Vali Velcea a admis după remiza de luni după-amiază, 2-2 (0-1) cu FC Argeş, în care alb-negrii lui ACS Poli au încasat pentru prima oară două goluri în cele 5 jocuri de acasă, că „la 2-2 am intrat în degringoladă şi era să primim încă un gol”, pe cînd Iulian Crivac, înlocuitor din week-end al antrenorului Dumitrescu, a opinat despre piteşteni că „ne doare faptul că nu am cîştigat aici”.
Dacă n-a mai fost cazul ca şi cu FC Olt, al cărei antrenor demisiona tocmai după jocul pierdut cu 3-1 la Timişoara, pe 6 octombrie, ultimul în care ACS Poli primea goluri acasă, în schimb de data aceasta ocupanta locului 3 a avut de-a face cu o codaşă care venea cu un tehnician abia instalat la timonă. Iar chiar dacă a urcat în ierarhie, pe 2, şi pe fondul eşecului Damilei la Corona, 4-1, remiza pare a-i fi surprins şi a nu fi căzut bine alb-negrilor lui Vali Velcea, care a spus: „O partidă grea, în care am avut de toate, iar rezultatul este echitabil. Păcat că ratăm multe situaţii favorabile. Finalizarea, compartiment la care suferim… Trebuie să rămînem însă concentraţi pe ceea ce avem de făcut. Drumul spre promovare este lung. Nu trebuie să disperăm pentru acest rezultat. Suntem neînvinşi în acest moment şi pe locul 2. În urma acestui rezultat, următorul obiectiv va fi victorie la Târgu Mureş. În continuare cred că mai avem de lucru, să ne perfecţionăm. La 2-2 am intrat în degringoladă şi era să primim încă un gol”.
De cealaltă parte, după primul punct stagional extern, venit în urma a 4 eşecuri cu un unic gol marcat pe alte terenuri, Iulian Crivac a spus: „Vreau să mulţumesc pentru efortul făcut de echipa mea, mulţumesc şi echipei gazdă pentru organizare. Despre arbitraj să nu mă întrebaţi nimic! Ţinînd cont că jucam cu o echipă organizată, trebuia să ne apărăm şi să ieşim la atac. A fost un joc cu nervi şi am avut un schimb de replici cu domnul Stoicov (n.n: după încheierea meciului). Am citit declaraţia lui Vali şi…. ca să luăm puncte, trebuia să jucăm. Mulţumesc domnului Dumitrescu pentru pregătirea echipei însă ne doare faptul că nu am cîştigat aici. Dorim să ajungem cît mai repede pe primele locuri. Am lucrat la moralul echipei iar acest lucru s-a văzut!”
Lasand la o parte ca ei au primit un penalty, exact cand cu cateva secunde inainte noua ni s-a refuzat, unul mai clar oricum, NU AVEAM VOIE cu descultii astia sa tratam asa meciul! TOATA TARA stia ca dupa BLATUL cu uta, vor veni la Timisoara dupa puncte, iar noi am tratat meciul cu O SUPERFICIALITATE INCREDIBILA! Le-am dat pase, cum ei nu si-au dat in tot turul ,cred!