Universitatea Craiova, prima învingătoare şi a doua oară în deplasare în play-off, la finele turului

Prima jumătate a fazei play-off a SuperLigii s-a încheiat în a doua zi de Paşti cu victoria Universităţii Craiova, care, depăşind-o cu 0-2 (0-0) pe Dinamo la Arena Naţională şi devenind astfel întâia învingătoare de două ori în deplasările celor 5 etape din grupa I valorică, n-a lăsat-o astfel pe campioana FCSB cu 5 puncte avans înaintea celorlalte 5 runde rămase de jucat în zona 1-6, ci doar trei. 

Şi totuşi avantajată cu echivalentul unei victorii, nefiind după tur echipe la egalitate de puncte în sextetul fruntaş, ci înşiruite la două-trei diferenţă în cazul primelor 5 clasate, numai şi numai codaşa FC Rapid 1923 fiind la un singur punct în umbra penultimeia, zisă „Dinamo”, de fapt o clonă şi-aceasta – SC Dinamo 1948 SA.

Bucureştene învinse cu identicul 0-2 în capitală în Sâmbăta Mare şi în a doua zi de Paşti, după cum a început şi s-a încheiat etapa a V-a din play-off, cu succese „afară” ale „universitarelor” din Cluj şi Craiova.

Şi s-a mai dilatat aşadar cvintetul fruntaş, căci ce „înghesuială” era nu mai demult decât la 10 februarie, după cea de-a 26-a etapă din cele 30 ale sezonului regulat: CFR Cluj şi FCSB cu câte 46 de puncte, iar Universitatea Craiova, „U” Cluj şi Dinamo cu câte 45, Rapid având 39. 

Acum, înaintea ultimelor 5 etape din play-off, care va lua sfârşit la 24 mai, campioana FCSB are 39 de puncte, Universitatea Craiova 36, CFR Cluj 34, „U” Cluj 32, Dinamo 29 şi Rapid 28.

Clasamentele la zi în play-off şi play-out, dar în general în cele şase eşaloane fotbalistice, precum şi programul viitor, pe coloana rezultatelor secţiunii Fotbal în Sporttim: AICI.

Ajungându-se la această rupere a rândurilor şi pe seama celor 5 victorii în deplasare din primele 5 runde, în medie una pe etapă, de două ori câştigând deja craiovenii pe teren advers, şi de fiecare dată la Bucureşti, cu 1-2 în Giuleşti în runda secundă, cu 0-2 luni de la ora 21 la Arena Naţională.

Şi nu vom insista pe zilele şi orele de start ale ultimei etape, în Sâmbăta Mare de la ora 20 în Giuleşti, încât te şi întrebi cum a sărbătorit Învierea colectivul vizitator al Universităţii Cluj, iar până şi-n Duminica de Paşti s-a jucat pe Arena Naţională, FCSB – CFR Cluj 3-2 (1-0) de la ora 20, aşa cum e deja şi futil a mai insista pe aberaţia înjumătăţirii punctelor acumulate în sezonul regulat înaintea începerii fazei pe grupe valorice.

Toate fiind manifestări cât se poate de inocente la prima vedere, într-un fel sau altul, ale aceleiaşi cauze în profunzimea sa abil ascunsă, ţinând de deturnarea societală printr-o perfidă denaturare şi degenerare în mrejele unui atent mascat vast şi complex ritual satanic prefabricat printr-o uriaşă inginerie socială pe fondul posedării demonice astfel exercitate pe seama maselor şi prin intermediul vehiculului utilitar sport, fotbal în acest caz. 

În ignoranţa acestora, implicit în necunoştinţă de cauză şi fără a băga câtuşi de puţin seama că şi astfel sunt condiţionate psihologic unui anumit „stil de viaţă” convenabil unora, condiţionare psihologică incluzând şi starea de totală negare, cum că nici vorbă de-aşa ceva, că n-ar fi vorba despre vreo anomalie sau ceva anormal în toate aceste abordări, percepute ca fiind cât se poate de fireşti.

Iar asta tocmai pentru că realitatea factuală obiectivă e imposibil de înghiţit în adevărata sa lumină de către o populaţie susceptibilă a fi manipulată în fel şi chip, „programată” de-a binelea în acest sens.

Aşadar chiar nu mai e de insistat pe zilele şi orele de disputare ale jocurilor din „pâinea şi circul” servite publicului, ci de remarcat că-n vreme ce craiovenii i-au egalat pe campioni la numărul de victorii în play-off, mai exact trei, FCSB rămânând în schimb unica trupă încă neînvinsă în grupa I valorică, deşi nici aceasta măcar cu o medie a golurilor marcate în cele 5 etape echivalentă cifrei 2 pe meci, pe de-altă parte dinamoviştii sunt primii care au ajuns deja la patru înfrângeri în cinci apariţii.

Implicit rămânând la zece puncte în urma liderului, după ce, aşadar, acum nici zece etape unul singur îi despărţea de roş-albaştrii aşa-zisului „latifundiar”. 

Care campioni sunt şi pentru a treia etapă la rând în fruntea clasamentului, după ce CFR Cluj era întâiul lider din play-off iar Universitatea Craiova prelua şefia în etapa a II-a, ca o raritate, căci în returul sezonului regulat, dominat din acest punct de vedere de „U” Cluj – vreme de 9 runde în fotoliul fruntaş cu excepţia celei de-a 18-a, când concitadinii de pe Someş treceau frugal pe la şefie, tot CFR după etapa a 26-a şi FCSB ulterior, vreme de patru runde fără excepţie la finele parcursului cu 30 de „borne”, au privit de la înălţimea locului I.

Craiovenii înscriind luni seară după două apariţii în care nu marcau deloc, depăşindu-i pe dinamoviştii care semnau unicul lor succes în play-off tocmai în deplasare, iar apropo de meciurile pe teren advers, s-au mai impus „afară” tot o singură dată în grupa I valorică şi FCSB respectiv „U” Cluj, dar nu încă şi CFR Cluj respectiv Rapid.

Interesant de reamintit fiind ordinea ierarhică de la care se începea faza play-off: FCSB cu 56 de puncte, CFR 54, Universitatea Craiova şi „U” Cluj cu câte 52, Dinamo 51 şi Rapid 46, semnificativ desprinse, Sepsi deţinând doar 41 de puncte ca imediat următoare clasată pe 7 după 30 de etape.

Sau altfel pusă problema, FCSB a cules 11 puncte în play-off, craiovenii 10, CFR Cluj 7, „U” Cluj 6, Rapid 5 iar Dinamo 3.

Roş-albii din capitală capotând într-un interval de zece minute din prima jumătate a reprizei a II-a, în minutul 53 la capul lui Baiaram din centrarea lui Bancu iar în minutul 63 – după ce tocmai apelase pentru ultima jumătate de oră la Homawoo şi Pop la schimb cu Luna şi Costin – şi la şutul lui Mitriţă – foto, 0-2 favorabil alb-albaştrilor clonei cu Mirel Rădoi pe bancă, fără bătăile de cap ale omologului croat al dinamoviştilor, Kopic, având la dispoziţie doar 5 rezerve ca jucători de câmp, ci aliniindu-i pe Popescu – Mora, Zajkov, Badelj, Bancu – Screciu, Mekvabshvili, Oshima – Baiaram, Safira şi Mitriţă.

În nici cinci minute primul marcator fiind retras, „maurul îşi făcuse datoria”, înlocuit la mijlocul mitanului cu David Barbu, iar un minut mai apoi şi Oshima cu Houri, dar abia pe final fiind efectuate ulterior şi alte modificări de către Rădoi, în minutul 90, când Alisson Safira şi Mora le-au lăsat locul lui Maldonado şi Mogoş.

Mai multe schimbări totuşi la localnicii cu mai puţine opţiuni pe bancă, din minutul 80 mai intrând şi Abdallah la schimb cu Perica, în faţă, respectiv Soare în locul lui Milanov, iar în minutul 90 Răzvan Paşcalău în locul lui Sivis.

Încât, de toţi, incluzând şi rezervele introduse, mai numeroşi au fost străinii utilizaţi de bucureşteni – 9, decât cei al oltenilor.

Pe banca de rezerve a cărora au mai rămas Lung – Stoian, Ndong, Lopez, Căpăţînă, Lăpădătescu, Bană şi Lukic.

Învinşii începeau cu Golubovic – Sivis, Mărginean, Opruţ, Luna – Cîrjan, Olsen, Milanov – Costin, Perica, Selmani, rezerve neutilizate fiind Roşca şi Stoian.

*

Cu o seară înainte, FCSB – CFR Cluj 3-2 (1-0) pe acelaşi gazon „Naţional” care n-ar trebui să constituie o „casă” pe post de teren gazdă al bucureştenelor clonate de pe urma fostelor departamentale „de partid şi de stat” ale regimului socialist – dar acesta-i pseudo fotbalul de carton al lui „272-0” în varianta sa tot securistoidă alimentată de alde Iorgulescu şi Burleanu din fruntea LPF şi FRF.

Cisotti, adus în rană de campioni de la trupa de play-out Oţelul, stabilind în minutul 41 scorul primei părţi, iar în minutul 63 semnând „dubla” după ce în minutul 56 băcăuanul Chiricheş semna un gol în duelul de podium al cursei la titlu fie şi la cei 35 de ani ai săi, abia în superioritate numerică, după eliminarea lui Popescu de la bucureşteni, venind şi replica „vişiniilor” lui Dan Petrescu, tot sub forma unei „duble”, a lui Louis Munteanu, în minutele 67 şi 90: 3-2.

CFR Cluj 1907 mai apela la alţi patru străini cu începere de la pauză, pe lângă cei şapte titulari de peste hotare.

*

În prima seară a etapei, în Sâmbăta Mare, Bic şi Macalou aduceau în minutele 44 şi 79 victoria Universităţii Cluj în Giuleşti, Ioan Ovidiu Sabău începând cu Gertmonas – Boboc, Masoero, Cristea, Chipiciu (cpt.) – Codrea – Bic, Simion, Artean, Thiam – Blănuţă. 

Macalou, introdus în minutul 63 cu Nistor, după care şi Silaghi prelua în minutul 75 locul optarului timişorean Dorin Codrea, a dublat avantajul „Şepcilor roşii” la un sfert de oră de la intrarea sa în joc, Mitrea şi Miranyan mai fiind introduşi de Sabău din minutul 87.

*

Ce urmează?

Rapid – FCSB, „U” Cluj – Universitatea Craiova şi Dinamo – CFR în ultima etapă din aprilie.

FCSB – Dinamo, CFR – „U” Cluj şi Universitatea – Rapid, la Craiova, în prima rundă din mai.

„U” Cluj – FCSB, Universitatea Craiova – CFR şi Dinamo – Rapid la mijlocul returului.

FCSB – Universitatea Craiova, Dinamo – „U” şi Rapid – CFR în penultima etapă.

Iar în ultima CFR – Cluj – FCSB, Universitatea Craiova – Dinamo şi „U” Cluj – Rapid.

*

În play-out, nicio victorie în deplasare în runda de Paşti de la mijlocul parcursului de 9 etape: Oţelul – Unirea Slobozia 2-0, Poli Iaşi – FC Botoşani 3-0 şi Petrolul – Gloria Buzău 4-0, respectiv remizele 1-1 din UTA – Sepsi şi Farul – Hermannstadt.

Mai multe despre rezultatul de egalitate de la Arad, într-o consemnare anterioară, runda viitoare aducându-i pe roş-albii de pe Mureş sâmbătă de la ora 17 la Sibiu. Ulterior, primirea la 5 mai de la 17:30 a Petrolului.

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: