UTA Bătrâna Doamnă doboară Chindia și trece pe locul 1

Nou-promovata arădeană UTA Bătrâna Doamnă a trecut astăzi pe locul 1 în B2 după ce a întrecut-o în clasament nu doar pe învinsa sa, Chindia Târgoviște, ci și, printre altele, și pe FCM Baia Mare, care joacă abia duminică.

Neînvinsă încă din runda inaugurală a seriei a doua, în 29 august, când pierdea acasă cu 1-2 cu Gaz Metan, UTA Bătrâna Doamnă a învins astăzi pentru a treia oară la rând, ajungând la 9 apariții consecutive fără înfrângere în B2. După succesiunea victorie – remiză – succes – 3 remize și două triumfuri la zero în deplasare, cu 2-0 la Caransebeș și 4-0 la Oradea, formația antrenată de Nagy Roland s-a impus din nou și la Arad: UTA Bătrâna Doamnă – Chindia 2-1 (1-1): Curtuiuș 3, Ciprian Rus 56 / Cherchez 17.

În celelalte meciuri ale etapei a XI-a în B2:

Șoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1 (0-0): Pascariu 46 / Staicu 70 (eliminat: Bărbulescu 74 – CSMRV);

Gaz Metan – Metalul Reșița 3-0 (1-0): Anițoiu 33 – autogol, Cristea 63, Olaru 84;

U Cluj – CS FC Caransebeș 4-0 (3-0): Cosmin Popescu 10, Ursu 24, 86 penalty, Greu 39;

Unirea Tărlungeni – FC Bihor 1-2 (0-1): Forika 65 / Mintaș 39, Andor 89 penalty.

Duminică de la ora 11 se joacă meciurile Olimpia – FC Brașov și CS Mioveni – FCM Baia Mare.

Rezultatele, ierarhia și programul etapei viitoare, pe coloana dreaptă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: