Valentin Velcea: ”Toți cei veniți nu sunt încă la potențialul si ritmul de joc al echipei. Mai au de acumulat la pregătirea fizică”

Valentin Velcea a spus că nou-promovata ACS Poli Timișoara ”poate fi” surpriza campionatului și a apreciat că ”este deja în acest moment”, prefațând jocul de luni seară (ora 19) cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a III-a a Ligii 1, în cadrul conferinței de presă la care au mai participat Călin Rosenblum, manager sportiv, și fundașul Marko Marovic.

Valentin Velcea, antrenor principal ACS Poli Timișoara

 

Marko Marovic, fost la clubul ardelean, a remarcat că fiecare joc este dificil iar Gaz Metan rămîne o grupare serioasă, chiar dacă ”este mai slabă decît în sezonul trecut. A început mai modest însă a avut și 5 jucători în stare de suspendare”. Marovic și-a exprimat totodată nădejdea ca numărul spectatorilor să fie ”la fel ca la jocul cu Dinamo. Le mulțumesc pentru sprijinul dat la meciul cu Dinamo!”

Cît despre cartonașele galbene primite în primele două etape, fundașul sârb a adăugat că ”voi juca la fel cum am evoluat pînă acum. Am luat două cartonașe galbene care poate s-au acordat mai riguros decît era cazul, dar sper că în urmatorul meci nu voi mai primi”. Prieteni ca Trtovac, fost coleg la medieșeni, ”pe teren îmi rămîn adversari”, a mai spus sobrul fundaș sîrb.

+

Călin Rosenblum s-a referit la faptul că ”în primul rand ieri s-a finalizat contractul definitiv cu Eduard Pap, pe baza înțelegerii cu Marcel Băban, și sperăm să fie cât mai util. Mai suntem în discuții cu încă 2 jucatori, un vîrf de atac și in fundaș central, să ni se alăture. Nu dăm nume pentru că, indiferent dacă suma e mică sau mare, intră imediat 2-3 impresari pe fir. De aceea am decis să nu mai dăm nume până nu semnăm! Pînă și cu Pap, tot am întîmpinat dificultăți de acest gen”.

Rosenblum a adăugat că ”trebuie să ne edificăm în privința jucătorilor pe care îi dorim la echipă, să fim atenți, pentru că sunt interese pentru a-i băga în circuit”, despre cei 2 străini cu care ACS Poli e în negocieri mai spunând că ”sunt cotați, nu la prima tinerețe”, iar în privința revenitului Nicolas Gorobsov: ”Sperăm ca Gorobsov să intre cît mai repede în echipă!”

+

Antrenorul Valentin Velcea a readmis că noii sosiți ”încă mai au de recuperat, nu sunt la potențialul și ritmul de joc al echipei, mai au de acumulat la pregătirea fizică. Dacă întâlnim situații de forță majoră, accidentări, suspendări, voi fi nevoit să apelez la serviciile lor, chiar daca nu vor fi la potențial complet”, introducându-l pe această listă și pe fundașul lateral Belu/Iordache, ”în urmă” la acest capitol…

Cît despre prestațiile timișorene, Velcea a optat ca evoluțiile ”să fie eficiente în primul rînd, chiar dacă echipa nu joacă fotbalul cel mai placut”, despre Liga 1 opinând că ”are valoare”, în contrast cu reprezentațiile date pe scena eurocupelor de unele grupări străine: ”Am văzut echipe care nu ar merita să fie pe acolo, și în preliminariile Champions League, și Europa League…”

În privința proximului joc, întotdeauna cel mai important, Velcea a spus că ”personal îmi doresc să asigurăm o continuitate a rezultatelor bune în acest sezon de campionat, de la meci la meci să fim o echipă mai cu experiență și mai matură din punct de vedere sportiv, pentru a putea rezolva orice situație apărută în timpul jocului. Consider că echipa a arătat un potențial fizic, psihic, tehnico-tactic cu mici greșeli, bun, care ne dă dreptul să sperăm pe mai departe la rezultate pe măsura așteptărilor cetățenilor și suporterilor Timișoarei. Rezultatele cred că nu vor veni de la sine, dar dacă rămânem modești, conștienți, preocupați de ceea ce facem, adică de fotbal, vom reuși. În momentul în care consumăm energia pe alte direcții, jocul echipei va lăsa de dorit. Dar zic că ne aflăm la un moment bun, grupul e realist, e puternic, am dat dovada acestor aspecte, aștept să se confirme. Timișoara așteaptă o confirmare a rezultatelor și a jocului echipei!”

”N-avem nici un fel de problemă, a accidentărilor sau a cartonașelor – am fost disciplinați și într-o relație bună cu domnul Dima – jucătorii s-au comportat exact așa cum trebuia să se comporte și nu au fost supuși unor cartonașe!”, a continuat Velcea, adăugând că ”luni întâlnim o echipă bună, cu antrenor din noul val, tînăr și în formare, o echipă care chiar dacă a făcut cedări, o să vedeți că o să spună multe în acest sezon. Are de-a lungul timpului stabilitate, ceea ce o face din ce în ce mai bună. E una dintre cele care de 6-7 ani n-a avut nici un fel de probleme. Conducerea a creat o liniște la echipă și nu întîmplător a ajuns în Cupele Europene. Sa făci ceva, trebuie să ai liniște!”

În fine, despre debutul sezonului primei ligi Velcea a spus că întrecerea este ”frumoasă! Cu surprize din partea nou-promovatelor. Sperăm ca și în etapa a treia să fim din nou o surpriză, pentru că suntem a treia echipă nou-promovată pe care o întîlnește Mediașul. În Liga 1 există o organizare, există o ordine în desfășurarea meciurilor, e un fotbal din punctul meu de vedere bun și o să vedeți că mai marile echipe care și-au anunțat candidatura se vor rări iar mai micile echipe nu vor pierde…”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − 1 =

 


Alte articole legate de acest subiect: