Aseară, de la fața locului, Sporttim a consemnat în exclusivitate rezultatele voturilor exprimate în Adunarea Generală a Asociației Județene de Handbal Timiș pentru alegerea noului președinte, vicepreședinte, secretar, cenzor și a unui membru în Consiliul Director, mai tânărul Florin Toacă detronându-l la conducere cu 10-8 după 9-9 în primul tur de scrutin pe fostul președinte Ioan Râpa. Au fost peste două ore pe muchie în sala 20 de la etajul 2 al LPS Banatul, și nu doar la urna… inexistentă, ci și prin prisma celor relevate de cenzorul reales Bogdan Boldea în baza raportului întocmit, concluzionând o situație patrimonială a Asociației ”în afara normalității”, impunând ”un control de audit real, cu toate actele doveditoare”. A fost însă și transparență, de unde și acest film al primei Adunări Generale a AJH Timiș după 4 ani, punctată în continuare…
… Ledurile roșii ale cronometrului electronic din holul de acces în LPS Banatul nu mint: 16,58 dar alegătorii sunt încă la ușă și mai ”curg” dinspre intrare.
În sala de la etaj din care o altă ușă ține loc de intrare în Filiala Timiș a Academiei Olimpice Române, cei mai sârguincioși dintre reprezentanții cluburilor afiliate AJH Timiș sunt deja la locurile lor, în tăcută așteptare.
O ușoară tensiune plutește totuși în aer. Și normal: este a doua cea mai mare și puternică asociație județeană din Timiș, după fotbal, handbalul având de departe cel mai glorios blazon de lustruit între sporturile de echipă din această parte de țară. Evenimentul este mult mai semnificativ decât pare! Motiv pentru care Sporttim îi acordă atenția cuvenită, cu mulțumiri tuturor celor direct implicați în Adunarea Generală pentru deschiderea de care au dat dovadă prin a permite unui reprezentant al presei să relateze pe viu. Un lucru de apreciat.
Prezidează ”la catedră” Ioan Râpa, diriguitorul candidând pentru un nou mandat, cu Carmen Moldoveanu în stânga sa, preluând atribuțiile de întocmire a procesului verbal al Adunării Generale.
Ioan Râpa: ”Bună ziua și vă mulțumesc că onorați cu prezența această Adunare Generală!” În cuvântul introductiv, Ioan Râpa a fost succint în a releva că ”am și bune, și rele. Am să enumăr una care mi s-a părut mai bună, și anume să omologhez sala de la Peciu Nou, unde s-au desfășurat de-atunci mai multe turnee și formația locală a jucat turneu de juniori III acasă, după ce a trebuit s-o facă ba la Timișoara, ba la Jimbolia, ba în altă parte. Ca parte negativă, am pierdut un prieten, fostul secretar al Asociației Județene de Handbal Timiș, Mihai Vulcănescu, pentru care vă rog să păstrăm un moment de reculegere…”
Președintele la final de mandat propune membrii Comisiei de validare a voturilor, invitându-i în ”băncile” din fața sa pe Adrian Tal, director DJST Timiș, Călin Rosenblum, director al LPS Banatul și implicit gazdă a reuniunii, și Marius Fîșcu.
Cei 3 ”rup rândurile” și își iau locul în centrul sălii. De jur împrejur, la mesele dispuse în formă de ”U”, reprezentanții delegați. Care sunt invitați rând pe rând pentru a li se înmâna buletinul de vot, semnând de primire. Ultimul sosit, val vârtej, primul chemat: Dan Dumitru, reprezentând vârful piramidei handbalului competițional județean, alb-violetul Politehnicii Timișoara. Iar în continuare, pentru CS Timișoara, Emil Constantinescu; LPS Banatul: Călin Rosenblum; Școala Generală 7: Mirela Cîtu; Record Jimbolia: Laura Ivan; CS Unirea Sânnicolau Mare: Roosz-Suba Joszef; Olimpia Făget: Tiberiu Manea; HC Jimbolia: Marian Rică; AS Peciu Nou: Emil Stolojan; Liceul Mihai Eminescu Jimbolia: Cornelia Mihuț; Voința Biled: Daniel Silaghi; CSM Lugoj: Nicolae Băban; CSȘ Lugoj: Adrian Rădoi; HC Giroc: Ovidiu Durnea; Știința Lovrin: Francisc Vodnar; Școala Gimnazială Săcălaz: Daliborca Predescu, respectiv, pentru HC Leu Giarmata: Alina Cioriciu…
Contracandidatul lui Ioan Râpa, Florin Toacă, este pe rândul separat de scaune de la perete, alături de unul dintre membrii echipei pe care a propus-o în dosarul său de candidatură, pentru funcția de secretar, și anume Daniela-Lidia Bîndariu. Nu departe, și potențialul vicepreședinte propus de Toacă, profesorul Cosmin Zgîrdea, antrenor care vineri dimineață e la timona junioarelor V, de minihandbal, la turneul semifinal național pe euro-regiuni, găzduit în ”Banu Sport”. Tot la perete, în afara ”careului”, și… Sporttim, alături de Dan Nicolescu, care-și însoțește colegul de catedră la Adunarea Generală, veniți din cel mai îndepărtat punct cu mingea mică al Timișului: Făget. ”Avem grupă de clasa a V-a, și o alta de a VII-a și a VIII-a”, mi se indică dinspre Tiberiu Manea și Dan Nicolescu, profesori de Educație Fizică și Sport la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” Făget. Iar Asociația Sportivă Școlară ”Olimpia” Făget joacă în Campionatul Județean Timiș. ”Doar fete avem, atât…”
”Într-adevăr, sunt 19 asociații sau cluburi și s-au prezentat 17. Unul este absent, de la Asociația Sportivă Orășenească Deta, iar unul întârzie: domnul Todorov, de la Diniășanca Diniaș”, trage linia Ioan Râpa: ”Dar e pe drum!” Și primele păreri împărțite: ”Dacă tot vine până aici, da, să-și exercite votul!” ”Dar dacă a început votul, nu”. ”Era în apropiere”, confirmă Alina Cioriciu după o succintă convorbire telefonică.
Dan Dumitru ia cuvântul, propunând ca doar președintele să fie ales prin vot în cadrul acestei Adunări Generale, ”și câștigătorul să-și facă echipa”. Ioan Râpa spune însă că nu: se aleg și vicepreședintele, secretarul, un membru al Consiliului Director și cenzorul.
Vocea sălii: ”Iar cel care este propus să fie prezent și să-și dea acordul”. Iar cum au fost unii care nu și-au dat acordul, printre care de exemplu Roosz-Suba Joszef, propus ca membru în Consiliul Director, alții au sfârșit în funcție, deși în absență: colegul său de club la CS Unirea, Raul Ciolpan.
Iar vocea lui Bogdan Ion Boldea începe să se facă foarte clar auzită. Fost campion național juvenil de handbal cu ”Banatul”, în 1992, și arbitru pe semicerc din 2006, cu candidaturi la nivel internațional în arbitraj, cenzorul Asociației e cu Raportul la purtător. Și șfichiuie.
Mai întâi, pe seama titulaturii ”Invitație” de pe filele înmânate votanților prezenți: ”Trebuie să fie delegație, dumnealor sunt delegați ai cluburilor și asociațiilor respective!” În pătrimea inferioară a paginii-invitație este totuși și borderoul de ”Delegat”. Inevitabil, încep și contrele cu Ioan Râpa, care se rostogolesc parcă tot mai abrupt, în replici față în față. Și de la una la alta, Boldea mai relevă și că ”nu scrie nicăieri că nu se poate și modifica tot astăzi Statutul. Dacă vreți, se poate!”
Detensionează situația Adrian Tal. ”Observ că este o înfierbântare la Dumneavoastră în handbal…”, auzindu-se un ”da, așa e la noi în handbal”, iar directorul DJST Timiș continuă prin a spune că ”așa încât să punem lucrurile într-o altă perspectivă. Țin să vă felicit pentru activitatea pe care cu toții o depuneți, și este remarcabil cât de multe sunt asociațiile afiliate la AJH Timiș. Ați avut o activitate să-i spunem bună! Sunt cluburi de copii, este un Campionat Județean, ceea ce înseamnă că nu lăsați să moară handbalul în județ, deși, după cum știm, au plecat etnicii germani care aveau o activitate în a promova acest sport cu mingea mai mică!”
Un intermezzo aidoma liniștii dinaintea furtunii, căci Boldea, lectorul universitar în ultimii 7 ani la Catedra de Finanțe din cadrul Facultății de Științe Economice a UVT, în calitatea sa de cenzor al Asociației, scoate raportul. ”Aici nu este pe bază de invitație, ci de delegație. Nu există invitație în lege, o spune Legea 261. Este Adunarea Generală a cluburilor, a lor, reprezentanții aflați aici!”
Bogdan Boldea, în vârstă de 38 de ani, trece la subiect prin a explica: ”Trebuie să fac raportul de activitate, și îl dau fiecăruia”.
Și începe… În anul 2013, imobilizările necorporale ale Asociației s-au diminuat cu 11356 ROL… Conform bilanțului pe 2011-2013, Asociația nu dispune de active imobilizate… Nu are stocuri… Nu deține creanțe… Capitaluri proprii: ”Bilanțul contabil este absent pe 2012 și 2014, din punct de vedere economic-contabil e ilicit; capitalul propriu s-a mărit cu 114 milioane, pe taxe de participare, din taxe de carnete de jucători. Așadar sunteți mai bogați cu 114 milioane! În 2013, Asociația și-a diminuat capitalul social cu 113 miloane… Iar veniturile din exploatare sunt 93 milioane… Sunt 200 de milioane lipsă în gestiunea asociației…” Și concluzia: ”Din punct de vedere contabil și legislativ, această Adunare Generală trebuie dizolvată, căci n-a fost convocată de 4 ani!”
Boldea împarte pe rând copiile ”Raportului cenzorului” tuturor reprezentanților cluburilor afiliate, iar concluzia redactată la pagina 4 din 9, ca opinie finală, este: ”Ținem să subliniem existența unei situații patrimoniale a AJH Timiș în afara normalității, chiar cu nerespectarea normelor juridice în vigoare. Indiferent de rezultatul alegerilor AJH, ca cenzor, afirmăm tranșant că se impune un control de audit real cu toate actele doveditoare. Suntem aici cu Dumneavoastră pentru că vrem și putem să îndreptăm lucrurile.”
Boldea atrage atenția și pe un alt front: un membru din Consiliul de Administrație ar trebui să procedeze la întocmirea procesului verbal.
Și continuă… Nu există inventar. Iar ”ca și cenzor n-am primit informații dacă contabilitatea se ține corect la zi”, amintind ca dată limită de depunere a documentației 25 martie. Ioan Râpa îl informează că ar fi tocmai în ziua Adunării Generale, 30 aprilie.
Bogdan Boldea invocă și ”respectarea statutului Asociației, conform Legii 261. Orice asociație de cluburi sportive trebuie să reunească anual Adunarea Generală, și se poate ține și extraordinară. Se consemnează în procesul verbal cu 50 plus 1. Trebuie să se țină anual și trebuie să existe 4 adunări ale Consiliului de Administrație, trimestrial. Conform legii, dacă vine cineva și spune că n-a fost Adunare Generală vreme de 2 ani, de iure e dizolvabilă Asociația dacă vreți. N-a fost o Adunare Generală timp de 4 ani de zile! Pe viitor, oricine poate să conteste: <nu joacă Poli în Ligă, căci n-a fost Adunare Generală>. Să respectăm legea, asta spun…”
Intervine și Marian Rică, de la una dintre cele 3 grupări din Jimbolia cu drept de vot, Handbal Club: ”E drept că dacă s-ar ține mai des, la 2 ani sau la un an mai poți corecta ceva. Dar după 4 ani, degeaba o luăm retroactiv, că minusuri, că plusuri. E prea mult timp… Însă și știu că suntem foarte bine văzuți pe plan național, prin câte cluburi avem, și haideți să ne uităm și în jurul nostru, la Arad de pildă, căci s-au desființat foarte multe echipe și nu s-au mai reînființat. Și ar fi bine și alții să meargă peste domnul Râpa, și spuneți, domnule, noi vrem să facem Adunarea Generală!”
Și timpul curge… Iar propunerea ca fiecare să ia cuvântul nu se materializează…
Ci se trece la votarea vicepreședintelui, secretarului, cenzorului și a membrului Consiliului Director, pe baza echipelor propuse de cei 2 candidați. Fiecare înscrie pe rând, pe tablă, tabelul nominal.
Discuții… Se scrie, se șterge… Florin Toacă îi enumeră pe cei amintiți în prealabil în dosarul candidaturii sale. Ioan Râpa în schimb stârnește zâmbetele unora, propunându-l ca vicepreședinte în formația sa pe… Călin Rosenblum. Handbalul nu este cu certitudine cu piciorul, se mustăcește în sală, la vederea numelui înscris pe tablă. Ar fi un cumul de funcții. E director de mare liceu, iar la fața locului, oricum, și membru în Comisia de validare a voturilor.
Și se scrie… Și se șterge… Rosenblum e trecut la ”membru” în echipa președintelui vizând un nou mandat. Iar Râpa merge în cele din urmă pe Sorinel Voicu, ca vicepreședinte, și Carmen Moldoveanu, de față, ca secretar. Toacă, pentru aceleași funcții, pe Cosmin Zgîrdea și Daniela Bîndariu.
Iar pentru cenzor și membrul CD, se convine în cele din urmă în favoarea unei liste comune a celor 2 candidați: Bogdan Boldea și Mihai Rotundu la cenzor iar ca membru, Raul Ciolpan, Marian Rică și Nicolae Băban. Dar ultimul se sesizează ulterior, văzându-și numele pe tablă, și merge singur să-l șteargă: ”Nu vreau”.
Partea grea a trecut.
Căci la întrebarea ”și eu cu cine votez?”, opțiunile curg mult mai rapid. În câteva minute se știa: vicepreședinte, Cosmin Zgârdea, cu 10 voturi pentru. Secretar al Asociației, Daniela Bîndariu, cu 11 sufragii. Membru al Consiliului Director, Raul Ciolpan, de la CS Unirea Sânnicolau Mare, cu 14 voturi. Iar cenzor, cu continuitate pentru Bogdan Boldea, care a fost ales de 13 votanți. Cu alte cuvinte, e votată formula de echipă propusă de Florin Toacă, în defavoarea opțiunilor înaintate de Ioan Râpa.
Să încline așadar deja balanța? Răspunsul, în curând, căci se trece la votul pentru președinte.
Dan Dumitru, din partea lui ”Poli”, e primul care să treacă pe la ”cabina de votare”, masa din colț, în față, lângă tablă și la fereastră. Până la ultimul: 18 alegători.
Se iese din sală, pentru numărătoarea voturilor. Și… stupoare: 9-9!
Un scor de handbal la… pauză. Așa încât este nevoie de a doua rundă de scrutin. Iar unii sunt deja cu ochii pe ceas. Bunăoară Daniel Silaghi, de la Voința Biled, ”într-un picior”, accidentat, și cu programare investigativă medicală pe seară.
O remiză ar fi fost… imposibilă în cazul în care și reprezentantul ASO Deta ar fi ajuns la reuniunea desfășurată începând cu ora 17, dar așa… Câteodată, nici măcar la 4 ani nu e timp suficient să-ți rupi două ore, cu încă tot atâtea pe drum.
Dat fiind necesitatea unei departajări după remiza din primul tur, în ideea în care ”nimeni nu-și mai schimbă votul dacă suntem puși să alegem pur și simplu din nou”, după cum au remarcat într-un glas Roosz-Suba Joszef și Dan Dumitru, se propune susținerea unui scurt discurs de către fiecare dintre cei 2 candidați: ”Spuneți-ne pe scurt și convingeți-ne!”
Ioan Râpa declină, ”am spus tot ce-am avut de spus”.
Florin Toacă, noul și mai tânărul contracandidat, nu scapă preluarea mânușii. E poate speech-ul care înclină de puțin balanța: ”Ne dorim o schimbare, dar nu de tot! În cadrul funcțiilor care s-au ales, oamenii mei au fost agreați, mai puțin persoana mea, și până la urmă am și eu o nelămurire. Cum am ajuns aici? Propunerile au fost astfel încât echipa pe care ați votat-o să facă o treabă bună, să încerce să schimbe ceva în bine din activitatea Asociației. Dumneavoastră sunteți beneficiarii de servicii iar dacă nu funcționează, nu puteți să activați la cluburi în condiții mai bune. Noi am venit cu o propunere, să îmbunătățim ceva. Vrem să avem un calendar competițional în care să ne putem desfășura cu toții cât mai bine activitatea, să știm precis când începem și terminăm campionatul, să fie totul corect, corpul de observatori să confere o liniște pentru tot ceea ce înseamnă activitatea cluburilor. Noi suntem răspunzători de juniorii 4, de minihandbal, și de Campionatul Județean, acestea sunt lucrurile care ne dor pe toți, în vreme ce LPS Banatul și clubul profesionist prim-divizionar trebuie sprijinite iar noi trebuie să le asigurăm acea bază…”
Moment în care intervine întrebarea Mirelei Cîtu, ”Dar de ce numai LPS Banatul, n-am înțeles?”, la care Toacă răspunde: ”Are cel mai mare număr de echipe și este bine să se dezvolte și în continuare dar tot ceea ce înseamnă handbalul în județul nostru trebuie să fie sprijinit să se dezvolte, iar dacă propunerile noastre nu au fost înțelese, s-a văzut rezultatul pe acest panou. La Sânnicolau Mare s-a stopat la un moment dat piramida creată, și trebuie să reînceapă, la fel, fiecare centru trebuie să fie ajutat, că e Lugoj sau Jimbolia, și noi suntem responsabili și răspunzători să promovăm tinerii și copiii, că sunt cluburi bugetare sau private, toate să beneficieze de ajutorul nostru. Să avem bugete, să le ajutăm să crească. Oferta noastră scrisă este pe masă, iar dacă vă doriți să continue ca în ultimii 12 ani, atunci votați într-un fel. Dacă nu, atunci votați programul și echipa noastră, și vă spun că doar împreună putem face această schimbare!”
Restul devine istorie. Se votează din nou, mai pe fugă, și balanța înclină de puțin: Toacă 10 – Râpa 8. Emil Constantinescu e primul care să-l felicite pe noul președinte ales. Florin Toacă, arbitrul de handbal timișorean în vârstă de 37 de ani, este noul președinte al Asociației Județene de Handbal Timiș…
Florin Toacă anunță nominal și conducătorii departamentelor Asociației: la Comisia de Competiții, Ovidiu Durnea; la Comisia de Arbitri, Marius Fîșcu; în funcția de cenzor, în continuare Bogdan Boldea; ca secretar, începând de luni programul de preluare a gestiunii, fosta handbalistă divizionară Daniela Bîndariu; iar la Comisia de Disciplină, ”în care vom efectua modificări”, Constantin Fîșcu, în colaborare cu Mircea Gheorghe.
Florin Toacă se adresează celui de la care preia ștafeta, Ioan Râpa, sugerându-i colaborarea și conlucrarea și pe mai departe. Sunt doar câteva minute de la aflarea verdictului și emoțiile sunt intense. Râpa declină ferm: ”Gata! Nu mai sunt…”
Depășit de puțin la vot, Râpa spune scurt că nu se va mai implica deloc și nu va mai călca pe la Asociație. Iar cuvintele sale aștern pentru a doua oară tăcerea joi seară în sala de clasă, de această dată o tăcere apăsătoare. Urmează și o scurtă răbufnire de reproș la adresa tuturora. Dar și frânturi despre predarea gestiunii: ”Campionatul Județean reîncepe din 10 mai, programul e făcut, că e bun, că e rău, ăsta e, îl aveți!”
În concluzie, după peste un deceniu, o schimbare la vârful Asociației Județene de Handbal Timiș.
Iar apropo de campionate, întreceri și programe, ca un semn că viața merge înainte și timpul nu stă în loc, și proaspătul vicepreședinte îmi spune despre evenimentele de peste… 12 ore. E deja joi seară iar turneul semifinal național la mini-handbal al euro-regiunilor 4-5 din 2015 e în Timiș: vineri și sâmbătă, la ”Banu Sport” și Giarmata. Mini-handbalul din grija AJHT, cel din categoria care ”ne doare pe toți”. Primă treaptă în piramida juvenilă.
De astăzi dimineață, pe semicercul timișean, se trece la… handbal, în această primăvară venind rândul euro-regiunii vestice, prin rotație, să găzduiască faza semifinală națională la categoria mini-handbal, sau junioare V, pentru fete de 2004/2005, cu două grupe a câte 4 echipe, la Timișoara, în Sala ”Banu Sport”, respectiv Giarmata, în sala de sport din localitate.
LPS Banatul, cu noul vicepreședinte al Asociației la timonă, Cosmin Zgîrdea, este gazdă în sala de pe Aleea Ripensia, unde vor mai evolua HC Vulcan, HC FEFS 2 Craiova și Chimia Râmnicu Vâlcea, iar CS Leu Giarmata, sub cârma Alinei Cioriciu, este în rol de grupare amfitrion la Giarmata, unde vor mai juca HC Jimbolia, HC Torok și HC FEFS 1 Craiova. Partidele se dispută vineri și sâmbătă, meciurile având două reprize a câte 15 minute. E 1 și 2 mai dar la baza piramidei handbalistice a uneia dintre cele mai tari Asociații din România se sărbătorește activ…