Cu Marjanovic autor a 9 goluri, Poli revine și spre final cu HC Buzău și câștigă după 5 ani un meci de debut acasă

Din anul 2017, mai exact tot din prima decadă a lui septembrie în urmă cu 5 ani, nu s-au mai bucurat handbaliștii ”violeți” ai Timișoarei de o victorie la primul meci jucat acasă în noul campionat, dar sâmbătă s-au zbătut în stilul caracteristic, desăvârșind în cele din urmă cursa de urmărire în dauna celor de la ACS HC Buzău 2012 și impunându-se meritat cu 32-30 (14-15). 

Cu Filip Marjanovic revenit pe malurile Begăi după sezoanele la Focșani și de 9 ori marcator în partida de sâmbătă de la ora 17, din etapa a II-a a Ligii Naționale, SCM Politehnica a obținut primul succes în noul campionat, într-o întâlnire crâncen disputată a învinselor în runda de debut în fața unor reprezentante ale României în cupele europene.

Buzoienii descindeau în Banat după un eșec la scor acasă cu campioana CS Dinamo București, pe când poliștii după un 27-24 miercurea precedentă la Turda pentru AHC Potaissa. Victoria a surâs de această dată alb-violeților, conturată cu trudă și abnegație, la capătul unei dispute echilibrate, mai adesea cu vizitatorii în avantaj pe tabela de marcaj. 

De astă dată a ieșit bine pentru bănățeni, care n-aveau de partea lor glasul cifrelor, nefavorabile în ultimii ani Politehnicii la prima reprezentație în noul campionat în sala ”Constantin Jude”. Dând timpul înapoi în 2017, ”Poli” dispunea atunci tot în primele zile din septembrie cu 28-23 de CSM Vaslui, și tot în etapa a II-a, după ce pierdea la limită la debut la Călărași, cu 24-23.

Ulterior însă, reprezentații de debut acasă fără succes, 26-26 cu Potaissa Turda în 2018 în chiar prima etapă și 28-28 cu Minaur în runda a doua din 2019, după un eșec la două goluri diferență la start în deplasare la CSA Steaua. Caz atipic în 2020, cu etape ”calup” în turnee Stupid-19, poliștii cedând atunci la debut Potaissei dar învingând în runda secundă, 33-22 pe teren neutru cu CSM Vaslui.

Cât despre anul trecut, prima victorie a venit abia în etapa a III-a, acasă cu sucevenii, după eșecuri cu CSM Focșani, 20-27 la Timișoara în runda inaugurală, și în județul Cluj, 20-19 pentru ”U”.

Un pas înainte pentru SCM Politehnica, grație răsturnării de scor din final, timișorenii intrând în ultimele 10 minute cu un handicap de 4 goluri, anihilat în minutul 55 de Răzvan Trif, 27-27, pivotul Baican egalând și el în minutul următor iar extrema stângă Filip Marjanovic preluând conducerea cu 29-28 cu 3 minute rămase de disputat. Robert Cîtu și Marius Sadoveac îi desprindeau decisiv pe alb-violeți în următoarele nici două minute, 31-28, trei puncte mari și trudite.

Deficit de 4 goluri pe care timișorenii îl acumulau în primele tot atâtea minute ale întâlnirii, ex-polistul De Barros deschizând contul cu o ”dublă” pentru buzoieni și fiind completat de Bejinariu și Glendza. Prima replică a gazdelor, prin sârbul de pe extremă, Marjanovic, iar Fenici l-a completat, 2-4 în minutul 7.

Politehnica a tot revenit la două goluri deficit, din nou prin Marjanovic și în minutul 11, 4-6 din aruncare de la 7 metri, în urma primei eliminări, în dreptul buzoianului Dumitrana. Elevii lui Attila Horvath au exploatat avantajul numeric și au punctat și de pe cealaltă extremă, prin Robert Furak, 5-6, iar după eliminări de ambele părți, Nosrati în minutul 14 de la oaspeți, Dumitrescu în minutul următor de la amfitrioni, a venit și egalarea, la mijlocul primei reprize: 8-8. Căci Marjanovic reducea din handicap din altă aruncare de la 7 metri iar Flavius Cîmpan înscria de pe extremă, echilibru în joc, echilibru numeric dar și echilibru absolut pe tabela de marcaj.

Luka Mitrovic a mai preluat o dată conducerea pentru vizitatorii lui Gabriel Armanu, 8-9, dar Trif și căpitanul Fenici au răsturnat scorul, ”Poli” în premieră în avantaj, 10-9 în minutul 17.

Baican a fost însă eliminat, Glendza a egalat pentru buzoieni, dar experimentații Sadoveac și Marjanovic au dus-o în premieră pe Politehnica la două goluri diferență, 12-10 în minutul 22

Marjanovic prelua din nou conducerea din altă aruncare de la 7 metri însă finalul primei reprize a aparținut oaspeților, care au răsturnat scorul de la 14-12 la 14-15, prin străinii Juskenas și Mirrovic, balticul cu o ”dublă” și marcator cu 13 secunde înaintea sirenei.

Iar tot buzoienii au marcat în serie și primele goluri ale părții secunde, două Glendza și unul Nosrati, 14-18, prima reacție polistă venind de pe extremă, prin Robert Furak.

Dumitrana a marcat de două ori la rând și a stabilit cea mai mare diferență a partidei, de 5 goluri, 15-20 în minutul 35, menținută constant de veteranul Mironescu dar și Nosrati respectiv Mitrovic, chiar de două ori, 19-24 la mijlocul reprizei a II-a. În schimb doar Marjanovic, strict din 7 metri, și Furak replicau pentru gazde.

Care, precum în prima parte, au revenit în joc, l-au echilibrat și au preluat treptat inițiativa, revenirea fiind pe mâna lui Sadoveac și a lui Baican, Marjanovic continuând cursa de urmărire în minutul 49, 22-25.

În ciuda eliminării lui Dumitrescu, golurile lui Trif i-au ținut pe poliști în meci, la 3 goluri deficit, 24-27 în minutul 52, ceea ce a dat semnalul revirimentului, centrul Fenici, Baican și același Trif anihilând handicapul. De la 23-27 în minutul 51 la 27-27 în minutul 55.

Reviriment, răsturnare de situație și triumf pe final grație golurilor a 8 marcatori în frunte cu sârbul Filip Marjanovic, autor a 9 reusite. Furak si Baican inscriind de câte 5 ori, Sadoveac si Trif câte 4 goluri, Fenici 3 goluri, iar Citu si Cimpan câte unul.

Victorie la două goluri diferență, după ce poliștii dispuneau de buzoieni și în plan amical luna trecută, chiar în Câmpia Română, la limită, la o zi după ce ”dubla” de verificare găzduită de trupa lui Armanu era inaugurată cu un succes al localnicilor. Acelea erau și primele două meciuri de pregătire disputate de ”violeți” în antrenamentele estivale.

Timișorenii au fructificat toate cele 5 aruncări de la 7 metri, o șesime din reușite, înregistrând 6 eliminări temporare. Buzoienii au beneficiat de 3 aruncări de la 7 metri în repriza a II-a, transformate, contabilizând 4 eliminări.

Iar etapa va continua duminică, miercuri și joi, începând de vineri și având două meciuri sâmbătă, la Focșani, CSM 2007 – CSM Bacău 34-33. Programul rundelor 2-3 și ultimele rezultate, pe coloana clasamentelor la zi a secțiunii Handbal în Sportim.

Poliștii vor juca vineri la ora 17:30 la campioana Dinamo în uvertura etapei a III-a, în condițiile în care bucureștenii au câștigat deja 3 meciuri de campionat, și în devans.  

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: