Cupa României, Cenușăreasa. Fondul restrâns numeric de echipe și decalajul valoric între divizii, efecte vizibile ale minusurilor la semicerc cu impact direct asupra calității întrecerii K.O.

Postul public național de televiziune procedează salutar în încercarea de popularizare a Cupei României la handbal, a cărei nouă ediție a demarat recent, însă acest demers nu alină durerea sportului intern cu minge mică, ale cărui deficiențe sistemice, manifestate și sub forma unor efecte evidente precum cel al fondului restrâns numeric de echipe sau al decalajului valoric între divizii, devin cu atât mai elocvente pe scena întrecerii eliminatorii, având un impact direct asupra calității acestui concurs Cenușăreasă. Iar cifrele vorbesc de la sine…

Încă ne mai place să credem că România ar trage la medalii când vine timpul turneelor finale de Campionat European sau Campionat Mondial de handbal feminin, dar așteptările n-au un fundament realist prin prisma minusurilor în profunzime ale sportului în 7 pe plan intern, consecințele unora dintre minusurile sistemice reliefându-se cât se poate de clar prin lipsa de competitivitate a întrecerii numărul 2 a senioarelor în calendarul carpatin, Cupa României, o adevărată Cenușăreasă.

Noua ediție 2021-2022 a fost lansată mai întâi la semicercul sexului frumos, marți 8 februarie, strict cu numai două întâlniri, dintre care una n-a mai avut loc la Oradea, calificare din pix cu 10-0 la ”masa verde” pentru bihorence, cealaltă desfășurându-se la Târgu Jiu, CSM – CSU Universitatea de Vest Timișoara 33-26 (22-13), iar acest tur preliminar se și încheia deja a doua zi, la 9 februarie, când CS Activ Prahova Ploiești continua parcursul grație unui 19-24 la Roman. 

Atât și nimic mai mult, două partide s-au jucat în turul preliminar, preambul al unui tur I încheiat săptămâna trecută, joi, în care s-au mai disputat numai și numai 10 meciuri, în condițiile în care nu mai puțin de 9 protagoniste reprezentau elita Ligii Florilor MOL. Sugestiv în privința bazei restrânse numeric a fondului de cluburi din fenomen.

Și mai agravant, copiosul decalaj valoric între divizii, un hău între Liga Florilor și eșalonul secund, Divizia A, reconfirmat prin diferențele de scor înregistrate în turul inaugural, 7 dintre cele 10 partide fiind adjudecate de vizitatoarele prim-divizionare cu 9, 12, 14, 20, 24, 30 sau chiar 34 de goluri avans. Nu se punea așadar problema echipei calificate, ci a diferenței de scor, teribilă în cazurile CS Handbal Club Harghita – CSM Craiova 7-37 (2-19) sau Spartac București – CSM Slatina 14-48 (6-22). La asemenea rezultate, lipsa de competitivitate a întrecerii este strigătoare la cer. Într-atât de lejer s-au putut califica unele formații în optimile concursului…

Doar 3 calificări repurtate în schimb la câte două goluri diferență, CSM Corona Brașov – CSM Deva 31-29 fiind excepția care confirmă regula că secund divizionarele au foarte mici șanse de reușită în fața exponentelor Ligii Florilor. Cât despre CSU Oradea, a fost eliminată așa cum trecea de faza preliminară, din pix, 0-10 acasă cu Dunărea Brăila.

O situație cu nimic mai bună la semicercul masculin, noua ediție a Cupei României demarând luna aceasta tot cu numai două meciuri în faza preliminară, cel de-al treilea neavând loc și fiind decis la ”masa verde”, anticameră a unui tur I început ieri și la Sânnicolau Mare, CS Unirea – CSU Pitești 34-36 (16-15), și care propune numai și numai 11 partide, în condițiile în care nu mai puțin de 9 cluburi din Liga Zimbrilor sunt deja implicate în întreceri, inclusiv în două întâlniri directe, CSM Vaslui – CSM Alexandria și SCM Politehnica Timișoara – ACS HC Buzău 2012 în sala ”Constantin Jude” miercuri de la ora 18 și în direct pe TVR1.

Decalajul valoric între divizii, evident și în competiția băieților, un indiciu în acest sens fiind conferit de vecina poliștilor de clasament în Liga Zimbrilor, CSM Bacău, pulverizată duminică seară în campionat cu 40-23 (18-9) la Constanța de AHC Dobrogea Sud, dar calificată la scor după nici 48 de ore, marți după-amiază, la Târgu Jiu, cu 26-37 în dauna secund-divizionarei de pe Jiu. 

Decalaje care nu ajută cauza handbalului intern, care subminează calitatea și competitivitatea întrecerii în care forțe de calibru grăitor diferit ajung să se întâlnească o dată pe an. Cupa României aduce cu o umplutură care trebuie a fi bifată, când de fapt ar fi cazul să constituie un al doilea concurs intern în toată puterea cuvântului. Însă tocmai acel suflu în profunzime îi lipsește… 

Și puține numeric secund-divizionarele aliniate la startul Cupei României în 2022, patru în turul preliminar, încă 11 în faza I, în derulare zilele acestea, dar și susceptibile a fi ”carne de tun” în fața trupelor elitei.

Însă acestea sunt consecințele în timp, resort cauză – efect, ale unei strategii fără viziune și pe termen scurt de cultivare a ceea ce era cândva un handbal masculin românesc de rang continental sau mondial la semicercul cluburilor ori inter-țări, căci atunci când nu cultivi în profunzime bazele fenomenului, veritabile rezervoare de potențial cu bandă de producție și filtru spre vârf, sfârșești invariabil peste ani prin a te alege cu o piramidă inversată, spijinindu-se pe cel mai șubrezit fundament.

Iar la ora trecerii Cenușăresei ca și neobservată prin peisaj, Cupa României de umplutură, evidențele sunr mai limpezi ca niciodată că handbalul românesc suferă și pe fondul lipsei unei fundații puternice, handbalul de eșalon inferior fiind restrâns numeric și handicapat valoric.

Și cine oare ar putea stimula mai bine recultivarea de la baze a acestui fenomen? Federația de profil. Care se ține însă de hârtii și înscrisuri, cu atât mai abitir în prag de alegeri, asta dacă e să te iei după comunicatul comandantului suprem, președintele Dedu, publicat cap de listă pe pagina 1 a frh.ro la 17 februarie, cu tot cu abureli pe ici-colea despre mult invocata ”pandemie”, când de fapt Ministerul Sănătății al Guvernului României – așadar forul de resort, n-a declarat oficial absolut deloc din martie 2020 măcar o ”epidemie” pe teritoriul carpatin, și asta pentru că nu erau întrunite condițiile pentru o asemenea alarmă falsă. Dar ”doctorii textieri” de la diferite federații sportive tot pomenesc și în continuare despre o oarecare ”pandemie”… De fapt o ”pLandemie”, cireș după care se ascund acești căutători de scuze, pretexte și justificări.

Aș fi lansat în locul dumnealui un plan de revigorare structurală de la baze a fenomenului handbalistic, furându-și singur căciula prin a defila artificial în EHF Champions League Men cu o multiplă campioană la zi a României aliniind 11 sportivi născuți peste hotare din cei 16 convocați ai ibericului totodată selecționer ”tricolor”, dar prin a-și arăta tragicomicele limite la ora unor întâlniri mai degrabă inegale în turul de umplutură al Cupei României ”Cenușăreasa”.  

Și bine că TVR 1 și TVR2 difuzează întâlnirile prim-divizionarelor în turul I eliminatoriu, popularizând întrecerea numărul 2, căci dacă ar fi optat pentru oarece alte dispute dezechilibrate, tot în ideea promovării în profunzime a fenomenului handbalistic, ar fi făcut de fapt un deserviciu imaginii competiției, dat fiind carențele cu care se confruntă trupe departe de luminile rampei. 

Un cerc vicios în care handbalul intern s-a lăsat prins, dat fiind incapacitatea devenită cronică peste ani de a-și reforma radical abordarea. Drept urmare, odată înrădăcinate niște metehne sistemice, mai greu de evadat din acest vârtej. Pe pilot automat, întru salvarea aparențelor și limitarea pagubelor. 

Cât despre întâlnirea în sine de miercuri de la Timișoara, a doua între ”violeți” și elevii lui Pero Milosevic în sala ”Constantin Jude” în ultimele nici două săptămâni, după 27-27 în campionat duminica trecută, la cea eliminatorie buzoienii se aliniază în urma unui victorios 28-29 (11-13) repurtat duminică seară la Suceava în etapa a XX-a din Liga Zimbrilor, triumf smuls în ultimul minut, de la 28-27 pentru bucovineni, prin reușitele ex-polistului Vuk Milosevic și Alesandar Glendza. De fapt. Milosevic jr. a înscris 6 goluri, iar alți ex-alb-violeți, pivotul Baican și aripa Barros, au punctat de 3 respectiv două ori. 

Poliștii n-au jucat în schimb duminică în aceeași rundă a XX-a acasă cu CSA Steaua, conform calendarului competițional stabilit inițial, meciul fiind lăsat pentru 23 martie, ci în București la campioana Dinamo, lider care s-a impus cu 29-27 (18-13). Martie în care ”violeții” s-ar putea întâlni cu steliștii și în optimile Cupei României, asta dacă bănățenii dispun de buzoieni iar ”militarii” confirmă calculele hârtiei săptămâna viitoare în turul I la Oradea.

Iar tot în turul I mai joacă și una dintre Cenușăresele seriei sud-vestice din Divizia A, CSU Politehnica Timișoara, și a nu se confunda cu ”satelitul” juvenil SCM Politehnica ”Div A”, CSU fiind programată tot miercuri la ora 18 în Cupa României pe terenul ex-prim-divizionarei CSM Făgăraș, sala liceului ”Radu Negru”.

Ultimele rezultate, programul și clasamentul la zi în Liga Zimbrilor, pe coloana datelor secțiunii Handbal. La feminin, în liga a doua, CSU UVT joacă joi de la ora 15 acasă cu CNOPJ Baia Mare, în Seria B a campionatului.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − patru =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: