Cu obiectivul atins, Poli pierde cu tinerii duelul de orgoliu al supraviețuitoarelor în ligă: 31-29 (15-17) CSM Bacău

SCM Politehnica a pierdut astăzi ultima apariție în sezonul 2021-2022, la finalul barajului de evitare a retrogradării de la Ghimbav, abordat de prim-divizionarii Timișoarei cu obiectivul menținerii în Liga Zimbrilor atins înainte de termen, încă de ieri, fapt valabil și pentru învingătorii lor, omologii din elită de la CSM Bacău, care au tranșat cu 31-29 (15-17) această întâlnire fără miză, dar a orgoliilor, utilizată de ”violeții” bănățeni pentru a da cât mai multe minute noilor generații din efectiv.  

A unsprezecea după sezonul regular, unul în care SCM Politehnica Timișoara a promovat masiv juniori crescuți în fostul Centru Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor, ca obiectiv major al prim-divizionarei de seniori în această ediție a Ligii Naționale, gruparea alb-violet și-a atins ieri și obiectivul păstrării locului pe prima scenă a handbalului intern, context în care a abordat în special pe mâna ”noului val” întâlnirea câștigătoarelor în primele două zile ale turneului de menținere-promovare în elită, cu CSM Bacău, a 12-a după retur, și care astăzi de la ora 13 a spart gheața la a treia încercare în acest campionat în ”directele” cu bănățenii.

Triumfători tur-retur în sezonul regular în fața moldavilor, trupa de pe Bistrița fiind de fapt unica învinsă a poliștilor în acest campionat în ”dublă” manșă. Nu însă și astăzi, după ce sâmbătă băcăuanii își conservau statutul prim-divizionar prin a rezista într-un duel cheie asaltului final al celor de la CSM Sighișoara, pierzători totuși la două goluri diferență. Comparativ, timișorenii își păstrau locul în prima divizie sâmbătă la matineu grație unui detașat triumf la 13 goluri diferență în fața orădenilor.

Care pe de altă parte au tranșat astăzi în deschiderea rundei finale partida de consolare a secund-divizionarelor pierzătoare la baraj, și care vor continua în eșalonul 2, 25-18 (14-10) cu CSM Sighișoara, întâlnirea de orgoliu a prim-divizionarelor fiind adjudecată de CSM Bacău, mai adesea la conducere.

”Poli” a egalat de 4 ori în primele 6 minute ale meciului, apoi și la 11 după mijlocul primei reprize, în urma unei prime desprinderi a moldovenilor, la 6-4, 8-5 și 9-6.

”Violeții” au preluat în premieră conducerea abia în minutul 20, cu 12-11 după o serie de 3 reușite, ”triplă” a lui Năstăsie cu  două aruncări de la 7 metri, fără ca adversarii să mai treacă în avantaj până la pauză: 17-15 pentru SCM Politehnica.

CSM Bacău a început mai bine și repriza secundă, întorcând scorul încă din fașă, la care ”Poli” a egalat, ulterior și la 22, în minutul 40, însă avea să fie și pentru ultima dată.

Căci nord-esticii s-au desprins la mijlocul părții secunde la 4 goluri diferență și n-au mai cedat inițiativa, încheind victorioși, iar barajul de menținere, pe primul loc, urmați de poliști. Din efectivul cărora Robert Năstăsie, băcăuan la origine, a înscris 10 goluri de pe extremă, completat de Aron Dedu cu 7 reușite, Trif 4, Neamțu și Bordeanu câte 3 iar Vuia două goluri. Învinșii au fructificat 4 aruncări de la 7 metri și au ratat două, suferind o eliminare temporară, pe când băcăuanii au transformat 3 și au ratat una, înregistrând două eliminări. Printre marcatorii câștigătorilor, de exemplu și Mihai Bujor, Dospinescu sau Rotaru.

Iar apropo de Bacău, tocmai pe Bistrița vor debuta juniorii 1 ai SCM Politehnicii miercuri în turneul final al Campionatului Național FRH la grupa cea mai mare de vârstă, junii viola având de jucat pe rând zilnic în grupă cu CSȘ2 Baia Mare, CSM București și CSȘ Odorheiu Secuiesc, iar apoi, în funcție de clasare, pentru pozițiile finale. Din cealaltă grupă a finalelor juniorilor mari fac parte echipe din Focșani, Suceava, Turda și Medgidia.

Tot săptămâna viitoare, sâmbătă, CS Minaur va găzdui la Baia Mare returul finalei EHF European Cup, manșa I fiind adjudecată cu 29-25 de scandinavii de la Naerbo IL.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 54

 


Ultimele articole din categoria Handbal: