Andrei Cristian Lela: „Am reuşit să ne impunem datorită apărării”

Andrei Cristian Lela, care era achiziţionat de polişti înaintea startului pregătirilor, a reuşit cel mai bun joc al său de la sosirea pe Bega, extrema născută în iunie 1990 având duminică un foarte bun procentaj al aruncărilor reuşite la poartă şi detaşându-se ca golgeter al disputei CSU Poli Municipal – U Bucovina, încheiat 27-21, după ce timişorenii aveau deja 5 goluri avans la pauză.

Lela, evoluând cu numărul 69, a spus: „Am reuşit să ne impunem datorită apărării, iar încrederea dată de antrenor m-a făcut ca de la meci la meci să dau tot ce am mai bun. În ultimele două săptămâni, la antrenament, colegii m-au încurajat, şi pot să spun că meciul acesta este printre cele mai bune pe care l-am jucat. Doresc pe această cale să mulţumesc colegilor, antrenorilor şi publicului, pentru susţinerea acordată”.

Nouarul Răzvan Andrei Gavriloaia, care a contribuit cu 4 goluri pentru Universitatea Bucovina, a spus că „mulţi care citesc clasamentul nu cred că mai putem obţine locul 4 dar sperăm, pentru că am mai avut experienţe de acest gen deşi, mental, nu toţi suntem convinşi. Se vede diferenţa, că lipsesc 9 jucători faţă de sezonul trecut. E foarte greu ca noii componenţi să prindă ritmul”.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = opt

 


Ultimele articole din categoria Handbal: