Vulturii Lugoj, prim succes acasă după aproape 7 luni, cu tot atîtea goluri cîte se marcau la un loc în jocurile directe ale timișenelor în C4

Antepenultima clasată în C4, pe locul 10, a marcat în această seară tot atîtea goluri, trei, cîte s-au înscris în precedentele 4 derby-uri interjudeţene ale Timișului în liga a treia, CS Vulturii 2009 Lugoj cîştigînd cu același 3-0 cu care învingea pentru ultima oară acasă, în îndepărtatul 28 septembrie, atunci cu Muncitorul Reşiţa. Astăzi, în etapa a 20-a, a fost în dauna ocupantei locului 5… Vulturii Lugoj – Flacăra Făget 3-0: Stoica (28, 80), Vlaic (39).

”Este o victorie mai mult decît mare! Îi apreciez extrem de mult pe băieți pentru atitudinea lor. Am jucat în aceiași 12-13 jucători pe terenuri destul de grele, și s-au descurcat de minune”, a zîmbit antrenorul Remus Steop după succesul lugojenilor, unul conturat în 13 jucători, dintre care unul, portarul veteran Sorin Micșa, reactivat și evoluînd… în cîmp. Vulturii stau în runda viitoare, respiro pentru a găsi răgazul să revină măcar la 14-15 convocați în lot.

Golgeterul Stoica a deschis scorul după un pressing individual iar tabela a închis-o cu o centrare de pe dreapta, golul 2 fiind opera lui Vlaic, cap după o lovitură liberă: 2-0 la pauză.

Fără Rusu, accidentat runda trecută, și fără Ciorei, accidentat în propria gospodărie, Lugojul s-a impus prin Dragostin – Opriș, Patrona, Vlaic, Buliga – Precupanu, Mînecan (75, Vînătu), Ploscariu – cpt., Ardelean – Steop, Stoica (80, Micșa).

Vulturii a irosit o sumedenie de ocazii, inclusiv un penalty, prin Bogdan Steop, la scorul de 2-0, înaintea pauzei.

Flacăra Făget, care n-a cîştigat în deplasare în 2013, este așadar prima grupare învinsă pe Timiș după aproape 7 luni, Lucian Stoica impunînd trupa pregătită de Remus Steop cu alte două goluri marcate și dovedind că are poftă de gol, după ce înscria de 3 ori în eșecul de la Lupac, 4-3 pentru Muncitorul, și deschidea scorul și la Caransebeș.

Dar iată rezultatele disputelor directe intertimişene din acest sezon de C4: Flacăra – Millenium 0-0, Flacăra – Vulturii 1-0, Millenium – Vulturii 0-0, Millenium – Flacăra 1-1, Vulturii – Flacăra 3-0, Vulturii – Millenium ?.

Clasament în 3: 1. Flacăra 4 1 2 1 2-4 5 puncte, 2. Vulturii 3 1 1 1 3-1 4p, 3. Millenium 3 0 3 0 1-1 3p.

Rezultatele etapei a 20-a:

Millenium Giarmata – Minerul Motru 2-2: Bungău (28), Leucă (71 – pen.) / Răduca (18 – pen., 19)
Pandurii II Tg. Jiu – Minerul Mătăsari 2-3: Vlăduţi (49), Unguru (70) / Clipici (86 – pen., 90+2), Dinu (90)
Vladimirescu 2003 – Jiul Rovinari 2-2: R. Păcurar (4), Tudoroiu (89) / Tudorache (10), Văcaru (48)
Autocatania Caransebeş – CS Apă Craiova, se dispută mâine, de la ora 17.
FCM Reşiţa şi Muncitorul Reşiţa stau.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 3 =

 


Alte articole legate de acest subiect: