CH Poli primește vizita Energiei Târgu Jiu, prima învinsă a lui Pero Milosevic în campionatul românesc. „Forma celor din Târgu Jiu va crește, dar după meciul nostru”

CH CSU Politehnica Timișoara primește vizita Energiei Târgu Jiu, finalista Cupei României, în etapa a 10-a din Liga Națională. Alb-violeții speră să continue seria celor patru succese consecutive și în partida cu formația pe care în sezonul trecut au învins-o în toate cele patru întâlniri oficiale. Prima victorie a lui Pero Milosevic pe banca lui Poli a venit într-un meci cu Energia. Timișorenii sunt cu gândul la ședința de Consiliu Local de vineri unde se speră că se va debloca situația finanțării de la autoritățile locale și lucrurile vor reintra în normal.

Poli vine după o serie de patru victorii consecutive și caută un al 5-lea succes la rând cu formația clasată pe locul 11. ACS Energia Târgu Jiu are un bilanț de 2 victorii, un egal și 6 înfrângeri în acest tur de campionat. Ambele victorii ale oltenilor au venit pe propriul teren: 34-25 cu Danubius Galați în etapa a 2-a și 26-22 cu HC Odorhei în etapa a 7-a. În ultimul meci Energia a scos un punct acasă cu Steaua după 27-27. Cinci din cele șase înfrângeri le-au suferit în deplasare: 25-30 la Vaslui, 26-27 la Călărași cu Dunărea (formație pe care Poli a învins-o etapa trecută la Călărași cu 29-24), 23-31 la Potaissa Turda, 25-32 la Dinamo și 22-30 la CSM București. Energia a cedat un meci pe propriul teren, 21-22 cu HC Adrian Petrea Reșița.

IMG_4903Antrenorul Pero Milosevic a prefațat întâlnirea cu oltenii. „Suntem mulțumiți cu ce am făcut dar nu ne vom opri aici. Am făcut partide bune în ultima vreme șia vem patru victorii la rând. Săptămâna asta am făcut o muncă dură, cu mici accidentări la Halcă și Grigoraș. Duminică o să jucăm cu o echipă care și-a făcut un lot foarte bun la începutul sezonului. Au un buget mult mai mare ca al nostru. Chiar are calitate, are extreme bune, pivoți, interi, portari. Are de toate și în ultimele două meciuri au început să joace bine. La ultimul meci au jucat bine cu Steaua și cred că de acum forma celor din Târgu Jiu va crește, dar după meciul nostru, așa îmi doresc. Îi respectăm mult, au antrenori buni, jucători buni dar eu cred în jucătorii mei, că vom continua pe aceeași linie, vom lupta. Nu va fi ușor, va fi un meci foarte dificil. Sperăm să vină mai multă lume să ne susțină pentru că merităm asta cu adevărat. Nu ai nici o siguranță în campionatul românesc, poate să te bată orice echipă. Mai ales că echipa din Târgu Jiu are nevoie de puncte. Dorim să câștigăm și să continuăm cu seria pozitivă”, a declarat Pero Milosevic.

Gruparea timișoreană ocupă în acest moment locul 5 în clasament cu un bilanț de 6 victorii și 3 înfrângeri. „Trebuie să adunăm puncte și să uităm de alte lucruri. Avem în continuare un program foarte dificil. Trebuie să profităm acum momentul bun de formă. Trebuie să luăm pas cu pas. Trebuie să jucăm foarte bine mai ales în apărare și să atacăm cu caracter ca și în ultimele două partide din deplasare”, a adăugat Pero Milosevic, completat de vicepreședintele Dan Dumitru. „O perioadă foarte bună, avem patru victorii consecuvite, ceea ce înseamnă mult pentru noi. Dar, din punctul meu de vedere ne trebuie neapărat punctele de duminică. Înseamnă foarte mult în lupta pentru play-off, ceea ce ne-am și propus anul acesta. Nu trebuie să cădem în partea cealaltă, campionatul e la început, nu s-a terminat nici turul. Să luăm fiecare meci, îl tratăm la victorie și adunăm puncte, ăsta este țelul nostru”, a declarat și Dan Dumitru.

O gură de oxigen?

Vicepreședintele grupării alb-violete a vorbit și despre problemele cu care s-a confruntat clubul din cauza blocării banilor de la autorități și speră că în ședința de vineri lucrurile se vor debloca lucrurile. „Cu speranța că mâine (n.n. vineri) aleșii locali vor vota pentru susținerea sportului timișorean. Totuși, lucrurile se împing un pic prea mult. Noi sperăm ca mâine lucrurile să fie ok și să se voteze, urmând ca de luni să începem să depunem actele pentru finanțare ca să putem să intrăm într-o normalitate. Avem noroc de un foarte bun vestiar care a înțeles lucrurile astea și a demonstrat pe teren. Pentru asta le mulțumesc, în primul rând antrenorului, jucătorilor. Toată conducerea se chinuie să rezolve această problemă. Ei au înțeles dar până la urmă și ei au limitele lor, se adună luni. Eu sper ca mâine lucrurile să se deblocheze. Dacă lucrurile merg bine luăm o mare gură de oxigen și sunt convins că acești băieți vor trece peste greutăți, chiar dacă va mai dura o anumită perioadă, nu foarte lungă, și lucrurile vor fi ok. Jobul care l-a făcut Pero cu acești băieți, împreună au făcut această familie ca să aducem aceste puncte și acest loc care nu e ușor, e venit după foarte multă muncă și ne dorim în continuare și mai mult. Dar trebuie să fim cu picioarele pe pământ, obiectivul nostru este 1-8, asta înseamnă puncte, puncte și puncte”, a mai spus Dan Dumitru care a asigurat că Poli nu va face deplasări în ziua meciurilor. „Nu va face Poli așa ceva. Condițiile sunt totuși de Liga Națională, nu avem probleme. Avem în domnul președinte Chiș de la Clubul Sportiv Universitar un real sprijin fără de care aceste luni erau, din punctul meu de vedere, practic imposibile, dar cu ajutorul dânsului am trecut și avem condiții foarte bune de pregătire, începând de la vitaminizare și terminând cu antrenamentele”, a adăugat Dumitru.

IMG_7446

Antrenorul Pero Milosevic la primul meci pe care l-a condus în sala „Constantin Jude” pe banca lui Poli și primul său succes ca tehnician al alb-violeților: 26-20 cu Energia Târgu Jiu pe 28 februarie 2015

Antrenorul Pero Milosevic a obținut prima sa victorie pe banca timișoreană în partida de pe propriul teren cu Energia la finele lunii februarie. Alb-violeții s-au impus cu 26-20 în returul sezonului regulat pentru a-i oferi un prim succes tehnicianului muntenegrean. Cele două formații s-au întâlnit de patru ori sezonul trecut, de fiecare dată bănățenii s-au impus. 31-28 a fost la Târgu Jiu în etapa a 7-a din sezonul regulat iar returul le-a revenit timișorenilor cu 26-20. Cele două s-au întâlnit și în play-out. Pe terenul oltenilor victoria le-a revenit oaspeților cu 33-26, iar poliștii au închis sezonul cu a patra victorie în întâlnirile cu Energia, 29-25 la partida ce s-a jucat la Jimbolia. Energia a încheiat campionatul trecut în play-out, dar elevii lui Liviu Andrieș au ajuns până în finala Cupei României unde au fost învinși de Minaur Baia Mare cu 31-25.

Dacă alb-violeții au jucat meciurile din play-out pe care le-au găzduit în alte localități, nici la această întâlnire cu Energia nu au fost scutiți de neplăceri legate de sală. Sala „Constantin Jude” găzduiește în acest sfârșit de săptămână o întrecere de karate, astfel că elevii lui Pero Milosevic se vor antrena sâmbătă la sala CSȘ-ului, din Circumvalațiunii, unde vor avea parte de antrenament și adversarii de duminică. „Această sincopă care s-a întâmplat cu sala, de sâmbătă și duminică, e probabil printr-o lipsă de comunicare. Am depășit-o. Ne antrenăm sâmbătă la Circumvalațiunii, am primit sprijinul directorului de acolo. Am închiriat sala, conform contractului cu federația trebuie să le asigurăm pziție de antrenament și celor de la Târgu Jiu. Ne vom antrena sâmbătă seara acolo iar duminică vom desfășura aici acest meci”, a declarat Dan Dumitru.

Poli îl va avea la dispoziție și pe Chikovani, care a primit roșu în disputa de la Călărași, dar a primit drept de joc pentru meciul din etapa a 10-a. „Ne bucurăm și pentru faptul că Chikovani va juca duminică și că Comisia de Disciplină a înțeles că nu a fost un gest intenționat, am vizionat și eu caseta și a fost un gest realmente de apărare și o neglijență. Trebuia penalizată și e un lucru foarte important pentru echipă că Chikovani va juca duminică”, a mai spus Dan Dumitru. Vicepreședintele alb-violeților a făcut un apel la public să vină în număr cât mai mare să-i susțină pe handbaliștii timișoreni. „Fac un apel la oamenii și iubitorii de sport din Timișoara să vină la acest meci. Să umplem această tribună ar fi și o mulțumire față de ei. Totuși, de atâtea luni nu au primit salariile. Ei așteaptă. De fapt, și pentru ei, și pentru publicul timișorean facem aceste rezultate. Ar fi un lucru foarte frumos să fim cât mai mulți lângă ei, având în vedere și ora puțin mai ciudată 19:30, luând o marjă să nu cumva să întârziem din cauza campionatului de karate care se desfășoară”, a concluzionat Dan Dumitru.

Partida dintre CH CSU Politehnica Timișoara și ACS Energia Târgu Jiu se va juca duminică (18 octombrie), de la ora 19:30 la sala „Constantin Jude” și nu va fi televizată.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: