Demis Grigoraș: Am așteptat victoria asta de mult timp. Adversarii nu s-au ridicat la nivelul la care ne-am așteptat noi”

Demis Grigoraș a fost golgheterul partidei câștigate de Poli Timișoara în prima etapă a play-out-ului, 27-22, cu Steaua. Interul dreapta al violeților a înscris 11 goluri, dintre care 7 în prima parte. Acesta a reușit un gol spectaculos la ultima fază a primei reprize, direct din aruncarea de la 9 metri. Cel mai bun marcator al timișorenilor speră ca echipa sa să continue acest început bun de play-out și să reușească să încheie sezonul pe locul 9.

Demis GrigorașCel mai bun marcator al partidei a declarat la final că se așteptau ca adversarii să le pună mai multe probleme la acest prim meci din play-out. „Fiecare meci e destul de greu. Adversarii nu s-au ridicat la nivelul la care ne-am așteptat noi. Poate în retur o să ne creeze ceva probleme. Îmi pare rău pentru ei, trec prin niște momente dificile din punct de vedere moral, psihologic”, a declarat Demis Grigoraș, care a adăugat: „diferența… s-a jucat pe teren. Noi am pregătit meciul bine, la fiecare antrenament pregătim. Ne pregătim bine cu actualul antrenor, nu știu pe viitor ce va fi, sperăm să fie bine”.

Demis GrigorașVioleții au avut un final de sezon regulat mai puțin inspirat, astfel că „am așteptat victoria asta de mult timp. Bine că am început play-out-ul mai sigur. Sperăm să continuăm tot așa, să ne îndeplinim ultimul obiectiv: locul 9. Momentan play-out-ul se vede frumos. Am început frumos, sperăm să continuăm la fel de frumos, să ieșim cu capul sus din play-out”, a mai spus Demis Grigoraș.

Reușita lui Demis Grigoraș de la 9 metriCât despre aruncarea puternică din finalul primei reprize prin care l-a învins pe Laufceac direct de la 9 metri, golgheterul timișorenilor a spus: „E așa ca și eclipsa de soare, ca să zic așa, e cu noroc. Nu mă așteptam”, a concluzionat Demis Grigoraș.

Din tabăra Stelei nu a vrut nimeni să vină la declarații.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: