Vadim Czeczuro (Ucraina): „Puteam să învingem noi, putea să câștige cealaltă echipă, a fost ca o loterie”. Olga Dubrovina: „După pauză am putut să întoarcem jocul, am jucat tare”

Ucraina a pierdut și meciul secund din grupa A de la Timișoara la EuroBasket Women 2015. După ce au fost conduse cu 14 puncte la prima pauză, ucrainiencele și-au trecut în cont următoarele trei sferturi și au reușit să revină în meci și chiar să conducă pentru câteva secunde pe final, cu Iagupova ajutându-și echipa cu 32 de puncte. Chiar dacă a pierdut avansul confortabil luat în debutul partidei Cehia s-a impus până la urmă cu 80-79.

DSCN0544Antrenorul Ucrainei, Vadim Czeczuro, a vorbit despre nervozitatea din cadrul echipei sale la începutul meciului. „Felicit echipa Cehiei pentru victorie. La începutul meciului e posibil să fi fost nervoși, a fost un meci foarte important pentru echipa noastră, ca fiecare meci, dar foarte important și cred că jucătoarele mele l-au abordat puțin nervoase. Mâine avem partida următoare cu România și după cu Muntenegru. Încercăm să luptăm, să câștigăm și nu ne oprim din jucat”, a declarat Czeczuro. După ce a cedat primele zece minute cu 17-31, Ucraina a găsit resure să se apropie pas cu pas de adversare și a avut pe final șansa să obțină victoria în ultimele secunde, dar nu a putut să arunce de la distanță. Astfel, coșul de două puncte al Iagupovei a fost suficient doar pentru a reduce ecartul la un punct, nu și pentru a forța prelungirile. „Nu am jucat bine în apărare și am pierdut la 14 puncte în primul sfert. Ne-am apropiat de echipa Cehiei pas cu pas și am egalat. A fost un joc foarte bun, am jucat corect, am avut situația să putem să terminăm meciul. Am pierdut meciul. Puteam să învingem noi, putea să câștige cealaltă echipă, a fost ca o loterie”, a mai spus Czeczuro, care nu se poate baza pe 6 jucătoare la acest european, accidentate, de pozițiile 3, 4 și 5, iar trei dintre acestea ar fi intrat în primul 5.

Olga Dubrovina crede în șansele echipei sale în ultimele două partide din prima fază a grupelor. „A fost un meci greu. Am pierdut clar primul sfert. După pauză am putut să întoarcem jocul, am jucat tare. Așa a fost jocul, în ultima secundă puteam să marcăm sau să ratăm. A fost un joc nervos, dar am jucat tare și ne-am descurcat bine împotriva lor. Mai avem 2 meciuri și acum trebuie să uităm acest joc pierdut și să ne gândim la următorul. Totul este în mâinile noastre. Putem să jucăm tare și să câștigăm”, a declarat Olga Dubrovina.

Ucraina joacă sâmbătă de la ora 20:30 cu co-gazda turneului, România, la sala Constantin Jude din Timișoara. Presiunea va fi pe ambele formații pentru a obține un rezultat care să le permită să spere la una din primele trei poziții care duce în faza următoare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = sapte

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: