Clubul Sportiv Timişoara a pornit ca din tun în acest sezon, iar după ce sâmbăta trecută îşi surclasa concitadina la debut, 40-25 cu Universitatea, sâmbătă la amiază a aplicat o corecţie şi Universităţii Reşiţa, cu un sever scor similar: 41-24. Start excelent pentru nou înfiinţata grupare timişoreană!
Start de derby bănăţean în sala „Constantin Jude”, cu tirul golurilor deschis sâmbătă la ora 11 de şeptarul Maria Turnea pentru CS respectiv de Gianina Iung, o junioară împrumutată cărăşenilor de HC Jimbolia, laolaltă cu alte colege.
Iar timişorencele au luat conducerea încă de la început, până în minutul 11 reuşind o diferenţă de şapte goluri, 9-2! Trei minute mai târziu diferenţa de scor se reducea cu două puncte, Universitatea Resiţa reuşind să înscrie din aruncări de la şapte metri, ambele marcate de Adriana Voinea (3). Sanela Ceuţă (18), absolventă a generaţiei junioarelor crescute la LPS Banatul de profesorul Vasile Fărcaş, a fost prima jucătoare eliminată temporar de la echipa timişoreană.
Prima repriză s-a încheiat cu diferenţa de şapte goluri dobândită în debutul jocului şi menţinută aproape pe tot parcursul celor 30 de minute: scorul, 21-14. Alte repere ale acestei jumătăţi de oră sunt schimbările repetate, post pe post, pe inter Maria Turnea (7) cu Doina Picu Roman (11), în minutul 12, apoi pe extremă Loredana Sas ( 8) cu Claudia Andrei ( 9) în minutul 24, tot pe extremă şi Andreea Obreja (3) cu Călina Calu (10) în minutul 26 şi 30 de secunde sau Alina Crapciu (14) cu Gabriela Pricop ( 15) pe poziţia de pivot, în minutul 23 şi 30 de secunde.
Repriza a doua a început cu un şapte metri pentru Universitatea, încă din primul minut, aproape toate aruncările oaspetelor fiind excutate de aceeaşi Adriana Voinea (3). Timişorencele au dat însă imediat replica prin optarul Loredana Sas.
Universitatea a încercat din răsputeri să ajungă din urmă gazda CS Timişoara dar încercarea cărăşencelor a fost zadarnică, elevele lui Sorin Voicu nelăsându-le să se apropie prea uşor de poartă. Dovadă stau aruncările de la şapte metri de care au beneficiat cărăşencele, în minutele 37 ´55´´, transformată de Rebeca Pecoli, în 41´37´´, neconcretizată însă, sau în 49´39´´, transformată de Adriana Voinea (3), precum şi numeroasele eliminări temporare din lotul gazdelor: în minutul 38 la Sanela Ceuţă (18), în minutul 41 şi 30 de secunde Claudia Andrei (9) sau în minutul 49 şi 30 de secunde Gabriela Pricop (15) şi din nou Andrei, în chiar ultimele secunde.
În schimb Clubul Sportiv Timişoara a trecut uşor de apărarea Universităţii, majoritatea golurilor înscriindu-le graţie unor combinaţii cursive. În ultimile 5 minute scorul a plusat la 37-23, victoria gazdelor fiind una concludentă şi savurată cu zâmbetul pe buze de autoarele unui total de 81 de goluri în primele două ore de joc, la lansarea lor în aventura Diviziei A.
Diferenţa de scor s-a mărit treptat, până la 17 goluri, meciul încheindu-se la un scor categoric, 41-24. Şi în această repriză secundă Sorin Voicu şi-a rulat jucătoarele de pe banca de rezerve, inclusiv portarii, Sanela Ceuţă (18) schimbând cu Mihaela Barbuia (5), pe pivot, respectiv cu Adelina Iosin, iar Claudia Andrei (9) cu Loredana Sas (8).
Maria Turnea (7), cu 12 goluri, a fost principala marcatoare a învingătoarei CS Timişoara, înscriind totodată şi Alina Crapciu (14) – 8 goluri, Loredana Sas ( 8) – 5 goluri, Claudia Andrei ( 9) – 5 goluri, Călina Calu (10) – cinci goluri, Sanela Ceuţă ( 18) – 3 goluri, Gabriela Pricop ( 15) – 2 goluri, respectiv Adelina Iosin ( 6), un gol.
Marcatori pentru Universitatea Reşiţa: Adriana Voinea (3) – 10 goluri, Rebeca Pecoli (10) 5 goluri, Gianina Iung (17) – 5 goluri, Alina Cristea (4), cu două goluri, Laura Dumitrescu (7) şi Alexandra Dinu (18 ), cu câte un gol.
Claudia Sîngeorzan, cinciar de la Universitatea Reşiţa, a declarat în exclusivitate pentru www.sporttim.ro că “am avut prea multe greşeli, forţări copilăreşti… Se putea mult mai bine în general”. Jucătoarea reşiţencelor, şi care provine din pepiniera LPS Banatul Timişoara, se declară mulţumită de noul colectiv: “Aici suntem mai unite, este o dorinţă mai mare de joc, dar mai avem mult de muncit”.
În absenţa vreunei declaraţii din tabăra învingătoarelor, antrenorul Universităţii Reşiţa, Cristian Busuioc, a spus în exclusivitate pentru www.sporttim.ro: “Un joc care a fost dificil şi ştiam ca aşa va fi încă de la început. Suntem înscrişi în acest campionat cu o echipă de junioare, majoritatea dintre ele, junioare II, primul an. Am întâlnit un adversar cu experienţă şi valoare superioară faţă de ceea ce avem noi în lot. În mod sigur am câştigat şi experienţă după acest meci, iar echipa gazdă a câştigat de o maniera categorică şi bineînţeles meritată“.
Întrebat de reporterul www.sporttim.ro cum s-au descurcat junioarele selecţionate şi transferate cu împrumut de la LPS Banatul şi HC Jimbolia, antrenorul Universităţii a răspuns: “Am încercat o selecţie la nivel de această serie şi mă refer în primul rând la vârsta 1996, care sunt junioare II, primul an, acolo unde urmărim să avem şi rezultate în timp cât mai scurt, participând pe lângă Campionatul Naţional Divizia A şi în Campionatul Naţional de Junioare.”