”Știți ce-mi zic fetele!?! Păi ne lăsăm de handbal…”

Gheorghe Cârtog a readus astăzi în discuție aspectul menținerii criteriilor de talie în handbalul românesc, atât într-un dialog purtat cu observatorul delegat federal al FRH la turneul cu numărul 3 al Seriei H din Campionatul Național de handbal feminin pentru juniori III, derulat de vineri până duminică la Peciu Nou, cât și în atenția noastră.

Cârtog a întors în acest deceniu destule priviri prin fazele superioare ale întrecerilor federale și școlare la nivel național cu garniturile juvenile ale comunei timișene, mai scundele junioare ale Peciului dovedind prin evoluții și rezultate că înălțimea nu e chiar totul…

Bucuria finalului: antrenorul Cârtog cu junioarele sale

Așadar, de la Peciu Nou, dinspre baza piramidei handbalistice, despre… Barcelona. CS Peciu Nou a câștigat pe linie meciurile celui de-al treilea turneu al seriei vestice, repetând isprava de la turneul inaugural și adunând astfel 14 succese din 15 apariții, dar fiecare triumf a fost știrbit de scăderea câte unui punct în ierarhie, dat fiind nerespectarea cerințelor de talie, enumerate mai jos, conform regulamentului în vigoare aplicat în acest sezon întrecerilor juniorilor III. Gheorghe Cârtog a explicat că nu-l încălzesc deloc remarcile altor oameni de handbal care-l liniștesc prin a-i releva că formația sa deține chiar și așa toate șansele să se califice în fazele superioare ale Campionatului Național, anticipând că și la ora respectivelor dispute se va lovi de aceleași aspecte dar subliniind că nu atât rezultatele imediate îl pun pe gânduri ci aceste prevederi în sine, pe care le consideră detrimentale atragerii tinerilor spre handbal, și implicit potrivnice lozincii federale: ”Avem o junioară de talie, pe care o tragem după noi, dar oricum nu este suficient. Și de unde le-am putea găsi și scoate!? Nu este normal, iar ceea ce explică domnul Alexandru Dedu, președintele federal, că n-ar fi ajuns la Barcelona dacă n-ar fi avut talie, este părerea dumnealui…”

CS Peciu Nou, câștigătoare a celor 5 jocuri pe care le-a disputat în acest weekend în Seria H la junioare III, nu este unica grupare din țară care să fie penalizată și în acest sezon pentru nerespectarea cerințelor de talie sau vârstă la acest nivel, existând cazuri când cluburile nu reușesc să se încadreze în normele regulamentare impuse de FRH.

”Sunt foarte mulțumit și mândru de junioarele noastre dar este această problemă a taliilor. Am vorbit și astăzi cu observatorul federal, delegat de la București, și este de acord cu ideile mele legate de talii, în sensul că n-ar mai trebui să ne limităm la aceste constrângeri, și nu sunt singurul care am tot repetat-o, ci sunt destui antrenori în țară care se plâng pe acest subiect. Văd însă că la FRH sunt insensibili în această privință, dar copiii care nu cresc știți ce-mi zic!? <Păi ne lăsăm de handbal, că și așa nu putem ajunge departe>. Pur și simplu îi dărâmă psihic! <Păi nu mai venim>, asta spun unii, și nu-i deloc în ordine, căci îi distrugi! Vor să împânzească handbalul în toate colțurile țării, aceasta este declarația de intenție, dar nu cu metodele acestea, căci coloși nu găsești la tot pasul, și nici atât la fete, pentru handbalul feminin…”, a spus Gheorghe Cârtog după acest turneu, referindu-se și la criteriile de vârstă modificate odată cu acest la nivelul juniorilor III.

Tot mai atletic și aprig disputat, handbalul a câștigat în viteză, forță și gabarit, lăsând totuși în preajma semicercurilor și sportivi cu o constituție atletică mai puțin robustă sau masivă, dar compensând în plan tehnico-tactic. Doar anii petrecuți în handbal, pe terenuri, pot dovedi dacă potențialul și înclinațiile inițiale, cu sclipiri de talent, sunt regăsite în desăvârșirea unui performer la nivelul seniorilor, însă poate că unii tineri chiar ajung să se piardă pe drum datorită unui centimetru sau doi, ceea ce ar putea naște întrebări.

Dar iată ce stipulează regulamentul federal în cazul juniorilor III, pentru sezonul în curs…

5. Cerinţe de vârstă şi talie

În Raportul de joc pot fi înscrise 16 sportive, dintre care:

-obligatoriu minim 8 ( opt ) sportive junioare III (născute 2000-2001 ) şi

-facultativ maximum 2 ( două ) sportive junioare IV (n. 2002 şi 2003).

Cerinţe de talie:

– un portar (172 cm), care va avea inscripționat pe tricou nr. 1, 12 sau 16, inscris in

raportul de joc și prezent la teren;

– trei sportive de câmp (173 cm), inscrise in raportul de joc și prezente la teren;

– o sportivă de talie specială 2T(178 cm) este asimilată cu 2 jucătoare de talie, iar timpul

jucat de aceasta se dublează;

– o sportivă de talie (173) de mână stângă este asimilată cu o jucătoare de talie specială

(2T);

Nota : FRH îşi rezervă dreptul de a evalua potenţialul motric specific al jucătoarei stângace declarate, prin structuri tehnice adecvate.Măsurarea sportivelor de talie va fi făcută în mod obligatoriu o singură dată, în prima sau a doua etapă a turului, precum şi la cererea cluburilor, dacă sportiva nu a mai fost măsurată. Remasurarea tuturor sportivelor se va face la Turneul Semifinal. Răspunderea pentru corecta măsurare a sportivelor revine în exclusivitate arbitrilor principali şi antrenorilor celor două echipe, care vor semna şi tabelele cu sportivele măsurate. Tabelele fiind semnate, in mod obligatoriu, de către delegatul federal, arbitrii delegați și antrenorii echipelor participante nu se mai admit nici un fel de contestații sau memorii. Refuzul semnării tabelului va fi justificat in scris delegatului F.R.Handbal, care va lua toate măsurile regulamentare pentru rezolvarea situației la turneul respectiv. La toate turneele, la ședința tehnică reprezentantul fiecărei echipe va depune un tabel nominal, cu toate componentele echipei (…)

La Turneule Semifinal 1 remăsurarea se face in prezența tuturor antrenorilor (profesorilor), arbitrilor și a delegatului federal. Dacă o echipă are mai mulțe jucătoare de talie, trei dintre acestea trebuie să joace minimum câte 25 minute. În cazul in care portarul de talie este in imposibilitate de a participa la joc 25 de minute (accidentare, descalificare s.a.) aceasta poate fi inlocuită cu o sportivă de câmp pentru completarea timpului de joc rămas de jucat, astfel:

– sportiva să aibă talie corespunzătoare pentru portar; – să păstreze numărul cu care a fost inscris in raportul de joc; – culoarea tricoului, sau a maieului, să fie identică cu cea a tricourilor de portar; – să se anexeze la raportul de joc constatarea medicului, sau raportul anexă pentru descalificare.

Sancţiuni :

Orice contestare a măsurătorilor se va face în prezenţa tuturor participanţilor la turneu (antrenori, arbitri şi delegat FRH)- cu ocazia efectuării măsurătorilor, iar situaţia trebuie rezolvată de către delegatul federal înaintea începerii competiţiei. Nerespectarea cerinţelor de talie se sancţionează astfel:

– rezultatul omologat va fi cel înregistrat la terminarea jocului, iar echipa va fi penalizată cu scăderea a 1 (un) punct în clasament.Nerespectarea cerinţelor de vârstă se sancţionează astfel:

– omologarea rezultatului cu 0 – 10, pentru echipa în culpă, aceasta fiind şi penalizată cu scăderea a 1 (un) punct în clasament.

Notă : La turneele semifinale şi final, nerespectarea cerinţelor de participare la joc pentru sportivele de talie / vârsta, se sancţionează cu pierderea jocului cu 10 – 0, de către echipa vinovată şi scăderea unui punct în clasament. Sportivele care nu au viza anuală, sau medicală, înscrisă în Carnetul de legitimare nu au drept de joc; folosirea jucătoarelor care nu au viză anuală înscrisă în Carnetul de legitimare, fără acordul scris al F.R. Handbal, duce la pierderea jocului cu 10 – 0 şi penalizarea echipei cu scăderea a 1 (un) punct în clasament.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × 8 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: