadouri, dar noi nu am profitat. Golul doi al lor a fost discutabil, din punctul meu de vedere a fost puţin fault la portarul nostru. Am pus accent asupra jocului colectiv, iar schimbările au venit în folosul echipei. Am încercat să urcăm peste ei, am forţat victoria, iar dacă aveam puţin noroc am fi putut întoarce rezultatul partidei, dar la fel de bine puteam şi pierde. Arbitrajul, destul de bun, nu a influenţat rezultatul. A doua repriză a fost la discreţia noastra, am fost mai puternici din punct de vedere fizic”.