România, cu 5 timişoreni în lot, triplă campioană europeană

Trei Campionate Europene şi toate trei câştigate de tricolori! Naționala României de minifotbal a cucerit în acest weekend cel de-al treilea titlu continental din tot atâtea posibile, reuşind să se impună în turneul final disputat la Chişinău, la finele unei competiții extrem de echilibrate.

Având în componenţă 5 timişoreni (foto: după aterizarea pe aeroportul Traian Vuia, din Timişoara), selecţionerul Tiberiu Lajos, care este şi Membru Asociat al FC Ripensia, împreună cu cei 4 jucători de la MAV-Glissando, ripensiştii Costândana şi Nicolin, portarul Popa, căpitanul selecţionatei noastre, şi atacantul Ovidiu Vâlceanu, naţionala României a pornit la drum cu gândul de a apăra titlul cucerit cu un an în urmă.

Ai noştri au început bine competiţia, trecând cu 5-0 de selecționata Ciprului, în prima dispută din faza grupelor, ca apoi să treacă 3-1 de Israel şi să remizeze, 2-2, cu naţionala Croaţiei. Totuşi, România nu a convins însă în faza grupelor, jocul colectiv suferind pe alocuri. În acest sens, tricolorii aveau la dispoziție o singură noapte, ca sfetnic bun, pentru a strânge rândurile şi a etala un joc demn de o campioană europeană în fazele eliminatorii.

Şi au izbutit! Duminică, primul pas a fost făcut în sferturi, împotriva formației gazdă, Moldova. Deși băieţii noştri au controlat partida, s-au văzut conduşi cu 1-0 de către selecționata ţării vecine, având împotrivă şi un arbitraj ostil. Ştiind că singura şansă rămâne jocul de posesie, marcă înregistrată, aceștia au rămas concentrați și s-au impus până la final cu scorul de 2-1.

Semifinala urma să fie una și mai dificilă, adversara fiind tocmai finalista de anul trecut, Cehia, formație care ne-a dominat atunci autoritar, reușind să ne impunem la loviturile de departajare. De această dată însă, românii au controlat partida, impunându-se, din nou, cu scorul de 2-1, prestația defensivă a lui Nicu Costândana, precum și intervențiile portarului Popa fiind demne de apreciat.

A urmat marea finală, adversară fiind naționala Muntenegrului, singura formația care reușise victorii în toate meciurile disputate până atunci. Pantelimon şi Vintilă au marcat golurile marii victorii, tricolorii reuşind să se impună cu scorul preferat, 2-1, şi izbutind să aducă, din nou, trofeul acasă.

Bravo, băieți! Respect!

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × = 15

 


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: