AEM, doar cu victorii în grupă, și campioana WMT Giroc, la un pas de turneul final național. AEM – WMT, pentru un loc la Arad

AEM Timișoara, vicecampioană în Liga 1 – ”Alborz” Timiș, a câștigat una dintre grupele Campionatului Regional – Zona sud-vest al României, calificându-se de pe primul loc în sferturile de finală ale turneului de 16 echipe ce se derulează de vineri până duminică la Deva, miza fiind pătrunderea de pe unul din cele 4 locuri în turneul final al Campionatului Național de minifotbal.

Deva, gazdă a regionalului zonal de sud-vest (www.campionateminifotbal.ro)

Deva, gazdă a regionalului zonal de sud-vest (foto: www.campionateminifotbal.ro)

AS WMT Giroc, campioană a ediției 2014/15 în competiția timișeană ”Alborz”, s-a calificat la rândul ei, cu două victorii, în faza sferturilor de finală, ce va avea loc în această seară sub Cetate, încă un succes asigurându-i pătrunderea în turneul final național de la Arad.

AEM a câștigat vineri în Grupa A cu 3-2 cu HSport Sibiu și cu 4-0 cu Joka Bonito Hunedoara, iar sâmbătă dimineață cu 3-0 cu Marcă Înregistrată Sibiu, încheind prima seria, cu 9 puncte și golaveraj 10-2, în vreme ce sibienii de la Marcă Înregistrată s-au calificat de pe locul secund, cu 6 puncte.

AS WMT Giroc a învins vineri cu 7-2 în fața lui Erik Team Rimbek dar a și cedat cu 1-2 lui Phoenix Severin, calificându-se sâmbătă dimineață grație unui 3-1 cu Știința Celei, din județul Gorj. WMT merge mai departe cu bilanțul 3 2 0 1 11-5 6 puncte, tot 6 puncte acumulând și Phoenix.

Timișul va avea cu certitudine o reprezentantă în turneul final național de 16 echipe de la Arad, dar în mod sigur nu două, deoarece numele lui AS WMT Giroc și AEM au fost extrase în această ordine, primele două, la tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Regionalului devean, ceea ce înseamnă că se vor duela direct de la ora 18 pentru un loc la finale. Semifinalele și finala zonalului de sud-vest au loc duminică, respectivele 4 formații știind însă că au asigurate biletele pentru Arad.

Așadar, un derby timișean la Deva, pentru a ajunge pe Mureș în jos, la finalele naționale…

Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 0

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: