„Mai vin copiii să ridice greutăţi?” „Vin copiii, vin şi părinţii, vin oameni mai în vârstă, vin de toate vârstele”, confirmă profesorul Călin Milan, preşedinte şi antrenor la gruparea privată locală Haltere Club Timişoara, că anul 2023 a fost unul mai bun, contând şi aspectul că „părinţii sunt mai deschişi.” Despre haltere cu cel care investeşte din multiple puncte de vedere pentru promovarea sportului atât de masă cât şi competiţional, purtând la cele 40 de primăveri pe care le-a împlinit în vară ştafeta preluată de la regretatul său tată, Costică Milan, iar aşchia nu sare într-adevăr departe de trunchi, Călin fiind asociat cu „copilul lui tata” la alinierile halterofililor de pe Bega în reuniunile naţionale sau regionale. Care părinte îi zâmbeşte împăcat din ceruri.
Iar Călin Milan creionează planurile organizării unei noi ediţii a „Memorialului Costică Milan” la începutul anului viitor, bun prilej de revedere după sărbători cu parteneri de concurs din regiune, precum sunt de exemplu cei de la Arad.
An 2024 anunţând alegeri la Federaţia Română de Haltere, an în care idei şi planuri puse de-o parte pot căpăta mai mult contur, cum ar fi de exemplu vorba despre reactivarea unor tradiţionale competiţii regionale din trecut, despre care s-a pomenit pe culoare federale, precum printre altele „Cupa Dunării” sau „Cupa Timişoara”, dar, vorbă apăsat scoasă în evidenţă de Călin Milan, nu în orice condiţii organizatorice, doar pentru a fi bifată, ci meticulos pusă la punct, „căci altfel mai degrabă să nu fie făcută.”
Activând în domeniul întreprinzătorilor privaţi la conducerea Haltere Club Timişoara, Călin Milan nu-şi poate într-adevăr permite concesii în privinţa rabatului la calitate, conştientizând pe de altă parte şi importanţa necesităţii de a fi „operativ în regim de eficienţă a costurilor pentru a susţine sportul accesibil tuturor categoriilor de vârstă.”
Cu acest crez de căpătâi, cu convingerea neabătută de a menţine mereu larg deschisă poarta spre mişcare şi sport pe care să pătrundă cât mai mulţi practicanţi, cărora să le insufle „microbul” continuităţii în fenomen în regim de longevitate, Călin Milan cultivă prin Haltere Club Timişoara – avându-şi baza activităţii în sala din preajma Bulevardului Circumvalaţiunii – acel spirit proactiv şi dinamic care să atragă şi stimuleze oameni de toate vârstele şi din varii categorii sociale să-şi ducă de grijă cu un stil de viaţă sănătos, „Mens Sana in Corpore Sano”.
Călin Milan nu se fereşte deloc să ridice… probleme la Federaţia Română de Haltere, în sensul de a spune lucrurilor pe nume, precum „le vede”, şi bine le vede prin ochii investitorului privat în sportul de masă dar şi competiţional: „Am deschis gura şi spus lucruri în şedinţe federale, ce s-au făcut auzite, pentru că halterele trebuie duse mai departe, dar mai ales nu oricum, ci pe o anumită linie aşa cum se cuvine, motiv pentru care suntem obligaţi să ne susţinem nişte cauze drepte. Colegii mă încuviinţează în şedinţe, <Ai dreptate>, şi ştiu că am dreptate însă nu asta mă încălzeşte, ci promovarea anumitor valori de căpătâi prin sport, care trebuie stimulate şi impregnate în fenomen.”
Călin Milan având în principiu şi nu numai cât se poate de mare dreptate ca Haltere Club Timişoara să nu achite în 2020 clasica taxă anuală percepută de forul federal grupărilor afiliate, cifrată la 1.000 de lei, în condiţiile în care F.R. Haltere oricum susţine mult prea puţin spre deloc activitatea cluburilor, minus exacerbat în totalitate în anul lansării pLandemiei „sperietoare” Stupid-19 prin „starea de urgenţă” şi ulterior ” de alertă” în care celor din sistemul de stat proptit din banul public nici măcar că le-a păsat câtuşi de puţin de cei din antreprenoriatul privat şi impactul resimţit de aceştia, constrânşi fiind a pune lacătul pe o perioadă nedeterminată de timp şi nevoiţi a se descurca după putinţă, în pofida celor mai false pretexte invocate alarmist prin „naraţiunea oficială”, când de fapt ar fi fost din plin cazul ca tocmai mişcarea, activitatea sportivă, întreţinerea sub această formă a sănătăţii populaţiei, trebuia protejată şi stimulată.
Pentru ce să fi şi fost achitată taxa în condiţiile în care forul federal n-a asigurat nici cel mai mic colac de salvare ori beneficiu într-un an 2020 în care nu făcea altceva decât, în aliniament, adopta poziţia echer în faţa absurdităţilor şi aberaţiilor unui sistem luând-o razna fără pic de justificare şi argumente?
Neachitare a taxei pe anul 2020 care, fie şi în pofida faptului că H.C. Timişoara a efectuat plăţile către FRH pentru anii următori, a lăsat clubul de pe Bega „fără drept de vot la şedinţele federale, adică nu doar că am adus bani de-acasă în 2020 pentru a nu fi fost pus de tot lacătul, în absenţa oricărui suport dinspre forul sub egida căruia activezi şi pe care te-ai bizui la o adică în privinţa sprijinului la greu, căci e doar omeneşte, dar te mai alegi şi cu urmări. Şi nu port deloc pică, dar solicit normalitate, a fi mai transparent, căci astfel se pot pierde nişte nuclee care altfel ar avea un cuvânt de spus în disciplina noastră, în sensul atragerii tinerilor spre sport, ori sportul nostru n-a avut impact, asta-i realitatea!”
Iar când a venit dinspre Timişoara propunerea reducerii respectivei taxe anuale, la jumătate, supusă fiind la vot, n-a trecut de opţiunea negativă a „ţării”, mulţumită pesemne a se achita integral de „obligaţii şi îndatoriri”, cât despre ceea ce ar putea beneficia la o adică în contul vărsământului în momente strâmtorate precum cel din 2020, la fel, nici că i-ar păsa, pentru că într-un fel resimt „stările” cei proptiţi din banul public, iar altfel investitorul din antreprenoriat.
Semnalând necesitatea vizibilităţii halterelor în lumina rampelor, printr-o „promovare cu suport fotografic în mediul online şi crearea unor evenimente în care prin puterea exemplului celor din fenomen, a practicanţilor halterelor, să poţi creşte popularitatea ramurii noastre. Ceea ce am şi întreprins anul acesta, şi sub forma unor sesiuni de antrenamente în aer liber, cu un concurs de promovare a sportului halterelor între cei interesaţi, în cadrul a două weekend-uri a porţilor deschise.”
H.C. Timişoara având mulţi aderenţi care-i trec pragul, fără a le duce lipsa, dar conştientizând importanţa rolului pe care-l poate exercita în societate în sensul stimulării mişcării şi activităţii fizice, a sportului, cu atât mai necesare şi importante mai ales pe fondul exacerbării sedentarismului.
Adică dacă domnul Victor Văsui, decan de vârstă la cei 78 de ani ai săi, încă poate să semneze cu zâmbetul pe buze măcar bisăptămânal condica prezenţei la sală, „câteodată şi-n weekend dacă prinde ocazia”, şi preşedinte fiind al unei Asociaţii de Revoluţionari, „iar asta-l şi ţine”, activitatea zilnică, mobil cu trotineta, bicicleta ori autovehiculul, după cum nimerit îl încurajează Călin Milan, atunci teza încurajării atragerii oamenilor către mişcare şi prin promovarea mai ferventă a halterelor, prin ieşirea în întâmpinarea potenţialilor noi aderenţi, este cât se poate de solidă şi fundamentată în sensul abordat de Haltere Club Timişoara. „Unde nu contează vârsta, ci prezenţa într-un nucleu de socializare, împărtăşind reciproc bucurii şi nevoi.”
Cât despre nevoile clubului, au mai fost înlăturate, deşi „abia acum începem să ne revenim după acel 2020, dar 2023 a fost un an bun, căci să fim realişti, rămânem în activitate din încasări.”
Bine este că s-a perpetuat şi legătura cu CSM Timişoara, pentru un al treilea an, sub forma existenţei la Clubul Sportiv Municipal local a unei secţii de haltere de sine stătătoare, în ideea în care un junior de la H.C. Timişoara ar avea la o adică unde să-şi continue ulterior activitatea la seniorat.
Iar apropo de juniori, Haltere Club Timişoara s-a bucurat în 2023 de tripla medaliere la nivel naţional, de fiecare dată cu argint, la stilurile smuls şi aruncat, respectiv la total, a lui Alexandru Boţoacă, în vârstă de 19 ani, concurând la categoria de greutate 90 de kilograme înaintea ultimului său an de juniorat, 2024, în condiţiile în care practică halterele de peste 5 ani iar cel încă în curs n-a fost deloc unul oarecare, absolvind cu brio examenul de Bacalaureat dar şi devenind „boboc” al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a UVT.
De mai mulţi ani în club, Ion Alin Măran a urcat la rândul săiu pe podiumul naţional la începutul lunii, la Bascov, obţinând 3 medalii de bronz dar Călin Milan admiţând că „un pic sub aşteptări, fiind un sportiv mai valoros”. Concurent la seniori în limitele categoriei de greutate 67 de kilograme, „născut şi crescut la HC Timişoara”. Dar mulţi nu mai ajung de la juniorat la seniorat, ori important este să percuteze şi la seniorat. Baza materială o are la dispoziţie, vitaminizarea şi tot necesarul, şi le-am acordat majorităţii şansa, însă trebuie să fim şi realişti şi pragmatici.”
Realism al întreprinzătorului ce-i permite să vadă limpede şi clar nuanţele activităţii, inclusiv în ceea ce priveşte relaţia cu federaţia de profil, care „n-a sprijin financiar niciodată, poate ne-a mai dat eventual câte-o bară, deşi deschidere există, dar atât. Înţelege, zice că face, dar să întreprindă într-adevăr o selecţie în toată regula în zona de vest, ca la carte precum pe vremuri, să se facă vizibilă, să meargă prin şcoli cu sportivi consacraţi în rol de exemple de urmat!”
Urmând în 2024 alegeri în fruntea Federaţiei Române de Haltere, condusă actualmente de Alexandru Pădure, an totodată olimpic în care disciplina ridicării greutăţilor îşi pune nădejdi în competitivitatea Loredanei Toma, cu şanse reale de a deveni medaliată la ediţia de vară a Jocurilor Olimpice de la Paris, ceea ce ar creşte implicit cota halterelor „tricolore”, inclusiv în estimările preşedintei ANS, Elisabeta Lipă, mâncând sportul pe pâine şi ştiind „care ramură face treabă, care nu. Dacă suntem luaţi serios în seamă, sportul halterelor din România are şanse reale de medalie la nivel mondial. Dar ar trebui şi mai multe programe federale, criterii de selecţie, să vezi că cineva te ia în considerare. Ori nu există o colaborare directă cluburi – federaţie, astea-s nevoile noastre, asta putem noi ca federaţie… Şi normal atunci că vine Rapid cu buget nelimitat, căci aşa merg lucrurile, după ce te-ai luptat să formezi şi ridici sportivul, şi ţi l-a luat cum ţi l-a luat, pe când altfel toate părţile ar avea de câştigat şi în primul rând halterele în sine, chit că fie şi-aşa tu pe final tot pierzi în calitate de club formator.”
Club formator de tineri sportivi, la urma urmei de caractere, într-o îngemănare a activităţii sportive cu cea de învăţământ, „şcoala este esenţială!” – aspect repetitiv subliniat de Călin Milan, care preia aspiranţi ai halterelor de la vârste fragede, 9 ani, dând exemplul Andreei Gogan, actualmente în vârstă de 12 ani, campioană a ţării în 2022 şi triplu medaliată cu bronz anul acesta la junioare 2, creşterea sa în înălţime, într-o dezvoltare armonioasă, fiind remarcabilă de la un metru şi 19 centimetri, la 1,60 metri.
Una dintre cei 10-15 sportivi de competiţie ai clubului, acoperit cu câte unul-doi reprezentanţi la fiecare categorie de vârstă, în condiţiile în care peste 100 de practicanţi sunt implicaţi în activitatea curentă la H.C. Timişoara, dintre care circa 15-20 atraşi de haltere, iar cu „10 dintre ei poţi lucra”.
Şi încă un exemplu din rândurile sexului frumos, deja între senioare, şi anume Iasmina Noja, din generaţia 1993 şi care „merge foarte bine, exemplară, de caracter, deşi altele sunt rigorile la seniorat, având prioritatea studiilor medicale în învăţământul superior.”
Asemenea exemple, pilduitoare prin caracterul lor, fiind „magneţii” şi liantul către publicul interesat de practicarea mişcării la sală, de haltere, prezent în număr însemnat la evenimentul estival organizat de HC Timişoara în Parcul Rozelor la ora întrecerilor internaţionale de volei de plajă, eveniment configurat de către clubul de haltere în baza unui proiect. „Autorităţile locale te sprijnă dar nu prea, adică dacă ajungi să câştigi un proiect, bine, dacă nu, totul ţinând de punctaj. Am conceput proiectul <În mişcare pentru comunitate>, derulat în zona noastră, Dacia – Circumvalaţiunii, respectiv „Porţi deschise” în Parcul Rozelor, în care cea de-a doua zi a fost de competiţie în haltere, Open pentru sportivi de performanţă şi amatori„, după cum a mai specificat Călin Milan. Care, referitor la susţinerea sportului dinspre Consiliul Judeţean Timiş, pe baza propriei experienţe anterioare, n-a mai apelat la CJT „de 2-3 ani, căci sunt foarte restrictivi, fac poliţie economică şi sunt de părerea că de fapt îngrădeşte sportul, nu te-ajută cu nişte bani de care ai nevoie, ci pe care-i vezi la final.”
Dar Haltere Club Timişoara merge înainte pe drumul său, anul 2024 urmând a-l aborda cât se poate de potrivit, cu „Memorialul Costică Milan”.
