AS CH Cîtu la junioare 4 și LPS Banatul la minihandbal băieți, calificate în turneele finale naționale FRH. Start și în returul Campionatului Județean Timiș

Câte o reprezentantă a handbalului juvenil timișean a pătruns în faza finală pe țară în urma turneelor semifinale regionale de la sfârșitul săptămânii trecute, AS CH Cîtu Timișoara din întrecerea de 8 echipe derulată pe malul Dunării la junioare 4 iar LPS Banatul din concursul de minihandbal al băieților, reunind la Reșița același număr de formații, la cea mai mică grupă de vârstă. Iar în plus a pornit la drum și returul Campionatului Județean Timiș de handbal masculin, la nivelul seniorilor.

Mâine, marți 9 mai, demarează turneele finale ale Campionatului Național FRH de handbal masculin respectiv feminin la cea mai mare categorie de vârstă, juniori 1, cu câte 8 grupări împărțite în serii egale în fiecare întrecere, cea a fetelor la Drobeta Turnu Severin iar cea a băieților la Brașov, însă chiar dacă handbalul timișean nu deține reprezentante la nivelul anilor 1998-1999, va alinia în schimb în faze finale din această primăvară unele formații la grupele mici de vârstă.

La juniorii mari, își vor disputa titlul sub Tâmpa cluburile HC Farul, CSȘ1 Constanța, LPS Iolanda Balaș Soter Buzău și AHC Potaissa Turda în Grupa A respectiv CSȘ Odorhei, CSM București, CS Viitorul Pitești și CS Știința Municipal Bacău, iar la junioarele mari, la Dunăre, ACS Corona 2010, CSȘ 2 București, ASC Școala 181 SSP București și CS Dacia Mioveni în Grupa A, respectiv CSM București, CSȘ 2 Baia Mare, Marta Baia Mare și HC Activ CSO Plopeni.

Tot la Drobeta Turnu Severin a avut loc de vineri până ieri turneul semifinal de handbal feminin rezervat junioarelor IV, categoria 2004-2005, la care au participat echipe calificate din regiunile 4 și 5, din sud-vestul țării, și anume garniturile gazdelor, CSȘ1 și CSȘ2 Drobeta Turnu Severin, AS CH Cîtu, HCU FEFS Craiova, HC Jimbolia, LPS Slatina, ASC Leu Giarmata și Liceul Teoretic ‘’Traian Vuia’’ Reșița. Așadar 4 formații din zona Olteniei și patru din Banat, dintre care trei timișene, una mergând mai departe.

În urma desfășurării competiției, s-au calificat la faza finală a Campionatului Național de handbal junioare IV echipele HCU FEFS Craiova, antrenată de Remus Fumurescu, AS CH Cîtu Timișoara, cu Daliborca Predescu la timonă, CSȘ 1 Drobeta Turnu Severin (Petronela Naum) și LT ”Traian Vuia” Reșița, antrenată de Lucia Moruț.

Rezultatele:

AS CS CÎTU CSȘ 2 SEVERIN 21-12 9-3
HCU FEFS CRAIOVA HC JIMBOLIA 35-13 18-10
CSS 1 SEVERIN ASC LEU GIARMATA 18-16 7-6
LIC. TEO. RESITA LPS SLATINA 22-18 11-10
CSS 2 SEVERIN ASC LEU GIARMATA 16- 25 8-13
HC JIMBOLIA LPS SLATINA 20-17 10-8
AS CS CITU CSS 1 SEVERIN 20-18 10-10
HCU FEFS CRAIOVA LIC. TEO. RESITA 25-17 10-8
CSS 1 SEVERIN CSS 2 SEVERIN 22-14 11-6
LIC. TEO. RESITA HC JIMBOLIA 20-17 8-5
ASC LEU GIARMATA AS CS CITU 17-20 11-12
LPS SLATINA HCU FEFS CRAIOVA 21-24 14-11
ASC LEU GIARMATA HC JIMBOLIA 24-24 13-10
CSS 1 SEVERIN LIC. TEO. RESITA 18-16 6-11
AS CS CITU HCU FEFS CRAIOVA 18-25 4-15

La Reșița s-au stabilit reprezentantele acestei părți de țară în turneul final național FRH la minihandbal băieți, juniori V din generațiile 2006-2007, și anume gazda ACS HC Adrian Petrea Reșița, LPS Banatul Timișoara – antrenați de Cornelia Maria Disici, CSM Progresul Băilești și DSCL Caracal, calificate din turneul semifinal regional la care au mai jucat formația Școlii Generale 7 Timișoara, CSȘ Drobeta Turnu Severin, LPS Târgu Jiu și CSȘ Lugoj.

A început și Campionatul Județean Timiș de handbal masculin pentru seniori, duminică 7 mai înregistrându-se victorii clare ale favoritelor, Avântul Periam – HC Giroc 21-30 (8-17) într-un joc arbitrat de Constantinescu și Lascu, respectiv CS Unirea Sânnicolau Mare – CSM Lugoj 39-25 (18-11), arbitrat de M. Fîșcu și Mircea Gheorghe.

 

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: