CSU Universitatea de Vest, al doilea scor al etapei I în Divizia A

Restructurată sub forma a doar două grupe față de cele 4 din sezonul trecut, vestică respectiv estică, Divizia A de handbal feminin a debutat la sfârșitul săptămânii nu sub cel mai bun augur, cu două echipe care au stat în etapa I în Seria A dat fiind retragerea a două cluburi, campionat în 12, și cu nedisputarea unui meci în Seria B, CS Arena Târgu Mureș – CNOPJ Baia Mare 10-0, în condițiile în care CSU Cluj n-a avut cu cine să joace dat fiind numărul impar de formații în jumătatea vestică, 13. În care pe de altă parte CSU Universitatea de Vest a pășit în schimb cu dreptul, al doilea cel mai categoric scor între cele 5 întâlniri ale rundei inaugurale, 38-27 (19-12) duminică de la prânz în sala UVT din zona Popa Șapcă cu ACS Tonic Oradea, una dintre numeroasele ”fețe noi” în peisajul competiției. 

Într-adevăr, Seria B a Diviziei A de handbal feminin aproape s-a dublat numeric peste vară, de la 7 la 13 participante, prin comasarea grupelor vestice de la un sezon la altul, de-acum cu oponente pentru timișorence și din zone mai îndepărtate, dar cu care totuși s-au mai întâlnit în unele ediții ale deceniului trecut, restructurarea de la semicercul fetelor nefiind efectuată în 2021 și în întrecerea băieților de liga a II-a, continuând pe 4 serii, de săptămâna aceasta.

În campania anterioară, CSU UVT le-a avut drept partenere de întrecere pe cele din Târgu Jiu, Deva, Bistrița Năsăud – cu echipa a doua, Sfântu Gheorghe prin Centrul Național de Excelență, Reșița și CSU Oradea, dintre care nu va mai juca și de astă dată cu devencele – promovate în Liga Florilor, și cu covăsnenele, apărând în schimb în cadru o a doua grupare bihoreană, juvenilă, ACS Tonic Oradea, de care a trecut detașat, însă și formații din Cluj, Turda sau Harghita, dar și ”reveniri” precum din Târgu Mureș ori Slatina – acum prin CS Arena respectiv ACS AMY,  și ”pepinierele” CNE Râmnicu Vâlcea și CNOPJ Baia Mare.  

Un campionat clasic, tur-retur, cu primele 10 etape până în 21 noiembrie 2021 și restul turului între 23 ianuarie și 6 februarie 20222, iar finalul de sezon în 29 mai 2022, demarat de timișorence în trombă, printr-un categoric 38-27 pe teren propriu într-o dispută pe care o abordau cu prima șansă în fața debutantei ACS Tonic Oradea: 38-27. Și alte scoruri mari în runda inaugurală, ”satelitul” Bistriței spulberând noua apariție din Harghita cu 25 avans, iar două meciuri încheindu-se la 9-10 goluri diferență, semn al dezechilibrelor valorice, detrimentale competitivității întrecerii. Știrbită din start de nedisputarea unei partide și necesitatea ca una dintre formații să stea pe rând pe tușă o etapă, dat fiind numărul impar de participante, handicap pornire pentru Seria B. În care timișorencele au programată vineri prima deplasare, la CNOPJ Baia Mare – destinație și în trecut, iar tot luna aceasta încă un meci acasă, cu ACS AMY Slatina, în etapa a III-a, peste două săptămâni. 

Rezultatele etapei I în Seria B a Diviziei A de handbal feminin, precum și programul rundei a II-a și clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Handbal. În Liga Națională masculină, SCM Politehnica Timișoara va căuta prima victorie duminică de la ora 18, acasă cu CSU din Suceava, în etapa a III-a. Iar în weekend începe și Seria C în Divizia A masculină, cu 3 cluburi timișene, unul singur acasă în runda inaugurală, ”satelitul” juvenil al lui SCM Politehnica, împotriva reșițenilor. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = trei

 


Ultimele articole din categoria Handbal: