„Ţine de-aici, din abdomen, că iar te duce mişcarea”. „Luuuung… piciorul din spate ţine-l drept”. „Şi ţinuta!” Elevele îşi urmăresc atente antrenorul şi se pregătesc de o nouă repetiţie. Pe suprafaţa roşietică a solului din sala de gimnastică a CSŞ1 Timişoara sunt grupate cele 6 fetiţe sosite şi din proprie iniţiativă la acest antrenament de sâmbătă dimineaţă al grupei profesorului Cosmin Mican.
Nicula. Muşat, Ilea şi Stana exersînd la sol, în grupa profesorului Mican, la CSŞ1
E schimbul de mâine al gimnasticii locale, 4-5 tinere urmând să fie aruncate în 2011 în focurile primelor întreceri, poate deja la Campionatele Naţionale Şcolare, din luna aprilie, probabil la Buzău. „Anul acesta a fost cum a fost, după câteva sezoane şterse, dar sunt semne foarte bune că la anul şi mai ales în 2012 vom eleva câteva speranţe certe”, explică Mican, 27 ani, aflat într-al treilea său an în catedra de gimnastică a CSŞ1, al cărui sportiv a fost, în cei 16 ani de pratică pe aparate.
Iar 2010 a fost chiar bun în planul rezultatelor pentru gimnastica timişoreană, Diana Bulimar cucerind două medalii în luna aprilie, la Campionatul European de juniori, un loc secund la sol şi 3 cu echipa, iar apoi argintul în cadrul primei ediţii a Jocurilor Olimpice de tineret, în Singapore. Jumătatea goală a paharului e însă că Diana a fost apoi imediat pierdută în favoarea lui Dinamo Bucureşti, „pentru că fetele nu pot beneficia de indemnizaţie şi suntem sortiţi să ne despărţim de ele. Ideal ar fi, pentru toată munca asiduă dusă aici, să găsim în timp soluţii legate de sponsorizare, pentru a le putea ţine”, spune Mican.
CSŞ1, ca şi club sportiv şcolar, depistează, selectează şi modelează gimnaste de la vârsta de 5 ani, „de-obicei cam până la 11-12 ani, pentru cele mai talentate, care trec atunci la loturile naţionale”. Un alt exemplu în acest sens este Larisa Culbece, pe care Cosmin Mican a preluat-o în cooperare cu profesoara Mariana Tomceanu după pensionarea antrenorului Benea, pregătind-o în ultimul an şi ceva înaintea plecării ei, în februarie 2010, la lotul reprezentativ. Iar dovadă a progresului ei, după cei 5 ani de pregătire la CSŞ1 Timişoara, sunt medaliile de argint la bârnă şi sărituri, pentru noul ei club din Oneşti, în competiţia naţională din 3-6 noiembrie, la Bacău.
În calitate de club lansator de talente, CSŞ1 are 6 antrenori în catedra secţiei de gimnastică fete, condusă de profesorul Radu Sideris, grupaţi pe perechi de ambele sexe şi antrenând grupe de circa 20 eleve, dintre care 10 avansate şi cam tot pe-atâtea la începătoare. „Există o readaptare la nivelul vieţii sociale în general, care a influenţat şi trecerea de la un cadru mai dur, rigid, al abordării gimnasticii şi percepţiei sale în rândul oamenilor, la o variantă modernă, mai flexibilă. Iar părinţii sunt mai deschişi la a avea încredere să-şi lase fetiţele la gimnastică, şi noi în aceeaşi măsură mergând mult mai mult pe la grădiniţe, mai ales la început de an şcolar, când alcătuim grupele. Implicit, fetiţele nu mai provin neapărat din familii sărăcuţe, care vedeau acest sport ca o rară şansă în viaţă, şi părinţi mai avuţi având acum curajul să le lase măcar pentru iniţiere”, explică Mican.
Între timp, Adina Muşat, în vârstă de 10 ani, Adina Niculea, 9 ani, şi Andreea Ilaş, o fetiţă de 8 ani din Moşniţa, au trecut şi pe la celelalte aparate, oprindu-se la sărituri. „Andreei i-a fost de-ajuns un an de gimnastică pentru a deprinde procedee de aşteptat la o fată cu un an mai mare”, spune Cosmin, explicând că „fără a le forţa, trebuie să le obişnuim cu toate aparatele, pentru a avea o cât mai mare şansă de a prinde echipa. Altfel, specializându-le de-acum pe un aparat, le-am risca şansele la individual compus şi pe echipe. În plus, paralelele sunt cele mai dificile…”
La dificilele paralele nu se încumetă pe cont propriu...
Întrebate, fetele îşi dezvăluie preferinţele. Fie „cele mai stabile”, fie bârna, în cazul Andreei. „Ce reuşesc să fac mai bine” e răspunsul Adinei. Oricare-ar fi, doar fără accidentări, care-au ocolit această grupă în timpul activităţii lui Mican, absolvent al Universităţii de Vest şi arbitru în întrecerile băieţilor, după cei doi ani ca artist în grupul coreografic al Friedrichstadt Palast din Berlin. „Multe poţi face din gimnastică”, fapt valabil şi pentru coreografia pe scenă realizată cu grupa sa cu ocazia Zilei Copilului în Parcul Rozelor.
Însă când e vorba de repetiţiile celor 6 antrenamente pe săptămână, în sală, „totul devine mai greuţ, serios, cam de la 7 ani, pentru a fi pregătite de concurs la vârsta de 9 ani. La începători, la iniţiere, e şi acea senzaţie de joacă, de nou, dar încet-încet le întindem, modelăm, şi le insuflăm spiritul de competiţie. Sunt mii şi mii de repetări, de exemplu cel puţin 10 pe aparat într-o şedinţă, mai puţine dacă execuţiile sunt bune dar cam 20 dacă sunt necesare ajustări. Şi-aşa se adună cam peste 4 ore de lucru pe zi, fetiţele sosind după ce-au luat prânzul la 12 la cantină”, explică Mican, care are o normă de 18 ore săptămânal.
Andreea Ilaş, 8 ani, din Moşniţa, e ca o gimnastă de 9 ani, conform antrenorului ei
Alexandra Mihalaş, 7 ani, repetă şi ea, iar Elisa Stana e la sol. „Are doar 6 ani dar este foarte muncitoare şi a prins flickul înainte ca pentru nouă. Ce învaţă, deprinde! E ideal să antrenezi elevi serioşi, fie şi nu cu atâtea calităţi”, mai spune Cosmin, amintind când vine vorba de Elisa de antrenoarea Octavia Jocu, „care va intra şi dumneaei în 2012 cam cu 6 sportive în competiţie”. Aşadar ştafeta de la Bulimar şi Culbece a rămas pe mânuţe bune, fetiţele pregătindu-se acum de cantonamentul de iarnă, 20-27 decembrie, la cabana clubului de la Gărâna, unde în vară au alergat aproape toţi cei 7 kilometri până la Trei Ape. „Acea pregătire te ţine jumătate de sezon, întăreşte picioarele”…
Mican, cândva învingător la inele şi cu argint la sol pentru CSŞ1 Timişoara la Bacău, şi cu un loc 5 pe echipe la Mondialul Universitar din Daegu, Coreea de Sud, în 2003, spune că „mai are multe de făcut pentru gimnastica timişoreană” şi de învăţat de la colega de grupă, profesoara senioară Mariana Tomceanu. „E foarte mult de muncit, şi pentru fetele care-au făcut pasul de-aici anul acesta, şi care în perioada 12-15 ani, înainte de a trece la senioare, vor progresa implicit, beneficiind de ceea ce nu le puteam oferi aici, câte două antrenamente zilnic, concursuri mai multe, casă şi masă, totul sub aripa C.O.R., dar şi pentru noi, cei rămaşi la CSŞ1. Mi-ar conveni să am continuitate cât mai mare în pregătirea lor dar, pe de altă parte, probabil le-am face un rău vârfurilor, dacă n-ar face trecerea. Atâta e menirea noastră, momentan…”
Într-adevăr, Timişoara doar plămădeşte, nici competiţii nu prea organizând: „Mergem la distanţă la concursuri, înspre Moldova, pentru că acolo sunt grupate centrele”. Şi totuşi, în planul rezultatelor, Timişoara a fost „chiar sus” la junioare până şi în 2010, având în vedere medaliile Dianei la Euro. „Avem tendinţa să ne prezentăm ca lumea, cu câteva fetiţe în medalii, şi suntem cam cu Constanţa, acolo, după centrele forte, Deva şi Focşani”.
La câte repetiţii am asistat în cursul acestui dialog, mi-am promis să revizitez sala CSŞ1, cu ocazia pregătirilor altei grupe ale catedrei lui Radu Sideris.
