După cum consemnam ieri, la finele celui de-al doilea turneu al Seriei G, timişene, din cadrul Campionatului Naţional de junioare III, disputat de vineri pînă duminică în sala Banu Sport, cu participarea a 6 grupări din Timişoara şi judeţul nostru, pe lîngă cele două garnituri aliniate pe criterii de vîrstă de LPS Banatul ce au acumulat cîte 4 victorii, o altă formaţie care s-a remarcat în mod deosebit cu succese aproape pe linie a fost Clubul Sportiv Peciu Nou.
Antrenorul Gheorghe Cârtog, fost portar divizionar, a apelat la 12 junioare, şi anume Flavia Dorneanu – portar, Ionela Pecora, Cătălina Dragomirescu, Sanda Benzar, Gabriela Balogh, Mihaela Balogh, Ana Maria Teslariu, Nicoleta Eremici, Bianca Bujora, Zlatinca Benzar, Anca Bujora, Ionela Prundariu, iar fetele din Peciu Nou au izbutit evoluţii foarte bune, adunînd tot 4 victorii, dintre care una, 19-18 cu LPS Banatul I, a cauzat primul eşec în actuala stagiune pentru timişorencele pregătite de profesoara Florica Gallovits.
Clubul Sportiv Peciu Nou aliniază în această întrecere rezervată junioarelor III inclusiv sportive din categorii inferioare de vîrstă, provenind din generaţiile 2000-2001, adică junioare IV, în ideea de a le oferi ocazia să dobîndească experienţă competiţională pe o treaptă superioară şi anticipînd puţin prezenţa într-o viitoare competiţie, ţinînd cont de alinierea odată cu venirea primăverii în concursurile la nivel naţional destinate vîrstei lor: „Sută la sută ne vom înscrie cu aceste fete în Campionatul Naţional de junioare IV din acest sezon”.
De aici şi penalizarea dictată de FRH împotriva grupării de junioare III a clubului din Peciu Nou în urma primului turneul al Seriei G, pe motiv de nerespectare a cerinţelor de vîrstă, gruparea timişeană aliniind şi junioare IV, cu obiectivul de a le da ocazia să aibă meciuri în mînă la un nivel superior de vîrstă şi fără a fi primordial interesată de rezultatele în sine.
„În ceea ce le priveşte pe junioarele II din Peciu Nou, fetele se pregătesc şi în continuare şi vor fi înscrise în viitoare ediţii ale competiţiilor”, a explicat antrenorul Cârtog, care, vizavi de consemnarea publicată în cotidianul nostru pe tema retragerii unei alte echipe a clubului din competiţia junioarelor II, în săptămîna debutului întrecerilor, a ţinut să precizeze pe respectiva temă că „în primul rînd prin noul club alcătuit nu s-a făcut un club politic. În al doilea rînd nu am luat nici o fată cu forţa, ci părinţii au fost de acord ca ele să vină să evolueze la Peciu Nou, iar în al treilea rînd retragerea echipei din competiţie s-a făcut pe motive disciplinare. Şi dorim să continuăm cu echipele de junioare ale CS Peciu Nou în competiţiile juvenile, mulţumindu-i sponsorului nostru pentru faptul că este alături de noi în plan financiar şi moral. Le mulţumesc totodată autorităţilor locale pentru sprijinul pe care ni-l acordă în activitatea noastră!”