UPT deschide scorul pe Criş dar pierde în ultima fază, în 10

Universitatea Politehnica Timişoara a pierdut astăzi de la ora 16 în chiar ultima fază a deplasării la Oradea, pentru meciul cu FC Universitatea, o divizionară D bihoreană, din cadrul celei de-a treia etape a Campionatului Naţional Universitar de fotbal al României, care reuneşte 4 grupări în seria sa vestică, şi anume una de pe Crişul Repede, una din Arad şi două de pe malurile Begăi, “vecinele” UVT şi UPT.

Depăşită lunea trecută pe “Ştiinţa” cu 1-3 (0-1) în duelul timişorean cu Universitatea de Vest, UPT a cedat astăzi la Oradea cu 2-1 (1-1) la finele turului seriei vestice în ediţia inaugurală a întrecerii universitare, după ce deschidea scorul în minutul 12, prin Precup.

Orădenii aveau să egaleze rapid, în minutul 16, iar după ce Nemiţanu a irosit din lovitură de la 11 metri, la mijlocul reprizei secunde, şansa de a-i readuce pe alb-violeţi în avantaj, fiind intuit de portar la şutul său în stânga la semiînălţime, penalty-ul fiind obţinut de Codreanu, gazdele au obţinut toate cele 3 puncte în chiar ultima fază a partidei. Balonul nici nu mai avea să fie reaşezat la centrul terenului…

Selecţionată de profesorii Ovidiu Olariu şi Alecu Ciorsac din studenţi ai Universităţii Politehnica Timişoara, dintre jucători în «fotbalul mic» timişean, cu foarte puţine excepţii de la eşaloane superioare, însă care îşi găsesc mai greu timp să se alineze la start, formaţia alb-violet va avea acum foarte dificila misiune de a ţine piept miercurea viitoare, acasă, de la ora 16, pe «Ştiinţa», celor de la Universitatea «Vasile Goldiş» Arad, care câştigau alaltăieri pe malurile Begăi contra mai puternicului 11 al Universităţii de Vest Timişoara, pe CFR, cu 2-0.

UPT a încasat astăzi golul eşecului în condiţii de inferioritate numerică, eliminat fiind pe final Berbece pentru proteste la deciziile arbitrului.

De notat că FC Universitatea Oradea, care a găzduit jocul pe terenul instituţiei de învăţământ superior, chiar activează aidoma unei echipe într-o competiţie de regularitate, având linia de clasament 24 4 5 15 32-67 17 puncte pe a 14-a şi antepenultima poziţie a Diviziei D Bihor, după un eşec cu 2-0 duminică la Victoria Avram Iancu, cu 6 etape înaintea încheierii sezonului.

UPT a început astăzi la Oradea în alcătuirea Holca – Iordache, Jura, Harpailă, Nemiţanu – Trancotă, Tănăsescu – Lucaciu, Precup, Berbece – Lazăr.

Au mai jucat: Gavriş, Puşchiţă, Codreanu, Vîlsan.

Pe bancă: Gliguţă, Obeşterescu.

UPT a abordat deplasarea de astăzi fără puţinii divizionari C sau D cu potenţial de a fi selecţionabili, dintre care mai notabili ar fi Silaghi-Perju, Toma, Gavriluţă sau Paulevici, având însă şi alţi absenţi, din varii motive: pregătiri cu propriile echipe de club, jocuri de campionat în Divizia D Timiş sau… serviciu.

Returul seriei vestice programează alte 3 etape iar prima clasată în seria patrulater după 6 runde va obţine biletele pentru turneul final de 4 echipe de luna viitoare, de la Timişoara, în 19-21 iunie.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Sport Universitar și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 2 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: