Mijlocul lunii iunie a adus tururile finale ale ediției în curs în faza județeană Timiș a Cupei României, la mijlocul acestei săptămâni penultimul act, în urma căruia divizionarele ”D” CSM Lugoj și CSU UVT și-au asigurat continuarea parcursului, iar la finele săptămânii întâlnirea cu trofeul pe masă. Și nu degeaba se spune că ar fi competiția surprizelor, una și una.
Prima ar fi că forul organizator, Asociația Județeană de Fotbal Timiș, a jonglat nițel în scris cu locurile de disputare ale semifinalelor și data desfășurării actului final. Astfel, despre semifinalele programate miercuri de la ora 18 înscrisurile inițiale de pe portalul oficial semnalau că partidele ar avea loc la Comloșu Mare și Lugoj, ceea ce n-a fost însă cazul, anunțul fiind rectificat. Dar nici Sporttim n-a fost prins pe picior greșit și n-a luat calea Comloșului, ci a Săcălazului, unde, cu o oră înaintea fluierului de start, antrenorul Cocoșului Orțișoara, Gheorghe Chimiuc, aștepta răbdător desfășurarea semifinalei. Cât despre finala care va stabili atât câștigătoarea trofeului ediției în curs cât și reprezentanta Timișului în faza I la nivel național a campaniei 2022/3 în Cupa României, ultimul act a fost anunțat conform înscrisului inițial pentru 25 iunie, însă finalistele au fost anunțate că meciul ar avea loc duminică 19 iunie de la ora 18, pe terenul din Șag. Așa să fie.
A doua surpriză, pe teren. Căci formația mai slab clasată la încheierea sâmbătă a campionatului Diviziei D Timiș, și anume CSU UVT, a câștigat una dintre semifinale prin a elimina o grupare mai bine situată la finele aceluiași parcurs, a patra clasată CS Comloșu Mare. ”Universitarii” în echipamentul Ripensiei au surprins-o în ultimele nici 10 minute și au fructificat așadar avantajul de a mai fi jucat pe gazonul Săcălazului și în campionat, calificare totuși ”pe teren neutru” prin prisma localităților de proveniență ale semifinalistelor.
Nici cea mai mică surpriză în schimb în cealaltă semifinală a Cupei României din faza județeană Timiș, disputată tot de la ora 18, la Belinț, unde formația din liga a V-a, Campionatul Județean Timiș, și care n-a încheiat returul, din care mai are de jucat două partide, n-a ținut pasul cu vicecampioana Diviziei D Timiș, pentru care majoritatea golurilor au fost înscrise de sportivi de peste hotare.
Se încheia CSC Belinț – CSM Lugoj 0-5 (0-2).
Așadar victorie și calificare fără emoții pentru a doua clasată după 38 de etape ale ligii a IV-a județene, elevii pregătiți de Laczko Arpad făcând chiar scor în deplasarea efectuată în apropiere, la ocupanta locului 4 din Seria a III-a de ”Județ”. Până aici i-a fost drumul în ”Cupă” ultimului ”mohican” din eșalonul 5.
Marc Iomela a deschis scorul în minutul 31, Filip Lakatoș l-a majorat în minutul 41, 0-2 la pauză, iar Marius Semeniuc a dat startul reușitelor din partea a doua, 0-3 în minutul 61, scorul fiind majorat de Aziss Njifakue în minutul 69 și Kouarago Ilyassou în minutul 78, 0-5.
Mult mai strâns și aprig disputat a fost în schimb penultimul act de la Săcălaz, în pofida căldurii mijlocului de iunie, ultimă zi de miercuri înaintea solstițiului de vară de marți 21 iunie, la ora 12:14. Iar învingătoarea a fost în tricoul… Ripensiei: CS Universitatea de Vest din Timișoara – CS Comloșu Mare 2-1 (1-0).
”Studenții” au deschis scorul la Săcălaz în minutul 33, în urma unui șut puternic de la 20 de metri, respins de portarul Alin Culda în față, de unde, pe fază, Adrian Boghian a pus latul, în stânga, pe jos: 1-0.
Scor la pauză, dat fiind că în prelungirile reprizei I, în minutul 45+2, oaspeții au ratat un penalty. CS Comloșu Mare a avut… marea oportunitate de a egala, beneficiind de o lovitură de la 11 metri, însă Bogdan Costea a șutat pe jos chiar pe mijlocul porții, goalkeeper-ul Alex Andrei Filip prinzând mingea.
Și totuși, la reluarea partidei, după un sfert de oră, s-a văzut că Marius Stanache a efectuat două înlocuiri pentru partea secundă, forțe proaspete, la o singură schimbare apelând în schimb la pauză Pătrașcu, iar Angelo Olteanu a egalat cu un șut de la circa 24 de metri, surprinzându-l pe portarul Filip, balon ”peste” goalkeeper, ieșit la marginea careului de 6 metri: 1-1.
Ocazii de ambele părți în ultima jumătate de oră, golul decisiv plutind în aer. Iar golul calificării a ”căzut” într-adevăr pe final, evitate fiind prelungirile pe căldură. În minutul 82, la un contraatac rapid, purtat chiar de antrenorul-jucător ”universitar” Emanuel Pătrașcu, ajuns la 41 de ani și intrat în minutul 53, pasa acestuia în fata porții pentru căpitanul Ionuț Vucea a făcut diferența, ”lat” de la nici 6 metri pentru 2-1 și intrarea în finală.
Finală a competiției pe care au jucat-o și anul trecut, învingându-i tot pe cei din Comloșu Mare. O finală pe ”Dan Păltinișanu” de foarte tristă amintire pentru Sporttim, dar în timp s-a întors foaia, organizatorii și trimișii delegați ai semifinalei de la Săcălaz având o atitudine și conduită regulamentară și firească în colaborarea cu unicul reprezentant al presei la întâlnirea de miercuri de la ora 18. ”Este pentru voi”, ”un sector” rezervat jurnaliștilor, după cum au indicat organizatorii înaintea meciului cu privire la construcția acoperită din colțul terenului, cât despre observatorii Florian Mierea și Nicolae Grigorescu, i-au oferit un exemplu colegului din ”Asociație” secretar general AJF. Așa, da, ca la ligile superioare.
Au jucat formațiile…
CSU UVT: Filip – Florin Olariu, Contescu, C. Popa (min. 46, Vărzaru), Denis Hotca – Băban, Balabuc (min. 53, Pătrașcu), Mihai Olariu – Andrei, Vucea (cpt), Boghian.
Antrenor Emanuel Pătrașcu.
Pe bancă: David Hotca, Prătilă, Mirescu, Chiș, Firca.
Delegat Ovidiu Olariu.
CS Comloșu Mare: Culda – Hodiș, Toma, Laslău, Diac – Bota, Olteanu, Bogdan Costea (min. 46, Stanciu), Pecarov – Matei (min. 85, Stănilă), Csuy (min. 46, Bîrză).
Antrenor Marius Stanache.
Pe bancă: Brădău, Oneț.
Delegat Constantin Busuioc.
Finala se joacă așadar duminică, la Șag, de la ora 18. Tot în weekend și penultima etapă din returul ligii a V-a, ”Județ”. Ultimele rezultate, programul rundei 29 și clasamentele la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal. Iar sâmbătă de la ora 18, la Lugoj, manșa I a barajului de promovare în Liga 3, cu Phoenix Buziaș – campioană a Diviziei D Timiș, în calitate de gazdă a întâlnirii tur.
Fotografii
- CSU UVT
- CS Comloșu Mare