S-a impus la debutul în campionat în sala „Constantin Jude”, dar s-a impus şi-n sala de sport a UVT din strada Oituz, SCM Politehnica triumfând şi pentru a doua oară în tot atâtea apariţii la Timişoara în noua ediţie a elitei, trecând de o altă grupare moldavă, CSM Bacău, lăsată astfel la „cota 0”: 24-20.
Nu s-a reuşit încă până azi în deceniile 2-3 legarea izbânzilor în primele două reprezentaţii pe Bega într-un nou campionat, inspirata readucere în februarie la cârmă a muntenegreanului Pero Milosevic generând acea relansare benefică al cărei efect e simţitor.
La două săptămâni şi-o zi după inaugurarea Ligii Naţionale cu un victorios 22-20 (11-10) în faţa focşănenilor, „studenţii” de pe Bega au dispus şi de vecinii acestora de la nord, după ce au răsturnat cu 6 goluri în succesiune spre mijlocul reprizei a II-a scorul „în oglindă” al pauzei faţă de etapa I, 10-11.
Băcăuanii au condus într-adevăr şi pentru a treia oară la pauză în noul sezon, precum tocmai la Baia Mare şi acasă cu vicecampioana CSM Constanţa, însă elevii lui Milosevic şi Păiuş au tranşat până la urmă destul de clar de la un moment dat uvertura de la ora 11 a rundei a III-a în Liga Zimbrilor, punând astfel 6 puncte între ei şi învinşii lor de pe locul 6 în campania anterioară.
Portarul Stojkovic şi „albii” din faţa sa punând lacătul spre minutul 40, de la 12-16 la 24-20, scorul părţii secunde fiind detaşat, 14-9.
Conduşi şi la 4 goluri după pauză, bănăţenii cu veteranul Marius Sadoveac principal marcator a 7 goluri au făurit pe fondul încurajărilor galeriei o revenire al cărei val nu s-a domolit până n-au ajuns şi ei la 4 avans, 22-18, cărţi ca făcute.
La ceas matinal, alb-violeţii nu şi-au găsit iniţial reperele la semicercul cochetei micuţe săli a Universităţii de Vest, ratând primele două atacuri, la fel însă şi băcăuanii, care au spart apoi totuşi gheaţa în minutul 3, preluând de 3 ori la rând conducerea, în ultimul caz din aruncare de la 7 metri, 2-3.
„Albii” lui Pero Milosevic au răsturnat apoi scorul, preluând în premieră conducerea, 4-3 în minutul 10 de pe extrema dreaptă.
Iar aplicând o apărare cu 2 jucători avansaţi, au zădărnicit atacuri ale albastru-galbenilor, ratând chiar de două ori în aceeaşi fază, la prima bară de pe extrema dreaptă şi chiar de pe semicerc, central, Stojkovic opunându-se.
Însă şi aruncarea lui Fenici de pe centru n-avea forţă, egalând şi elevii lui Bibirig la rândul lor, 4-4 de pe semicerc, iar în completare răsturnând şi ei scorul în minutul 13.
Echilibru vădit în larma din „UVT”, şi pentru a cincea oară egalitate, însă şi alte goluri în succesiune ale vizitatorilor, în premieră două goluri diferenţă, 5-7 în minutul 17.
Fructificau şi bănăţenii prima aruncare de la 7 metri, oaspeţii refăcând avantajul dar şi ca urmare a altei intervenţii a veteranului sârb din cadru „Poli” a anihilat deficitul, 8-8 în minutul 21.
Pe fondul unui joc mai confuz şi imprecis, nu s-a mai înscris, abia în minutul 24, când CSM Bacău a preluat şi-a şasea oară conducerea, majorând-o la 8-10.
Pentru a treia oară reuşeau şi localnicii a înscrie consecutiv, 10-10 fără a mai marca însă până la pauză din acel minut 27, după ce Bibirig a luat timp de odihnă şi moldavii au fructificat atacul, 10-11 după 30 de minute.
Fructificându-le şi pe primele două ale părţii secunde, pe care au început-o, încât s-a înregistrat prima diferenţă de 3 goluri, 10-13 încă din minutul 32, conservată pe o inspirată intervenţie a porţii.
S-a ratat apoi de ambele părţi, însă tot băcăuanii au fost doar cei care au punctat, 10-14, trecând mai bine de 4 minute fără vreun gol polist, minutul 4 fiind cel în care alb-violeţii spărgeau gheaţa în debutul întâlnirii, atunci egalând.
Şi totuşi, speranţe renăscute după mai bine de 5 minute, 11-14, replica oaspeţilor fiind însă promptă şi tăioasă, imparabil de pe centru lângă bară.
„Învia” oportun şi galeria, simţindu-şi prezenţa la greu, „Timişoara o iubim!” în bătăi de tobă, iar la 11-15 a redus din handicap şi Marjanovic dintr-o aruncare de la 7 metri, în minutul 38.
Băcăuanii şi-au refăcut avantajul iar Fenici a fost sancţionat în atac, momentele mai anevoioase continuând pentru studenţi, fără a fructifica însă nici oaspeţii.
La care, la intrarea în ultima treime a partidei, „Poli” a căutat mai inspirat poarta pe când moldavii au ratat o fază facilă de pe centru, rapid întorcându-se roata, cu prima succesiune de 3 reuşite a „studenţilor”: 15-16.
La care cei de pe Bistriţa s-au precipitat de-a binelea, forţare-n atac, iar timişorenii n-au mai aşteptat invitaţii speciale, egalând în minutul 43, 16-16, prin extrema Marjanovic, care avea a totaliza 4 goluri, la fel în cele din urmă şi Bordeanu.
Aşadar şi pentru a opta oară echilibru total, rupt de bănăţeni cu a cincea lor reuşită succesivă, 17-16 în minutul 43, pentru a doua oară în avantaj în meci.
Pofta venea mâncând iar „Poli” se distanţa în premieră la două goluri avans exact la mijlocul reprizei a II-a, văzându-se… luminiţa de la capătul tunelului, o potenţială nouă victorie acasă.
Se dezmeticeau totuşi şi băcăuanii, dar nu îndeajuns şi pentru a egala, ratând de pe extrema dreaptă din poziţie de unu la unu cu Stojkovic, providenţial la 18-17 într-o rară fază în partea secundă când mult mai apriga defensivă „studenţească” a fost dejucată.
Rândul „albaştrilor” să egaleze, poliştii fructificând următorul atac şi regrupându-se apoi defensiv, blocare a interilor moldovenilor, neinspiraţi a mai găsi soluţii.
La îndemâna localnicilor în schimb, frumos de pe extrema dreaptă, din cădere la colţul lung, „bijuterie” a lui Flavius Cîmpan cu un total de 3 reuşite în cont, precum Chira, pentru 20-18 la intrarea în ultimele 10 minute.
Când brusc s-au încins apoi spiritele la ieşirea în forţă a portarului oaspeţilor în colţul terenului, punere la pământ a extremei dreapta, neecsitând îngrijiri medicale. Eliminat şi înlocuit între buturi, îşi lăsa coechipierii în inferioritate numerică, nefructificată iniţial de „Poli”, bară de pe extremă, dar rămasă totuşi în posesia mingii mici.
Fructificată pe următorul atac 6 contra 5, smulgând o aruncare de la 7 metri transformată cu fentă de Sadoveac, în premieră „Poli” trei în avantaj, 21-18 în minutul 53.
Majorat apoi, oricât s-au străduit oponenţii, cu tot cu solicitarea unui nou time-out, în schimb timişorenii continuând a se apăra grupat şi a gestiona bine intrarea în ultimele 5 minute. Aducând şi minirevirimentul moldav, aşa cum oaspeţii se relaxaseră oarecum la 11-15 şi se simţeau brusc prematur cu sacii în căruţă, la fel deconcentrându-se pe undeva şi alb-violeţii, al căror avans s-a înjumătăţit cu două minute şi jumătate înaintea finalului: 22-20.
Exact rezultatul de succes din etapa I.
Cu care poliştii nu s-au mulţumit, iar pe fondul pripelii băcăuane de a se apropia la limită, i-au taxat decisiv înaintea ultimelor 90 de secunde, 23-20 la care nimic nu părea a mai clinti triumful bănăţean, în scandările şi uralele galeriei.
Într-adevăr, odată ce, alegând a ataca fără portar, oaspeţii s-au expus pe fondul unor atacuri tot mai dezlânate, iar „albii” i-au mai taxat chiar şi de la mare distanţă, ochind la ţintă de pe propriul semicerc în plasa cadrului părăsit: 24-20.
În cele din urmă chiar o clară victorie acasă a poliştilor, la care au mai contribuit cu goluri noii sosiţi Manojlovic (două) şi Buljina (1), asta prin prisma revirimentului din ultimele peste 20 de minute, în orice caz cea mai detaşată din debutul acestui campionat, fără a încasa din nou mai mult de 20 de goluri pe Bega.
Alimentând speranţele unui sezon mai bun şi clădind fundamentul atacării deplasării de vineri în Harghita precum şi a primirii peste două săptămâni de la ora 15, sâmbăta în sala „Constantin Jude”, trupa ajunsă în primăvară la barajul de supravieţuire, CSA Steaua.
Clasamentul actualizat, pe coloana rezultatelor şi programului rundelor 3-4 în Liga Zimbrilor.