S-au scurs doi ani de la dispariţia reputatului antrenor emerit, profesorul universitar Constantin Lache, care, ulterior unei remarcabile cariere de handbalist, a condus printre altele echipa de fete a Universităţii Timişoara la multiple titluri naţionale şi în finala Cupei Campionilor Europeni, în 1973. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Un tablou cu Constantin Lache şi echipa sa de aur străjuie holul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest, noi spicuind mai jos din presa vremii şi nu numai despre marele om de sport care a fost Constantin Lache.
O fotografie cu Constantin Lache din Almanahul Banatului - 1994, pe marginea unui articol întocmit de colaboratorul nostru, Alexandru Oprea, cu titlul "Confesiunile unui mare antrenor despre un mare jucător: Constantin Lache despre Hans Moser".
Astfel, iată prezentarea inclusă în cadrul Proiectului Banaterra – Enciclopedia Banatului, conform semnăturii lui Vali Corduneanu, din Agenda (octombrie 2007): „[…] Constantin Lache a cucerit 8 din cele 10 titluri naţionale la handbal feminin cu Universitatea Timişoara în perioada care începe acum 40 de ani (1968-1978), prima ediţie a Cupei României (1978) şi a pierdut finala Cupei Campionilor Europeni (1973), în dauna superechipei antrenată de celebrul Igor Turcin, Spartak Kiev, deţinătoare a 10 trofee C.C.E. în 20 de ediţii. O carieră prodigioasă, marcată însă de împrejurările politice, de originea socială nesănătoasă care a dus la câţiva ani de suspendare din activitatea sportivă (1958-1964). La cei aproape 84 de ani, dl Lache este încă activ, predând la Facultatea de Educaţie Fizică din 1994 disciplina handbal; până în 2000 a susţinut şi ore practice, acum rămânând cu teoria. Domnul Lache s-a născut la 15 noiembrie 1923, la Orleasca (Brăila). Aici a terminat şcoala primară, absolvind apoi Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1944), Şcoala de ofiţeri de rezervă de artilerie din Piteşti şi Craiova (1946) şi Academia Naţională de Educaţie Fizică (A.N.E.F., 1950), specialitatea jocuri sportive. Polisportiv, în studenţie a jucat în echipele de handbal, volei, baschet, rugby ale nou înfiinţatului club Dinamo; de asemenea, a participat la concursuri de atletism. A urmat „curăţenia” de la clubul departamental, iar dl Lache, fiu al unui chiabur – împroprietărit după Primul Război Mondial, tatăl său a cumpărat 50 de hectare de pământ şi un conac (1927) – a trebuit să plece. Deşi avea ofertă de la Galaţi, a ales Timişoara, asta şi datorită soţiei, de origine germană, cu care se căsătorise de curând, ea fiind strănepoată a episcopului romano-catolic Augustin Pacha (1870-1954), pe atunci în închisorile comuniste. A fost repartizat la Şcoala Medie Tehnică de Cultură Fizică (S.M.T.C.F.), azi Liceul Sportiv Banatul, la catedra de baschet. Este legitimat la echipele de baschet şi handbal în 11. În 1951, Ştiinţa Timişoara devine un rival pentru cluburile departamentale, echipa întărindu-se şi cu fostul dinamovist Gabriel Zugrăvescu, astfel încât apare un prim incident. La un meci cu Dinamo, Oraşul Stalin (aşa se numea atunci Braşovul), Gheorghe Gunesch, iritat de o decizie nedreaptă a arbitrului, bruschează unul din cei trei cavaleri ai fluierului şi urmează o altercaţie generală. Cinci jucători sunt suspendaţi pe unu sau doi ani; suspendările se ridică numai după ce Gunesch şi Sidea acceptă transferul la C.C.A. Bucureşti. Din 1953, echipa este antrenată de Constantin Lache, adept al unui nou sistem de joc: toţi în atac, toţi în apărare, bazat pe buna condiţie fizică şi care asigura superioritate în ambele faze ale jocului. Peste 3 ani, într-un context marcat de mişcările studenţeşti născute ca replici ale evenimentelor din Ungaria, studenţii timişoreni, într-o formulă practic fără rezerve, câştigă campionatul naţional în dauna C.C.A.-ului antrenat de lugojeanul Ioan Kunst-Ghermănescu şi a lui Dinamo Oraşul Stalin; campionatul se întrerupe la un moment dat, câţiva jucători fiind arestaţi şi duşi pentru câteva zile la Becicherec.
Jocul cu echipa braşoveană, din 28 octombrie 1956, a avut o încărcătură
aparte, oficialităţile fiind îngrijorate de miile de studenţi care au asistat
la partidă. Printre cei care l-au atenţionat înainte de joc pe antrenorul
timişorenilor s-a aflat şi Marin Dragnea, viitorul general şi şef al C.N.E.F.S.
Nu s-a întâmplat nimic, chiar dacă meciul a fost dramatic, timişorenii
revenind de la 0-2 la 3-2; unul dintre goluri a fost marcat de un jucător
care anterior, în alte două partide, a alergat mereu, fără a atinge mingea.
Urmează apoi campionatul 1957/1958, cu un tur dominat de suspendarea lui Hansi Moser, dorit insistent de C.C.A.; el semnase pentru clubul bucureştean (ulterior n-a recunoscut semnătura), fiind şantajat cu plecarea lotului naţional la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova. Echipa a scăpat in extremis de la retrogradare, după ce în tur obţinuse doar 5 puncte… Urmează o altă lovitură: în august 1958, din cauza originii sociale nesănătoase, C. Lache este exclus din activitatea sportivă, o sancţiune care se va menţine până în anul 1964; la şedinţa de analiză de dimineaţă fusese lăudat, pentru ca la cea de după-amiază să fie suspendat. Este o perioadă extrem de dificilă pentru antrenorul-jucător care rămâne doar profesor la şcoala sportivă; avea trei copii şi îşi dorea să plece în producţie, pentru un salariu mai bun. Mai ales că soţia, profesoară de sport la Politehnică, primeşte a doua zi după naşterea ultimului copil o scrisoare prin care este dată afară din serviciu, dată fiind „originea” soţului. Anul următor, soţia va fi din nou angajată, cu un salariu mai mic în învăţământul preuniversitar, ieşind apoi la pensie de la Liceul „Lenau”. Dl Lache se concentrează pe activitatea de pregătire a tinerilor handbalişti, în 1961 Şcoala Medie 4 (S.M.T.C.F.) câştigând întrecerea şcolilor sportive. Deşi suspendat, oficialul F.R.H. Lucian Grigorescu (nume dat azi sălii Floreasca), cu care se afla în relaţii foarte bune, îl cheamă cu echipa la prima ediţie a Trofeului Carpaţi (numit atunci Turneul Internaţional Bucureşti). Tot înainte de ridicarea suspendării, este desemnat să antreneze echipa de baschet Ştiinţa cu care câştigă Spartachiada din 1964. În acel an se produce reorganizarea sportului din învăţământul superior, fiecare universitate primind o echipă.
Reîntors şi el în viaţa sportivă, Pius Brânzeu l-a chemat să preia echipa
de baschet Medicina, oferindu-i şi postul de lector. Numai că între timp,
înainte de începerea anului universitar, este numit director adjunct al
şcolii sportive şi alege să rămână aici. Baschetul trece la Universitate
şi echipa este antrenată de dl Lache timp de un campionat şi jumătate,
obţinând un loc III, în campionatul 1964/1965, după Dinamo şi Steaua. Ajută şi la pregătirea echipei feminine de baschet, pregătind în continuare tinerele handbaliste de la şcoala sportivă (Liceul 4). În 1967, este angajat cu jumătate de normă la Facultatea de Educaţie Fizică, la iniţiativa rectorului Universităţii, Petre Stanciu, un apropiat al mişcării sportive studenţeşti, o situaţie care se va menţine vreme de doi ani, rămânând şi la şcoala sportivă. Preia şi funcţia de antrenor a echipei feminine a Universităţii câştigând campionatul 1967/1968. Urmează o perioadă extrem de bogată în rezultate, cheia sucesului, în opinia tehnicianului fiind pregătirea temeinică (intelectuală, fizică, tehnico-tactică) asigurată de şcoala sportivă (Liceul 4): titlurile naţionale din campionatele 1968/1969, 1969/1970, 1971/1972, 1974/1975,1975/1976, 1976/1977, 1977/1978; Cupa României (1978); locul II în ediţiile 1970/1971, 1972/1973; locul III- 1981/1982; locul V – 1978/1979, 1980/1981; locul VII – 1979/1980, culminând cu calificarea în finala Cupei Campionilor Europeni din anul 1973, pierdută, la Bratislava, cu scorul de 8-17 în faţa echipei Spartak Kiev. Anterior depăşise echipa italiană Staos Pessacati (prin neprezentare), FIF Copenhaga (13-10 şi 11-8) şi SK Leipzig (7-7 şi 9-9, datorită golurilor mai multe marcate în deplasare). Adversarele la câştigarea titlului de campioane naţionale au fost echipele Rapid Bucureşti,
Universitatea Bucureşti (antrenată de Constantin Pilică Popescu), Confecţia Bucureşti, I.E.F.S. Bucureşti, Voinţa Odorhei, Progresul Bucureşti etc.
Totul a luat sfârşit în 1982, odată cu desfiinţarea Facultăţii de Educaţie Fizică şi, implicit, a echipei de handbal. Pentru antrenor a urmat o experienţă nereuşită la cârma A.E.M.-ului şi apoi pensionarea din 1984. […]”
Iată şi un articol semnat de colaboratorul nostru Alexandru Oprea, membru al Academiei Olimpice Române, filiala Timiş, în ediţia din 24 august 1994 a cotidianului „Timişoara”, în care, sub titlul „Schimbare de macaz în handbalul feminin timişorean: Nea Costică Lache – antrenor principal la Poli-AEM!!”, era anunţat un remarcabil come-back al reputatului antrenor, la vârsta de 70 ani: „Luni la miezul zilei, pe parchetul sălii Olimpia, secvenţele din ultima parte a antrenamentului baschetbaliştilor de la ELBA au fost urmărite de pe margine de o persoană binecunoscută reporterului încă din copilărie, intrată fără nici o exagerare în cartea de aur a handbalului timişorean: dl. prof. Constantin Lache (Nea Costică pentru cei din lumea handbalului). De numele dânsului se leagă îndrumarea primilor paşi în handbalul de performanţă ai lui Ioan Moser – declarat în 1964 cel mai bun handbalist din lume, seria consecutivă de titluri naţionale (1968-1977) cucerite cu echipa feminină Universitatea şi disputarea unei finale a Cupei Campionilor Europeni. O scurtă perioadă de timp s-a aflat la cârma echipei masculine de baschet Ştiinţa Timişoara. Mă gândeam că având suficient timp liber, a trecut pe la sală să vadă ce se mai întâmplă. Cu câteva minute înaintea încheierii antrenamentului menţionat, au apărut în sală, gata echipate, fetele de la Poli AEM. Mai trec câteva minute şi reporterului i-a fost dat să vadă ceea ce nici prin vis nu i-a trecut: Nea Costică antrenor principal!! Meticulos, cu bun simţ şi un profesionalism aparte, le-a explicat fetelor tema antrenamentului. […]”.
În continuare, referatul întocmit de Primăria Timişoara în vederea decernării titlului de Cetăţean de Onoare al Timişoarei profesorului Constantin Lache, conferit în ultimii săi ani de viaţă, prezentând succint reperele unei prodigioase cariere de decenii: „Domnul CONSTANTIN LACHE s-a născut în 15 noiembrie 1923 în satul Urleasca, judeţul Brăila. Este absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, promoţia 1944. În anul 1950 este absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică , specialitatea jocuri sportive. La data de 01.11.1951 este repartizat la catedra de baschet a Şcolii Medii Tehnice de CulturăFizică din Timişoara. Împreună cu elevii Şcolii Medii Tehnice de Cultură Fizică din Timişoara amenajează ca baza sportivă de jocuri un manaj al vechii cetăţi a Timişoarei si la data de 15.11.1950 organizează în premieră naţională un meci de handbal în 7 cu elevii şcolii pe această bază. În anul 1953 devine antrenor jucător al echipei de handbal în 11 „Ştiinţa Timişoara”. În anul 1956 câştigătitlul de campion naţional al României la handbal în 11. Datorită originii sociale nesănatoase pentru regimul comunist, este exclus din viaţa sportivă, începând cu anul 1958 şi până în anul 1964. În aceşti ani activează doar ca profesor la Şcoala Medie Nr.4 cu profil de educaţie fizică la disciplina handbal. Elevii Şcolii Medii Nr.4 antrenaţi de Domnul CONSTANTIN LACHE câstigă în anul 1961 Campionatul Naţional al şcolilor cu profil de educaţie fizică la handbal în 7. După reorganizarea activităţii sportive din România, în anul 1964 este antrenor al echipei de baschet a Universităţii din Timişoara, obţinând locul III în campionatul anilor 1964/ 1965. Antrenează elevele handbaliste ale Liceul nr. 4, acestea constituind o valoroasă pepinieră pentru handbalul feminin de înaltă performanţă bănăţeană şi naţională. Câstigă Campionatul Naţional, ediţia 1967/1968 cu echipa de handbal feminin a Universităţii din Timişoara. O activitate deosebit de valoroasă o are ca antrenor al echipei de handbal feminin a Universităţii din Timişoara, câştigând titlurile naţionale în ediţiile: 1968/1969, 1969/1970, 1971/1972, 1974/1975, 1975/1976, 1976/1977, 1977/1978. Obţine : Locul II Cupa României în ediţile : 1970/1971, 1972/1973. Locul V ediţia 1978/ 1979. Locul VII ediţia 1979/ 1980. Locul V ediţia 1980/ 1981. Locul III ediţia 1981/ 1982. Cel mai valoros rezultat al domnului profesor CONSTANTIN LACHE este calificarea echipei de handbal fete a Universităţii din Timişoara în finala Cupei Campionilor Europeni din anul 1973, finala câstigată de echipa Spartak Kiev”.
