Vali Velcea, după FC Brașov – ACS Poli Timișoara 2-1, decis în minutul… 94: ”E o problemă de personalitate și responsabilitate, mai ales că ai și superioritate numerică”

ACS Poli Timișoara s-a înecat la liman pe ploaia de sub Tâmpa, pierzând în premieră în deplasare de la promovarea în Liga 1, 2-1 (1-0) pentru FC Brașov, dar nu oricum, ci în ultimul minut de prelungiri și în superioritate numerică, aspecte care au stârnit reacția antrenorului Valentin Velcea în interviul televizat de după eșec, critic la adresa atitudinii unora dintre elevii săi.

”Ce pot să mai spun decât să felicit prestația lui Istvan Kovacs, căruia n-am ce să-i reproșez”, a răspuns Velcea la remarca în privința golului decisiv al gazdei FC Brașov, aflată la primul succes stagional, Andrei Cristea pornind din poziție de ofsaid în cursa de la marginea jumătății de teren timișorene, la finele căreia, după ce a trecut de Coca, ieșit neinspirat, a ochit din cădere și de la distanță, de pe flanc, colțul lung: 2-1 în minutul 94.

Egalat pe final în prima deplasare a sezonului, 2-2 la CFR Cluj, și tot în superioritate numerică, Velcea a fost acum învins pentru a doua oară la rînd, tot cu om în plus, în chiar ultimă fază a modestei partide de la Brașov, antrenorul timișorean mai spunând: ”Păcat că am pierdut într-o manieră în care nu ne-am regăsit pe ultima fază de joc, și mai bine era un punct decât să pierzi. Au existat greșeli în lanț pe lipsă de maturitate sportivă iar dacă nu ai personalitate ca fotbalist, desigur, unii dintre ei, n-ai ce căuta în Liga 1”.

Velcea a fost defensiv în a explica: ”Avem ocazii, posesie, jocul merge, adversarii n-au avut ocazii mari, ci noi le creem, dar noi avem o lipsă de concentrare când intrăm în posesia mingii… Este o problemă de personalitate și responsabilitate, mai ales că ai și superioritate numerică. Important e acum să nu ne abatem de la ideea de joc și să rămânem cu moralul ridical. E însă foarte greu să montezi asemenea jucători, pierzând de asemenea manieră, mai ales când au probleme de mentalitate”.

Antrenorul învinsei a continuat prin a mai spune: ”Credeam că o să marcăm, aveam viteză pe benzi, controlam mijlocul terenului. Am fost și în inferioritate cu Gaz Metan și am reușit să câștigăm; cred că un egal era echitabil, dat fiind aspectul jocului, starea terenului. Echipa nu e în pasă proastă, ajunge la poartă cu ușurință, nu e într-o criză de joc, e într-o criză de mentalitate. Important e să ne readunăm pe viitor, să facem o analiză corectă, pertinentă și la subiect”. 

Apreciind că Gorobsov a ”suplinit bine absența lui Ovidiu Petre, am închis zona centrală și am valorificat spațiile lăsate de adversar”, Velcea a încheiat prin a răspunde pe seama consistența lotului de care dispune: ”Mulțumit sau nemulțumit, trebuie să merg cu ei mai departe, iar dacă nu reușim să mai aducem, încercăm să scoatem maxim din potențialul acestor jucători…”

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Vali Velcea, după FC Brașov – ACS Poli Timișoara 2-1, decis în minutul… 94: ”E o problemă de personalitate și responsabilitate, mai ales că ai și superioritate numerică”

  1. TTB spune:

    MARE antrenor e profesorul ….
    Ce mai, domle… E GENIAL
    Sunt mandru ca am sansa de afi contemporam cu MARIA SA!!!
    Cum de nu a ajuns inca la Real sau la Barca…..

  2. Ionel - Surduc spune:

    Velcea ai promis victorie la Brasov. Vorbeste mai putin si muncente mai mult. Este pentru prima data cand te rog sa pleci !!!

  3. din TM spune:

    ACUM DECLARA CA ERA MAI BUN UN PUNCT DECAT SA PIERZI !!! ATUNCI DE CE A DUS TOATA ECHIPA IN CAREUL ADVERS LA CORNERUL DIN ULTIMUL MINUT??? ASTA INSEAMNA CA A VRUT SA DEA GOL SI NU SA TRAGA DE TIMP,,FIINDCA ATUNCI NU DUCEA SI FUNDASII IN CAREU”….DAR ACUM DA IN JUCATORI CA NU AU PERSONALITATE SI RESPONSABILITATE !!! DAR EL CE FACEA PE BANCA IN ULTIMUL MINUT ??? NU A VAZUT CA LA CENTRUL TERENULUI NU ERA NIMENI DE LA POLI??? SI CRISTEA ERA SINGUR ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: