Gimnastele Clubului Sportiv Școlar 1 Timișoara se clasează pe podium la ”ritmică” în Campionatul Național de ansambluri

Ansambluri de gimnastică ritmică ale secției de profil din cadrul Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara, antrenate de profesoarele Monica Würtz și Alexandrina Tărțan, au reușit clasări pe locul 3 în cadrul Campionatului Național specific dedicat ansamblurilor sub egida Federației Române de Gimnastică.

Micuțele gimnaste ale Clubului Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara au cucerit medalii de bronz la Campionatul Național de Ansambluri la gimnastică ritmică defașurat sâmbătă în Brașov.

Astfel, ansamblul de 5 mingi al junioarelor I-II, cu vârste între 11 și 15 ani, în componența Indrieș Anastasia, Jitariuc-Brad Iris, Maier Maria, Prodan Maria, Potages Stella și Crișan Laira, a urcat pe a treia treaptă a podiumului de premiere, iar tot pe locul 3 la nivel național s-a clasat și ansamblul de 4 mingi al junioarelor III de la CSȘ1 Timișoara, în alcătuirea Adam Rosse, Soporean Carina, Szabo Monica, Botaș Delia și Britcari Sofia, eleve în vârstă de 9-10 ani.

Iar în imediata apropiere a podiumului de premiere, pe locul 4, s-a situat ansamblul făra obiect al junioarelor IV de pe Bega, în componența Dorobanțu Ana, Ionașcu Sonia, Micșa Elisa, Popa Daria, Tomulea Adelina și Würtz  Sophia, fetițe de 7-8 ani.

Fotografii

Acest articol a fost publicat în Gimnastică, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Gimnastică: