Vecinii pot cu spectatori în tribune. Steaua Roșie Beograd câștigă și în etapa a 4-a în Super Liga Serbiei, elita Ungariei pornită la drum

În vreme ce fotbalul românesc abia își trage sufletul după cazna de urgență de a o salva pe Dinamo la ”masa verde” de la retrogradarea din Liga 1, competiția fiind încorsetată de protocoalele absurde ale sistemului care derulează experimentul pe viu al unui scenariu de criză, fotbalul din țări vecine își vede binișor de drum, cu spectatori în tribune. A început în weekend și NB1, prima divizie din Ungaria, pe când Super Liga Serbiei a ajuns deja la cea de-a patra bornă.

În Ungaria, noua ediție a elitei a fost inaugurată vineri prin duelul din capitală dintre MTK Budapesta și Ferencvaros, încheiat 1-1 (1-0) prin golurile lui Gera (minutul 37) și Nguen (59). Jocul rundei de debut a fost urmărit din tribune de 4.445 de spectatori.

În continuare, sâmbătă, Paksi FC – Ujpesti FC 1-2 (0-1): Adam 76 – Simon 17, 62, cu 3.870 de spectatori în tribune.

Tot sâmbătă, Zalaegerszegi TE – MOL Fehervar FC 3-3 (2-2): Babati 2 și 74 – lovitură de la 11 metri, Szepe 16 – Evandro 10, Nikolics 43 – lovitură de la 11 metri și 60. Au asistat 4.375 de spectatori.

Duminică, DVTK Diosgyor – Mezokovesd Zsory 2-1 (2-1): Iszlai 8 – lovitură de la 11 metri, Drazsics 19 – Berecz 27. Spectatori: 5.099. Un meci de duminică seară, Puskas Akademia – Honved a fost amânat, luni seară fiind programată partida Budafoki MTE – Kisvarda.

La vecinii sârbi, liderul Steaua Roșie Beograd – foto pagina I și-a continuat seria victoriilor în noul sezon, elevii lui Dejan Stankovic încasând primele goluri în ediția 2020-2021 din Super Liga Serbija dar câștigând totuși prin reușitele lui El Fardou din minutele 32 și 65 și Fernandes (70).

Rezultatele etapei a IV-a în elita din Serbia: Steaua Roșie – Spartak 3-2, Indija – Napredak 1-0, Novi Pazar – Javor-Matis 2-3, Radnicki – Macva 1-0, Radnik – Partizan 0-2, Zlatibor – Cukaricki 1-5, OFK Backa – TSC 1-1, Metalac – Proleter 1-1, Rad – Vozdovac 1-3 și Vojvodina – Mladost 3-0.

Steaua Roșie se impunea în primele 3 runde pe linie cu 3-0 în fața lui Novi Pazar, Radnicki Napredac și Macva, liderul fiind urmat pe podium de neînvinsa Cukaricki (4 3 1 0 13-3 10 puncte), respectiv de Spartak, tot 9 puncte agonisind și Partizan, Radnicki Napredac și Mladost, în vreme ce neînvinsele TSC, Vojvodina și Proleter dețin câte 8 fiecare.

Roș-albii belgrădeni jucau în faza grupelor ediției trecute din UEFA Champions League, încheind pe ultimul loc, cu 3 puncte agonisite în etapa a II-a din octombrie, 3-1 (0-1) acasă cu elenii, o serie patrulater în care au fost devansați în ordine de Bayern, Tottenham Hotspur și Olympiacos. Bavarezii sunt proaspăt calificați la scor în semifinalele ediției 2019-2020 din Champions League, urmând a-i întâlni pe cei din Lyon, pe când în celălalt penultim act vor juca PSG și RB Leipzig. Ultimul act, duminică 23 august la Lisabona.

În semifinalele UEFA Europa League, Sevilla – Manchester United 2-1 (1-1) de la 0-1 și Internazionale Milano – Șahtior Donețk programat luni seară. Finala pentru trofeu, vineri 21 august la Koln.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 9

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: