Doar o iniţiativă însufleţitoare şi o bună coordonare între mai multe organisme ar fi fost mai mult decît suficiente pentru ca Timişoara să profite de ocazia prezenţei caravanei Campionatului European de handbal feminin în Serbia vecină şi să le deplaseze la faţa locului, la Vrsac şi Novi Sad, unde evoluează România, pe junioarele de pe semicercul local.
Fanii români au fost majoritari între spectatorii tuturor celor 4 meciuri jucate de „tricolore” începînd de marţea trecută în Banatul sârbesc, însă atît la Vrsac cît şi la Novi Sad majoritare cu ocazia acestor partide au fost de fapt… scoicile goale din tribune. Cu alte cuvinte, audienţa ar fi putut fi cu mult mai largă iar ambianţa partizană României net mai asurzitoare.
Iar de departe cel mai mare cîştig ar fi fost dat de deplasarea prin rotaţie şi în mod organizat a junioarelor grupărilor timişorene angrenate în Campionatul Naţional juvenil la jocurile selecţionatei de senioare a României. Pulsul sălii, atmosfera de mare competiţie, absorbite la faţa locului, le-ar fi rămas medalioane de căpătîi pe parcursul anilor tinzînd spre seniorat şi o eventuală carieră pe semicerc.
Dar în primul rînd cine să se gîndească la un asemenea firesc şi benefic aspect iar în al doilea rînd şi cine să-l pună în aplicare, din armatele de ignoranţi suficienţi pentru care principiul autoservirii şi coatelor pentru sine constituie un modus vivendi?
Dacă s-ar fi dorit şi crezut cu adevărat într-o asemenea iniţiativă care n-ar fi necesitat mult mai mult decît în primul rînd bunăvoinţă iar apoi cîte două rînduri de 4 roţi, doi şoferi, contravaloarea motorinei şi a biletelor de meci precum şi asigurarea din timp a formalităţilor legale de trecere a frontierei în cazul adolescenţilor, atunci şi româncele ar fi avut spre o sută de spectatoare în plus la meciurile din Banatul sîrbesc iar şi junioarele Timişoarei ar fi beneficiat pe viu de o experienţă plină de învăţăminte.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş, precum şi – de ce nu? – cu Primăria Timişoara şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Timiş, şi-ar fi putut uni forţele pentru a asigura un amar de bine în acest sens. La o adică, pînă şi Federaţia Română de Handbal ar fi putut sprijini într-un fel sau altul un demers de asemenea natură. La LPS Banatul activează cîteva grupe de junioare, pînă la minihandbal, iar Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 Timişoara, o pepinieră a liceului cu program sportiv, are la rîndul ei cîteva clase de handbal, copilele şi junioarele din aceste echipe, împreună cu antrenorii lor, meritînd această excursie… de studii.
Iar bugetul local n-ar fi falimentat, ci doar s-ar fi redirecţionat un probabil infim procent din alocaţia de protocol sau de deplasări rezervată aceloraşi şi atîtor îndestulaţi din paralizantul sistem bugetar de stat. Aflăm că mai marele Clubului Sportiv Universitatea, Mircea Chiş, ar fi avut iniţiativa de a organiza deplasări cu ocazia meciurilor României la C.E. Serbia 2012, dar „publicul ţintă” şi beneficiar al acestor descinderi în tribunele de la Vrsac şi Novi Sad s-a regăsit mai degrabă între cadrele didactice din învăţămîntul superior timişorean şi nu numai.
Dacă o iniţiativă similară s-ar fi pus pe roate şi în folosul junioarelor, chiar n-ar fost un capăt de ţară că miezul nopţii le-ar fi prins încă în autocar, pe drumul de întoarcere. Ar fi fost vorba de nişte ore din viaţă mai degrabă cîştigate, decît invers.
Asemenea frumoase gesturi au fost puse în practică de jucătoare ale Clubului Sportiv Timişoara, care aduceau din cînd în cînd în tribuna sălii „Constantin Jude” eleve ale şcolilor generale la care predau Educaţie Fizică şi Sport, cu ocazia jocurilor de liga a doua de pe semicercul feminin. Iar dacă o handbalistă putea organiza o asemenea descindere, nu puteau înfiripa ceva similar ditamai organismele administrative!? Dar de ce ar fi oare promovat şi impulsionat sportul, cînd se poate şi fără?
Dar aşa cum ţi-i creşti, aşa îi ai. Handbalul feminin local este într-o extraordinară suferinţă iar măcar un asemenea gest, ceva mai mult decît simbolic, ar mai fi scuturat inerţia şi deznădejdea.
Somn uşor, birocraţi încuiaţi, ignoranţi, dezinteresaţi şi paltonari.
Aveti perfecta dreptate (din pacate).
Eu mi-am dus fiul, junior handbalist, la meciul cu Muntenegru, chiar pentru a trai atmosfera unei competitii de inalt nivel, oentru a-l stimula si ambitiona in jocul de handbal.
In caz ca nu ai fost informat, echipa de handbal Universitatea Timisoara impreuna cu presedintele si cu tot stafful tehnic au participat la meciul Romaniei din Serbia.
Chiar daca Raluca ne informeaza ca echipa Universitatii a fost, sportul romanesc sufera de lipsa de curaj cel putin daca nu de dragoste si dedicare din partea celor care si-au asumat un rol in coordonarea tinerilor sportivi. Nimeni nu pare sa fie dornic a pierde cateva ore din timpul personal pentru a sadi tinerilor adevaratele valori ale sportului, a le arata modele de urmat si repere dupa care sa se ghideze. Ce vad ei sunt antrenori nervosi, care vorbesc urat si nu se feresc sa-si etaleze barfele, cojile de seminte si obiceiurile rele, fumatori ( in consecinta peste 50 % din elevii de liceu LPS Banatul fumeaza unde sunt cei care fac performanta ), care nu sunt punctuali, care nu se implica nici macar la antrenament cu dedicatie daramite sa se intereseze de viata sportivului inafara antrenamentelor.
Rezultatul e nu lipsa actuala de performanta in tara ci amputarea viitorului sportiv romanesc. Cum crestem generatia asta de sportivi, asa o sa le avem si pe urmatoarele.