„Depinde în mare măsură de ceea ce vom recupera”, a anticipat Vali Velcea duelul Poli – FC U Maramureş, de sâmbătă de la ora 18, antrenorul ocupantei locului 2 în B2, care s-a prezentat într-o rară ocazie singur la conferinţa de presă, neexluzând varianta utilizării unui jucător ce evoluează şi la echipa a doua a clubului: „E posibil, îi cunosc foarte bine, am lucrat cu ei, şi dacă vom începe sau nu cu ei titulari, vom vedea. Este rândul altora să arate ceea ce pot, ceea ce ştiu, şi au o şansă pe care pot să o fructifice, să joace, să demonstreze că în orice moment sunt buni pentru prima echipă. Trebuie bine înţeles, Fuchs, Dobricean, Sava, cu toţii sunt componenţi ai lotului, şi ne oferă opţiuni în plus. Mi-aş dori să vină jucători de la echipa a doua şi să nu apelăm la ei doar când avem probleme. Ne-am dori cu toţii acest lucru, club, antrenori, voi, presa”.
Poli are câteva indisponibilităţi şi incertitudini atât de natură medicală, Poparadu urmând să absenteze „cu certitudine, după ce l-am scos la Arad şi nu a putut fi recuperat; rămâne de văzut ce putem recupera”, cât şi prin cooptarea câtorva jucători la echipele naţionale, şi anume Ricketts, Pătraş respectiv Ilie, în cazul ultimului, la selecţionata sub 21 de ani a României. „Ne-am redus numeric dar nu ne-am redus forţele. Curtean este incert, mai este Tameş, care a avut o pauză, a reintrat, să vedem cum e Jitaru”, a mai spus Velcea.
Cât despre oaspeţii pregătiţi de Romulus Buia, Velcea a remarcat că „nu este o echipă atât de slabă precum se vorbeşte. Nu trebuie subapreciat sau supraapreciat adversarul, oricare ar fi el. Cert este că ne trebuiesc cele 3 puncte iar jocul fiind la Timişoara, Poli trebuie să câştige. Atuul băimărenilor este grupul, tânăr, ambiţios, iar ca toate celelalte echipe ce vin la Timişoara, o să se aglomereze, să încerce să facă ceva pe contraatac. Dacă vom începe aşa cum îmi doresc şi jucătorii sunt 100% conectaţi la partidă, cred că vom avea un meci la îndemâna noastră”.
Antrenorul polist s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi: „E foarte bine pentru că am picat cu Steaua… După părerea mea este o tragere la sorţi bună, normală… Cred că avem parte de un meci în care nu ştim dacă vom juca bine sau vom juca rău dar important e că am mai eliminat Steaua, în semifinalele Cupei din 2007, şi am mai întâlnit-o de-atunci în campionat, iar fiind un meci de cupă, ca toate celelalte, sunt pline de surprize şi cred că la ora jocului cu Steaua noi vom fi motivaţi pentru a face un joc bun. Valoarea adversarului îi motivează şi băieţii trebuie să se exprime la potenţial maxim pentru acel meci”.
Velcea a remarcat că Steaua va avea parte de un program competiţional încărcat şi dificil până la ora vizitei pe Bega, peste 3 săptămâni: „Joacă din 3 în 3 zile, pot apărea probleme de natură medicală”.
Altfel, antrenorul polist a recunoscut că alb-violeţii au avut un recul în această vară şi abordează duelul cu deţinătoarea trofeului de pe nişte poziţii ajustate faţă de partida din primăvară, un 0-0: „Nu cred că am mai avut posibilitatea să refacem numeric şi valoric lotul, cu transferuri bine gândite…”
În fine, Vali Velcea a explicat că nu este vorba de o politică de rotaţie a jucătorilor, titularizarea lor ţinând exclusiv de randamentul dat în pregătiri, cu exemplificarea cazului lui Axente: „De fiecare dată când a intrat în teren, a avut o şansă. Acum a stat el în tribună… N-am avut nici o problemă de atitudine, doar că n-au avut realizări la antrenamente, unde nu s-au impus în condiţii de concurenţă, pentru că este concurenţă… Dar dacă în interior te răscoleşti puţin, îţi schimbi atitudinea…”