Ultima etapă a turului Ligii 2 a fost deja și a treia cu numai opt meciuri în program dar și două echipe stând concomitent în aceeași rundă în așteptare pe margine în urma retragerilor Șoimilor Pâncota și săptămâna trecută a celor din Berceni, iar în acest week-end rândul pe tușă le-a venit nou-promovatelor Luceafărul Oradea și ASU Politehnica Timișoara, care își încheiaseră deja marți și miercuri aparițiile din prima jumătate a parcursului în ediția 2016-2017.
Liberi în acest final de săptămână, alb-violeții s-au văzut întrecuți în ierarhie, la ora căderii cortinei peste turul campionatului, de cei de la CSM Râmnicu Vâlcea, elevii lui Ionel Gane impunându-se la limită acasă în fața urmăritoarei din clasament Unirea Tărlungeni, așa încât gruparea de pe Olt a urcat pe poziția a 14-a, cu două puncte în plus față de timișoreni, pe 15 după 19 etape: CSM Râmnicu Vâlcea – Unirea Tărlungeni 1-0 (0-0: Dina 38). Iar vâlcenii sunt următorii vizitatori ai Timișoarei…
Triumf și pentru formația ce-i devansa pe bănățeni cu două puncte în clasament înaintea acestei ultime runde a turului, CS Balotești – Academica Clinceni 1-3, oaspeții săltând astfel și ei în ierarhie.
Tot sâmbătă de la ora 11 s-au mai disputat alte 3 jocuri ale etapei a XIX-a:
Metalul Reșița – Juventus București 1-2 (1-1): Dima 14 / Chipirliu 18 – penalty, Bustea 56. Eliminat: Ionescu (MR) – 17;
Dacia Unirea Brăila – Olimpia Satu Mare 0-1 (0-0): Heil 55;
CS Mioveni – Sepsi Sfântu Gheorghe 2-0 (1-0): Stoica 24, Ayza 60.
Început la ora 12, meciul Foresta Suceava – Dunărea Călărași s-a încheiat 1-1 (1-0): Cerlincă 9 / Ibrian 69.
Chindia Târgoviște – UTA Bătrâna Doamnă se joacă duminică de la ora 11 iar turul se va închide luni seară, sub Tâmpa, cu meciul FC Brașov – CS Afumați, de la ora 18. În prima rundă a returului, ASU Politehnica va fi oaspete a dâmbovițenilor Chindiei, la Târgoviște.
Rezultatele tehnice și clasamentul la zi, pe coloana dreaptă.