Unirea Tomnatic, lider în Seria I din Campionatul Județean Timiș, prim eșec. Covaci, retrasă

Campionatul Judeţean Timiș a adus odată cu etapa a 18-a confirmarea faptului că CS Fortuna Covaci s-a retras din competiție, în vreme ce liderul Seriei I, din Tomnatic, a suferit prima înfrângere. Altfel, şoferul Ambulanţei a intrat pe gazonul din Bazoș pentru a se răfui în minutul 75 cu unii sportivi, după ce antrenorii Sorin Tomoş și Ovidiu Rad erau eliminați de arbitru la sesizarea observatorului de joc Gabi Stoicovici, în minutul 32.

Liderul Seriei 1, Unirea Tomnatic, rămăsese singura echipă fără înfrângere în actuala campanie, dar runda cu numărul 18 i-a fost fatală la meciul în deplasarea efectuată la Valcani, unde a suferit un eșec la două goluri diferenţă în faţa celor de la Voinţa, antrenați de Aurel Marta.

În Seria a II-a, după cum se anticipa din etapa trecută, iată că şi Fortuna Covaci, deși cu o bază sportivă cum mulţi şi-ar dori, s-a retras din campionat, această grupă a întrecerii eșalonului cinci rămânând astfel cea mai săracă din punct de vedere al jocurilor programate, cu numai patru în fiecare etapă, cum rar s-a mai întâmplat.

Fostul lider, Flacăra Parţa, a avut o rundă liberă şi a făcut rocadă la vârf în descreștere cu ASO Deta, care a câştigat la ”masa verde” cu 3-0 prin retragerea celor din Covaci, urcând prima. Un alt meci decis tot la ”masa verde” și în cazul Urseni – Gloria Remetea Mare, 3-0 – forfait. Iar partida Viitorul Ştiuca – Gloria Moşniţa Nouă se va juca miercuri 5 aprilie de la ora 17, pe terenul din Moşniţa Nouă.

Şi în Seria a III-a este posibil ca din etapa viitoare echipa din Dragşina să se retragă din cursă, după ce a cedat din nou pe teren propriu, la scor, în faţa celor din Recaş.

Dar iată unii marcatorii şi câteva detalii din această etapă….

AS Gloria Utvin – Ripensia Primavera 2-2 (2-0). Au marcat: Sebastian Smochină (min. 25) şi Cosmin Horaniţ (min. 39), respectiv Pavel Olărescu (min. 52 – din lovitură de la 11 metri) şi Andrei Nechifor (min. 70).

Viitorul Sacoşu Turcesc – Atletic Gavojdia 2-2 (1-0). Au marcat: Raul Guda (min. 20) și Andrei Petri (min. 81), respectiv Raul Voin (min. 60) şi Darius Frăţilă (min. 68).

Fază de joc Tricoul 1 iunie Cenad 4-3 (2-3).

 

Tricoul 1 Iunie – Mureşul Cenad 4-3 (2-3). Au marcat: Adrian Creţu (min. 32 şi 50), Flavius Lepădat (min 40) și Daniel Hodineanţ (min. 61), respectiv Bogdan Wilheim (min. 8) şi Gabriel Harkai în minutele 30 şi 41.

Voinţa Valcani – Unirea Tomnatic 2-0 (0-0). Cele două goluri pentru localnici au fost marcate de Rafael Mirciov, cu un şut de la 18 metri, în minutul 72, şi Rocky Tranculov (min. 87), cu capul, din apropiere, în urma unei centrări a lui Emanuel Michi, întreaga echipă dedicând victoria portarului Ştefan Fluş, la aniversarea zilei de naştere. Astfel, liderul a suferit prima înfrângere în actualul campionat.

Voința Valcani: Ştefan Fluş – Cristian Bojan, Marin Gheorghiţă, Ioan Bar, Tiberiu Şimon, Rafael Mirciov, Alexandru Ienovan (min. 75, Ionuţ Alexandru), Cristian Trăistaru (min. 75, Laurenţiu Daju), Emanuel Michi, Rocky Tranculov, Marius Pîşu (min. 81, Ioan Drăgoi).

Antrenor: Aurel Marta.

Pe bancă: Dragoş Buicu, Sorin Gheorghiţă.

Unirea Tomnatic: Gheorghe Ciocani – Duma Valentin, Bogdan Piloiu, Florin Ardelean, Mario Antenie, Alin Roşu (min. 85, David Taciuc), Claudiu Grigoraş, Raul Oros, Dragoş Rusu (min. 60, Daniel Tulcan).

Antrenor: Istvan Matefi.

Pe bancă: David Andolescu, Raul Petcu şi Daniel Criste.

AS Tormac – AS Buziaş 2013 4-3 (1-0). Au marcat: Daniel Săndel (min. 15 şi 57), Ionuţ Fancea (min. 65) şi Pavel Peter (min. 88), respectiv Claudiu Groza (min. 78), Adrian Fedor (min. 85 – din lovitură de la 11 metri) și Toader Secula (min 87). Oaspeţii au ratat o lovitură de la 11 metri prin Laurenţiu Olaru, în minutul 30, care în minutul 70 a fost eliminat de arbitrul Elisei Balaj pentru două cartonașe galbene.

Real Dragşina – AS Recaş 1-6 (1-3). Au marcat: Sebastian Codrean (min. 17, 25), Marius Tiug (min. 27), Traian Ciobanu (min. 65) și Pavel Drăgulescu (min 69 şi 87), respectiv Traian Anghel (min. 41).

Unirea Cerneteaz – Unirea Ghilad 0-1 (0-1). Unicul gol al meciului a fost marcat de Sorin Pop, din lovitură liberă, în minutul 5.

Voinţa Sarafoleana Saravale – Unirea Grabaţ 8-0 (5-0). Cele opt goluri pentru trupa lui Petre Mirciov au fost marcate de Daniel Barta – 2, Şerban Crişan – 2, Alexandru Prelipcean, Gheorghe Stoiov, Nenad Acimov (lovitură de la 11 metri) şi Daniel Brânduşe. Întreaga echipă a dedicat această victorie jucătorului Daniel Brânduşe, la aniversarea a 22 de primăveri. Iar jucătorul Gheorghe Stoiov, zis și Maradona, a redebutat în acest eşalon cu gol, după o pauză mai lungă, dată de o accidentare.

AS Bacova – Autoliv Lugoj  2-3 (1-3). Au marcat: Cosmin Ripan (min. 25), Emanuel Stănilă (min. 32) şi Adrian Sîrbu (min. 44), respectiv Andrei Rigo (min. 30 – din penalty). În ultimul minut de joc, Alexandru Gherle a fost eliminat din tabăra gazdelor pentru acumularea de cartonaşe galbene.

AS Carani – Dacia Cărpiniş 3-1 (2-0). Au marcat: Iulian Şuleap (min. 15 şi 24 – din penalty) și Andrei Blaga (min. 61), respectiv Alexandru Benea (min. 75).

Vulturii Comloşu Mare – Unirea Jimbolia 2-1 (1-0). Au marcat: Cristian Stan (min. 28) și Sergiu Jivan (min. 47), respectiv Sorin Drăgan (min. 76).

Millenium Giarmata II – AS Corneşti 9-3 (5-3). Cele nouă goluri pentru echipa a doua din grija lui Răzvan Leucă au fost marcate de Sebastian Stoica – 2, Cristian Mandachi – 2, Andrei Dobra – 2 și însuși Leucă, tot de două ori, unul fiind din lovitură de la 11 metri, dar și de Dorin Codrea, cu un gol.

FC Bazoşu Vechi – Voinţa Iosifalău 5-2 (2-1). Au marcat: Eugen Pistriţiu (min. 33), Rudolf Cutuş (min. 44), Andrei Achimov (min. 62 şi 66) și Florin Dobra (min. 70), respectiv Tudor Chiricescu (min. 5) şi Armin Schultz (min. 90). La sesizarea observatorului de joc Gabi Stoicovici, care i-a indicat arbitrului Claudiu Matiş să oprească partida, întrucât antrenorul-jucător al vizitatorilor, Ovidiu Rad, şi antrenorul gazdelor, Sorin Tomoş, și-au adresat ”vorbe dulci”, nepotrivite rolurilor pe care le deţin în arena sportivă, centralul i-a eliminat din incinta terenului. Iar ca paharul să fie plin, şoferul de pe Ambulanţă, Silviu Buţă, a pătruns pe teren în minutul 75 şi a adus injurii unor sportivi ai oaspeţilor. Şi domnia sa a fost expediat după gard de arbitrul întâlniri. Cu această victorie, cei din Bazoş păstrează locul întâi, având două puncte avans faţă de ocupanta locului secund, Autoliv Lugoj.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: