Velcea mulţumeşte galeriei pentru aportul avut la Oradea

Vali Velcea s-a înfăţişat în faţa presei miercuri la ora 16 cu un fular alb-violet la gît, ca un „semn de dragoste pentru club”, adăugînd că „este doar o chestiune de timp, şi depinde doar cît de repede se vor mişca FRF şi Comitetul Executiv pentru ca Poli să joace din nou sub numele ei”. Antrenorul secund-divizionarei a salutat astfel triumful redobîndirii palmaresului şi culorilor clubului, declarîndu-se totodată optimist în privinţa rezolvării presantelor probleme imediate de la gruparea secund-divizionară şi mulţumind totodată fanilor pentru aportul avut în succesul de la Oradea… Velcea a spus că vrea să tranşeze cît mai rapid ecuaţia promovării, pentru a pregăti din timp „sezonul în Liga 1”, întrebarea rămînînd dacă alb-violeţii şi Gloria nu vor suferi păţania Bihorului, cu cîştig de cauză pentru CS Mioveni şi Voinţa Sibiu, locurile 3 şi 4 în 2011.

Iar un răspuns pe tema… Chindiei şi a interesului unor anumite grupări pentru soarta licenţierii alb-violeţilor a oferit spre încheierea conferinţei de presă. Mai întîi, despre cursa spre cîştigarea seriei de vest, Velcea a spus că „important este să fim sus la promovare, asta ne dorim cu toţii, să încheiem pe primul loc, să ducem trena returului cît se poate de sus şi să terminăm pe primul loc, pentru a nu lăsa loc de interpretări că am încheiat pe locul 2 şi dacă eram în 1990 nu mai promovam”.

„Nici un joc nu seamănă cu altul şi există diferiţi factori care influenţează bunul mers al unei formaţii însă în acest moment echipa noastră stă bine”, a explicat antrenorul Velcea, fără a utiliza termeni de comparaţie: „În aceste momente încercăm să stăm cît mai bine în plan psihic, altfel, nu cred că am etalat un joc prost la Oradea”. Întrebat dacă oficialităţile locale vor mai descinde la stadion şi de această dată, înaintea debutului acasă de vineri de la ora 18, cu ALRO Slatina (etapa a XIX-a), după ce i-au încurajat pe polişti înaintea deplasării pe Criş, Velcea a negat dar a explicat că respectiva „întîlnire a fost benefică pentru toată lumea, pentru jucători, care şi-au arătat aportul lor şi că vor să facă ceva pentru acest club”. Velcea a repetat că „am evitat să discut aceste probleme şi încerc să mă concentrez pe partea sportivă, ceea ce mi se pare corect şi normal. Sunt implicat împreună cu jucătorii, suntem interesaţi de rezolvarea lucrurilor, dar am încredere că lucrurile se vor rezolva…”

Explicînd că remuneraţia staffului tehnic şi al jucătorilor se efectuează în sistem salarial, Velcea a anticipat duelul de vineri cu oltenii spunînd că „avem de partea noastră minunatul public şi suport al galeriei, suporteri cărora le mulţumesc pe această cale pentru apariţia de la Bihor, unde unul dintre factorii victoriei a fost aportul lor…”

Fără Poparadu, suspendat şi totodată accidentat, iar cu Goga refăcut în proporţie de 80-90%, conform estimării antrenorului principal, Velcea s-a referit şi la „situaţia tinerilor, pe care încă n-am avut posibilitatea să-i aduc la pregătiri cu echipa mare, şi pentru că au meciuri în ritmul joi, duminică, joi, duminică, iar obiectivul principal este să joace la echipele lor, pentru a rezolva jocurile pe care le au la îndemînă”.

Pe final, Velcea a mai răspuns că „sunt poate puţin răutăcios dar aşa mi se pare normal, să mă concentrez doar asupra echipei mele, şi nu pentru că este diferenţa de puncte mare sau noi suntem mai sus, dar o atitudine profesionistă în primul şi în primul rînd implică să te intereseze ce face propria ta echipă, în paranteză – nu mă interesează”, cu referire la Chindia Târgovişte în oglinda retrovizoare. Şi apropo de alte cluburi din serie, „mi se par foarte montate, mi se par interesante echipele, dar şi această concentrare pe care o au spre anumite puncte, cred că le va afecta evoluţia”.

Velcea a adăugat „cred că este o serie bună, cu candidate la promovare în viitorul sezon”, salutînd gesturile lui Daniel Stanciu, înainte şi după partida de la Oradea: „Episodul acesta este închis, nu vreau să comentez despre cine a plecat şi a venit – da, mi-a trimis un mesaj înainte de meci, m-a felicitat după”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Velcea mulţumeşte galeriei pentru aportul avut la Oradea

  1. Pasarea PHOENIX spune:

    Sa vedem cati vom reusi sa ne adunam! Tot propuneau unii UN MITING IN CENTRU’! Hai sa vedem cati ne adunam la stadion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 3 = opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: