Vă place Brahms!? Dar lui Burleanu nu i-ar prinde mai bine să treacă pe la nişte băi?

La câte probleme majore chiar bântuie fotbalul românesc, unele trenând cu anii, o falsă problemă inexistentă în sine ar fi că „tricolorii” au sărbătorit şi pe manele proaspăta calificare la „Euro”, cu interpreţi invitaţi, dedicaţii şi însuşi Ianis Hagi preluând microfonul.

Însă degeaba şi absolut fără niciun rost li se caută nod în papură, când cu totul altele ar trebui să fie subiectele-ţintă de luat în răspăr de către „eroii campioni ai presei sportive” de pe Dâmboviţa. Dar asemenea subiecte uşoare şi ţinte expuse precum „tricolorii” le sunt într-atât de convenabile, ca o mânuşă fină cu care evită nu din ignoranţă ci din incompetenţă atacarea cu penel ascuţit a problemelor de fond.

Şi de ce şi-ar şi pune paie-n cap ochind ţinte grele? 

Ţara arde, şi-a se vedea an de an şi starea terenurilor la ceas autumnal, marea mutându-se pe uscat la Ovidiu, gazon baltă-n toată regula chiar în bătătura campioanei la zi a fotbalului românesc. Dar babele se piaptănă, disecând într-o nouă sabotare a nivelului oricum nesănătos de scăzut al discuţiei cum petrec nişte tineri dându-şi drumul ei de ei după obţinerea biletelor la turneul final, vârf al carierelor lor de până acum. 

S-asculte şi cânte exact ceea ce le unge sufletul – acesta fiind nivelul „cultural”, fără false aşteptări, pretenţii şi snobism. Căci, prin racordarea lor la manele, nu-s mai rele exemple în ochii tinerei opinii publice decât predecesori din generaţii „tricolore” mai performante care-au încuviinţat compromisul de-a fi vectori de imagine ai sferei parierilor şi jocurilor de noroc, influenţând publicul necopt prin intermediul campaniilor publicitare din circul mediatic. 

De ce aşadar despre preferinţele muzicale probate în circuit închis de nişte tineri calificaţi la „Europene”!?

Dar mai ales de ce nu, absolut deloc şi niciun pâs, despre probleme reale punând mult, mult mai mult pe gânduri? Pe chestii chiar de-a binelea de viaţă şi de moarte.

Din ignoranţă sau din fuga fricoasă şi complice de adevăr?

Ori doar luna trecută Federaţia Română de Fotbal, căutându-şi parcă de lucru, aidoma criticilor „maneliştilor”, s-a băgat din nou pripit în seamă într-un stil deja previzibil prin a adopta poziţia echer a includerii unui „moment de reculegere” înaintea meciurilor inter-ţări găzduite de naţionalele „tricolore”, cu explicaţii cât se poate de lacrimogene şi în totală necunoştinţă de cauză vizavi de realitatea factuală obiectivă din Asia Mică, explicaţii care să-i fi justificat cumva demersul, de parc-ar fi fost filială lângă Bulevardul Basarabia a statului israelian, şi nu o federaţie sportivă de sine stătătoare.

Iar cât de înregimentată „corectitudinii politice” este cu-adevărat FRF s-a putut constata ulterior în contrast.

Contrast între pe de-o parte pripeala slugarnică de-a recurge iniţial la „momente de reculegere” pe marginea unor lovituri de imagine şi propagandă agitatoare dinspre Tel Aviv – căci de fapt chiar nimic nu era ceea ce părea a fi, iar pe de altă parte muţenia ulterioară absolută dinspre Bucureşti vizavi de măcelărirea cu sânge rece a peste 16.000 de civili palestinieni, dintre care peste 6.000 de copii, crime de război în toată regula. 

Ori nu era în egală măsură cazul unei luări similare de poziţie şi-n noiembrie, cu alte „momente de reculegere”?

Cazul n-ar fi fost într-atât de grav dacă FRF n-ar fi dovedit anul trecut că tinde a face politică prin a se băga în seamă şi-ntr-o altă speţă care n-ar privi-o de fapt, cea ucraineană, dându-se de ceasul morţii să-şi manifeste suportul „umanitar” pentru vecinii de la nord-est, deşi, absolut la fel, chiar nimic nu era ceea ce părea a fi la prima vedere.   

Aşadar, dovadă perfectă a dublelor standarde aplicate de FRF, care şi-o fi consumat brusc şi dintr-o dată resursele umanitare de empatie, într-atât de fervent manifestate cu grijă faţă de semeni pe adresa ucrainienilor şi israelienilor, dar întorcând privirea la tragedia palestiniană, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, deşi, în doar o lună şi ceva, mai mulţi palestinieni fără apărare au sfârşit stinşi decât toate victimele civile ucrainiene în peste un an şi jumătate de denazificare din partea Federaţiei Ruse a regimului corupt paiaţă de la Kiev, dintr-un stat bananier eşuat. 

A aflat oare cumva FRF despre gestul solidar de omenie al naţionalei Australiei şi Federaţiei Australiene de Fotbal cu soarta palestinienilor năpăstuiţi?

Acela ar fi un exemplu de urmat, sub forma unui ajutor umanitar, şi nu a întreţine subtil şi prin fotbal retorica de nimic anti-rusă, recent alimentată de către FRF şi prin boicotarea intenţiei UEFA de a primi în concurs naţionalele U17 ale forului moscovit, Federaţia Română de Fotbal continuând pe-aceeaşi linie a „corectitudinii politice” cu „momente de reculegere” pe marginea unui realmente nod în papură, a unui pretext prefabricat ca formă de justificare a unei inacceptabile agresiuni ulterioare.

Mai pe şleau, pentru asta s-a repezit FRF la a păstra „momente de reculegere” după 7 octombrie, fără a conştientiza că o face în numele unui întreg fotbal românesc devenit astfel indirect părtaş moral unui non-sens!? Pentru mimarea unei provocări din partea cuiva pozând pe victima pentru a avea acoperire în vederea lansării ulterioare a unor dorite atacuri!?

Şi ce să vezi!?

Că aşa cum copilul „poster” al campaniei guvernamentale de promovare a vaccinării de către statul israelian a decedat între timp de pe urma efectelor adverse, la fel şi fetiţa pierită în 7 octombrie, copilă „poster” al campaniei aceluiaşi stat de influenţare a opiniei publice în legătură cu aşa-zisul „atac terorist” din acea zi, a sfârşit de fapt sub şenilă de tanc israelian.              

Pentru aşa ceva a implicat FRF fotbalul românesc prin recurgerea la „momente de reculegere”, pentru validarea şi credibilizarea cu tente lacrimogene a unor manevre prefabricate şi maşinaţiuni ale unui stat străin inclusiv pe pielea propriilor cetăţeni? Cobai acum nici 3 ani în aşa-zisa „campanie de vaccinare”, dată drept exemplu de succes în întreaga Europă, la Bucureşti cu „Israel în sus, Israel în jos” vizavi de procentajele ridicate ale gradului de aşa-zisă „vaccinare”, vătămătoare de fapt pentru într-atât de mulţi recipienţi ai serului din ţara din Asia Mică, suferind în tăcere, aşa cum victime sunt actualmente şi ale politicii agresoare a propriului stat. 

Federaţia Română de Fotbal să-şi fi văzut mai bine de propria ogradă, căci destule şi mari sunt asperităţile din bătătura sportului rege intern, şi nu să fi exersat trasă la cheie „corectitudinea politică” a plecăciunilor servile prin demersuri ba „umanitare” pe adresa Ucrainei, ba „de reculegere” în direcţia Asiei Mici. 

De ajutor umanitar ar avea nevoie fotbalul din vestul ţării, dacă este să contabilizezi starea jalnică şi periclitantă pentru integritatea corporală a sportivilor a suprafeţelor de joc ale arenelor unor cluburi divizionare afiliate FRF, şi-ar fi fost nevoie de o descindere „în teritoriu” a mai marilor federali, căci micii trimişi delegaţi cert n-au consemnat nimic, să constate prin ce mocirlă s-a putut juca de exemplu recent în acest noiembrie un Şoimii Lipova – FC Bihor în Liga 3. Iar nici starea gazonului de pe „Iuliu Bodola” din Oradea, teren al liderului imbatabil din seria divizionară cea mai apropiată geografic de Occident, nu este cu mult mai de Doamne Ajută.

În fotbal ai nevoie de o suprafaţă de joc şi o minge, iar terenurile vestice aduc la ceas autumnal a stare de calamitate, aceasta trebuind a constitui o preocupare pentru FRF, şi nu să toace energii, timp şi resurse pentru false cauze externe ce n-o privesc absolut deloc.

Prin poziţiile adoptate în partizanat după realegerea în unanimitate a şefiei federale, pro-Ucraina, pro-Israel şi în general strict pe axa răului, după cum cântă „naraţiunea oficială” a sistemului ticăloşit, FRF a dovedit doar că este parte a maşinăriei acestuia, vehicul de implementare prin fotbal a unor inginerii sociale prefabricate, dând astfel apă la moară criticilor care suspectează că „înşurubarea” în jilţul prezidenţial a unui anumit candidat reales a avut un tâlc ce nu ţine strict de dezvoltarea vizionară şi strategică a domeniului fotbalistic autohton. 

Cel mai trist fiind însă aspectul că demersurile FRF au fost efectuate în numele întregului fotbal românesc, făcut implicit părtaş unor culpe morale prin opţiunile federale ale administratorului ce-l gestionează, şi forţate-i fiind mâinile în mici băi de sânge. 

Era oricum de-ajuns că FRF demara în februarie 2021 pe pielea fotbalului intern aşa-zisa „campanie de vaccinare”, deja cu-atâtea vătămări şi chiar decese în nici 3 ani, aşadar cu vărsare de sânge, constrângându-l într-o direcţie greşită, încât nu mai era chiar absolut deloc nevoie ca forul federal s-atragă şi alte păcate capitale în direcţia fenomenului pe care s-ar presupune că l-ar gestiona spre lumină.

Doar ca primă impresie, la o sumară şi superficială estimare.   

Falsă impresie exacerbată la ora actuală de calificarea făurită de „tricolori” în nişte circumstanţe extrem de favorabile. 

Dar altfel, detectând mai atent încotro este îndreptat tineretul fotbalistic intern prin strategia federală, că-i vorba despre mufarea unor competiţii ale sale caselor pariurilor, că-i vorba despre absurditatea detrimentală speciei umane a fotbalului feminin, tendinţele sunt cât se poate de evidente, pe iluzorii piste false, iar timpul, în arcul peste ani, le va dovedi negreşit pe toate.  

Fotbalul românesc se rostogoleşte şi prin noroaie ori bălţi într-o direcţie greşită, sub îndrumarea unui FRF rupt de realitatea curentă de la „firul ierbii” şi detaşat în turnul său de fildeş de provocările de zi cu zi cu care se confruntă cei care activează în fenomen, dar având în schimb timp şi resurse pentru atâtea şi-atâtea exerciţii de imagine şi de Public Relations cel puţin bătătoare la ochi prin nuanţele acestora, doar praf în ochi ce n-are darul de a veni în întâmpinarea nevoilor sufletiştilor din cadru. 

De-aceea, decât să patroneze în fruntea unui for aberând constant cu băţu-n baltă, ba cauze „umanitare”, ba „momente de reculegere”, ba alte şi alte schije ale făţarnicei „corectitudini politice”, preşedintele FRF ar face mai bine să treacă de exemplu şi pe la băi, prin staţiunea balneoclimaterică timişeană Buziaş, şi să constate cum e posibil, asta apropo de infrastructură şi terenuri, ca o arenă în reamenajare să nu fie redată înapoi jocului nici după 3 ani.

S-ar face astfel mai util fotbalului românesc în realitatea frustă a acestuia, vizavi de nevoile sale amânate ori neîmplinite, prin a-i veni practic şi faptic în întâmpinare, măcar cu o vorbă bună şi încurajatoare, în sensul recâştigării în favoarea fenomenului a unei suprafeţe de joc.

S-arate FRF că-i pasă că membrii săi afiliaţi joacă prin pribegie, că suferă neajunsuri, deşi n-ar fi deloc cazul, în loc să întoarcă privirile, cum că n-ar fi deloc treaba forului federal, cum c-ar ţine strict de legislaţie şi alte aspecte.

Dar nu fotbalul în sine este văduvit, prin prisma acestui exemplu şi al tărăgănării unei predări la cheie, iar nu FRF este administratorul întregului fenomen!? Încât să fie într-o cât de mică formă sau alta în sprijinul afiliaţilor săi, măcar prin prisma „constatării daunelor”, a numărătorii pe seama săptămânilor în care deopotrivă echipă şi susţinători localnici au fost privaţi fără menajamente de normalitatea şi firescul reîntâlnirii „acasă” la fiecare două săptămâni.

În locul mizerabilei „corectitudini politice” exersate de FRF, ar face mai bine să fie administratorul util şi de folos al unei suflări fotbalistice care îl realegea în unanimitate. Iar cu-atât mai uşor în România cuplată sistemului P.C.R. te poţi face lesne de folos fie şi din şezut, telefonând şi ungând pârghii.

Fotbalul intern sângerează, prin bălţi, noroaie şi nevoi, făcut părtaş moral păcatelor capitale ale păstorului lup la stână, iar unor federali le arde de politici la „recomandări unionale” şi ale „aliaţilor strategici”. Sau mai bine zis de ce-a fost „înşurubată” în frunte o anumită conducere cu anii, aleasă pe sprânceană pentru a „presta” implementarea cu docilitate a unor anumite inginerii sociale prin intermediul vehiculului utilitar fotbal, ca scop ascuns şi în sine într-o mai mare „schemă a lucrurilor” afişând stindardul „dezvoltării fotbalului” drept paravan.

De-atâta „dezvoltare” se sting practicanţi ai fotbalului la terenul de joc, c-au puţin peste 30 de ani, Wagner, c-au doar 12, copilul harghitean Aron Timar. Unii au mâinile pătate cu sânge prin intermediul îndemnurilor lansate în cele mai greşite direcţii, iar un întreg fenomen pare a fi luat captiv într-o hipnotică rostogolire către nicăieri. Cât de păcat.

Căci se putea şi altfel, cu mult, mult mai bine. Doar că nu se vrea cu-adevărat. Fapt relevat atât de politicile practicate, cât şi de aruncarea batistei pe ţambal de către circul mediatic. Ţinând lumânarea orelor de manele.     

    

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2, Liga 3 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × noua =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: