MAV-Glissando s-a ales cu porcul cel mare la Cupa de iarnă

 

Campioana en-titre, precum și liderul primei ligi a Campionatului de Minifotbal Alborz, MAV Glissando, și-a respectat blazonul, adunând la vistieria clubului încă un trofeu. Aceștia au câștigat final four-ul Cupei de iarnă, după ce au trecut în semifinale de vechea rivală SNB, cu scorul de 3-0, ca mai apoi să îi învingă pe cei de la Integra cu 3-1 în finala mare, plecând acasă pentru al doilea an consecutiv cu porcul de 200 de kilograme, premiu oferit câștigătoarei.

În prima semifinală disputată între SNB și MAV-Glissando, istoria s-a scris destul de repede, campionii câștigând relativ ușor, prin golurile marcate de Năvală și Costândana, după o partidă destul de modestă, ținând cont de valoarea celor două formații. SNB-ul s-a confruntat și cu probleme de lot, având la dispoziție doar doi jucători pe bancă, ambii cu probleme medicale, în timp ce adversarii lor au evoluat fără jucătorul de națională, Miroslav Nicolin, suspendat pentru această partidă.

În cea de-a două semifinală, Rapid, echipă ce evoluează în liga a doua, a fost la un pas să se califice în finală în dauna celor de la Integra. Secund-divizionara a condus 2-0 la pauză, a fost egalată și condusă în al doilea mitan, ca pe final să reușească trimiterea meciului în prelungiri, la scorul de 3-3. Experiența a făcut diferență însă în cele două reprize de prelungiri, Integra reușind calificarea în finală, după o victorie cu 5-3. Pentru Integra au punctat Turdășan (2x), Râmneanțu (2x) și Moricz, în timp marcatorii Rapidului au fost Bolborea, Boroș și Rotaru.

A urmat finala mică, adjudecată categoric de SNB, scor 11-2, împotriva Rapidului, care a terminat totuși competiția cu capul sus, fiind singura formație din afara ligii 1 prezentă în semifinale. După două hat-trickuri reușite de Băcilă și Bucșă, băieții de la SNB au plecat acasă cu un porcușor (foto), premiu acordat pentru câștigătoarea locului 3.

A urmat finala mare, unde MAV-Glissando pornea ca deobicei ca mare favorită. Integra a avut totuși șansa ei, Husanu reușind deschiderea scorului chiar la începutul jocului. Aceștia au reușit să conserve rezultatul până în repriza secundă, când morișca de pase a ˝portocaliilor˝ a început să funcționeze tot mai bine. Internaționalul Miroslav Nicolin a adus egalarea, Daniel Năvală i-a trecut în avantaj după o acțiune personală de toată frumusețea, ca mai apoi din nou Nicolin să închidă jocul cu un gol superb, reușit tocmai din corner.

Astfel, MAV-Glissando a câștigat porcul viu de 200 de kilograme, în timp ce Integra s-a ales cu un porc mai ˝micuț˝, de ˝numai ˝110 kilograme.

Iată și lotul merituoasei laureate: Sfetescu, Mitelea,Bosnea, Radu, Năvală, Nicolin, Costândana, Mateescu, Filip, Nica, Ienovan.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 8 = patruzeci opt

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: