Vulturii Lugoj se reînalţă, prin Miculescu, în minutul 90: 1-0 cu Muncitorul Reşiţa

CS Vulturii Lugoj a câştigat astăzi la potou jocul acasă din etapa a 20-a a ligii a treia, C4, antepenultima a returului, fundaşul central Miculescu fructificând cu capul o centrare a lui Ardelean.

În mare nevoie de puncte pentru a se reapropia de locul 6, care asigură accederea în play-off, ocupanţii locului 7 au spart în cele din urmă gheaţa, însă după suficiente emoţii, date atât de propriile imprecizii, incluzând şi 3-4 bune oportunităţi ratate, cât şi de o bară a cărăşenilor, în ultimul sfert de oră: CS Vulturii 2009 Lugoj – Muncitorul Reşiţa 1-0 (0-0): Miculescu (90).

Victorie cu forcepsul a timişenilor, egalându-şi astfel numărul de eşecuri stagionale, 8-2-8, dar fără a mai manifesta precizia în faţa porţii care i-a elevat între cele mai eficace trei garnituri din serie.

Centrarea lui Ardelean şi reluarea lui Miculescu cu capul, de la 7 metri, au salvat însă situaţia.

Fără Ştreangă, suspendat, CS Vulturii a stat până în ultima clipă în expectativă şi în privinţa stării de sănătate a mijlocaşilor Ploscariu şi Rogozinaru, cu care, la capacitate maximă, jocul ar curge mai fluent. Rogozinaru avea să fie însă înlocuit dar Vulturii a scos-o totuşi la capăt, antrenorul Ilie Rotariu remarcând la final că „a fost un joc spectaculos pentru cei de pe margine, dar cu emoţii pentru noi! Sunt însă foarte mulţumit de atitudinea băieţilor, căci au crezut până la capăt în şansa lor!”

*

CS Vulturii 2009 Lugoj: Iordache – Vlădia, Loga, Miculescu, Neagu – Precupanu, Ploscariu, Rogozinaru (Ivaşcu), Mihai Roman (Ardelean) – Radosav (Hîrdău), Stoica.

Pe bancă: Marta – Dobra, Ţoţu, Dragostin.

Vulturii va mai juca tot acasă, în 4 aprilie, un decisiv care pe care cu Jiul Rovinari, iar apoi la Ştiinţa Turceni, în ultima rundă a returului.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: