CH Politehnica, o lună și jumătate până la derby-ul cu Reșița: prim amical, la Oroshaza

Dacă n-a izbutit să concretizeze derularea stagiului de pregătire centralizată în Ungaria, la Debrecen, anunțat inițial dar trecut în ultima clipă la categoria ”reprogramat”, CH Politehnica va disputa totuși primul joc de verificare al verii pe tărâm maghiar.

Meciul de la Oroshaza va deschide seria partidelor amicale disputate de ocupanta locului 7 în Liga Națională în luna august, și care se va încheia cu găzduirea ”Cupei Politehnica”. Nu mult mai apoi, la mijlocul lui septembrie, va urma și debutul în noua ediție, acasă cu CS Caraș Severin Reșița, ocupantă a locului 6 în precedentul sezon.

Handbaliştii alb-violeţi merg așadar mîine, vineri 2 august, în Ungaria, pentru a susţine prima partidă de pregătire din acest inter-sezon. Adversara bănăţenilor este Oroshaza, echipă ce a terminat penultima în precedentul campionat, adunând doar 4 victorii în 20 de etape disputate.

Managerul sportiv al Politehnicii, Constantin Ştefan, va testa într-un joc schemele pe care le-a exersat cu ajutorul elevilor săi în ultimele săptămâni.

Arhivă a duelurilor amicale cu maghiarii: Alexandru Ursu (s), de la Politehnica Municipal Timișoara, luptînd pentru minge cu un adversar de la Oroshazi FKSE, in cadrul Cupei Banatul la handbal masculin. Vineri, 28 ianuarie 2011, sala Constantin Jude

Arhivă a duelurilor amicale cu maghiarii: Alexandru Ursu (s), de la Politehnica Municipal Timișoara, luptînd pentru minge cu un adversar de la Oroshazi FKSE, in cadrul Cupei Banatul la handbal masculin. Vineri, 28 ianuarie 2011, sala Constantin Jude

 

Din păcate, nu vor putea fi folosiţi patru jucători: Stelian Irimiaş şi Bogdan Ungureanu din motive medicale, Iulian Halcă – aflat încă în perioada de recuperare, şi rusul Denis Kaftin, care nu are viză pentru Ungaria.

Echipa timişoreană va pleca după masa de prânz şi va juca de la ora 18, ora noastră, pe terenul formaţiei maghiare.

Următoarele meciuri amicale vor fi cu roș-albii Vojvodinei, în 6 și 8 august, în sala ”Constantin Jude”.

Ca program de meciuri oficiale, timișorenii vor juca în primele runde cu reșițenii, acasă, apoi la Dinamo București, acasă cu Steaua, o nou-promovată, la CS U Bucovina Suceava, acasă cu CSM București respectiv la campioana HCM Constanța, după care, la mijlocul lui octombrie, Andrei Grasu va reveni pe Bega cu HCM Baia Mare.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: