SCM Politehnica Timișoara și-a prezentat primele trei achiziții din acest sezon. Pivotul Didi Hrimiuc și doi interi sârbi, Milos Orbovic și Uros Elezovic, sunt noutățile alb-violeților pentru sezonul viitor. Patru jucători s-au despărțit de SCM Poli în această vară: Ilie Vaidasigan, Filip Lazarov, Marko Pejovic și Marko Simovic. Un alt jucător român se află în discuții cu echipa, urmând a se anunța în următoarea perioadă acest transfer. Reunirea va fi în 20 iulie, iar în 25-26 august se va disputa Cupa Politehnica.
Clubul timișorean a prezentat primele mutări din lot la două săptămâni după ultimul meci al sezonului. Alb-violeții nu vor mai conta în următoarea stagiune pe Ilie Vaidasigan, Filip Lazarov, Marko Pejovic și Marko Simovic. Vaidasigan a fost împrumutat în iarnă de la Reșița, transferul său fiind anunțat imediat după eliminarea din turul trei preliminar al Cupei EHF. Acesta era o piesă de bază la formația care avea să se retragă din campionat din cauza problemelor financiare, dar în puținele luni petrecute la Timișoara nu a avut ocazia să își arate adevărata valoare. A jucat puțin la început, pentru că trebuia timp să se integreze, iar în atac nu a avut aceeași constanță de la Reșița. Pe final de sezon a primit mai multe minute și a reușit să ajute echipa cu câteva goluri importante în anumite partide. Vaidasigan a marcat 5 goluri în ultima partidă din campionat, pierdută dramatic de timișoreni acasă cu HC Odorhei. Interul a transformat două aruncări de la 7 metri pe finalul partidei, dar a trimis în bară ultima aruncare de pedeapsă, cu câteva secunde înainte de final, iar după aceea oaspeții au reușit golul decisiv. În total a înscris 15 goluri în campionat în alb-violet.
Un alt inter de care se desparte SCM Poli este Filip Lazarov. Internaționalul macedonean cu experiență în cupele europene a participat cu naționala țării sale la Campionatul Mondial din Franța la începutul acestui an. A fost al doilea marcator al Politehnicii în acest sezon al Ligii Naționale cu 114 goluri. A avut și partide când s-a apropiat de cota 10 în ceea ce privește golurile marcate, dar a avut și partide la finalul cărora era așteptat să facă diferența, a primit mingea la ultima fază, după time-out, dar nu a reușit să aducă egalarea sau victoria pentru timișoreni. Pivotul Marko Pejovic este singurul cu două sezoane în alb-violet dintre cei care pleacă. Muntenegreanul a venit în vara lui 2015 când începeau să apară problemele cu forma de finanțare a clubului din partea autorităților. Pivotul a început de multe ori titular în echipa condusă de Pero Milosevic, având în special contribuții în apărare. În ultimul sezon a marcat 11 goluri pentru timișoreni. Acesta a avut destul de multe perioade de indisponibilitate din cauza problemelor medicale. Tot problemele medicale l-au oprit pe Marko Simovic să își ajute mai mult formația. Interul dreapta muntenegrean a fost prima achiziție anunțată de timișoreni vara trecută și a fost adus pentru a suplini plecarea lui Grigoraș în Ungaria. Înainte să vină pe Bega, Simovic a fost două sezoane la CSM București, dar în ultimul a avut probleme cu accidentările. Și la Timișoara a ratat finalul sezonului tot din motive medicale, cu probleme la umăr. Acesta a marcat 76 de goluri în campionat.
Doi interi și un pivot, noutățile până acum
La capitolul veniri se înregistrează trei nume noi. Două dintre achiziții au jucat cu Filip Marjanovic în naționala Serbiei la ultimul campionat european când au terminat pe penultima poziție. Antrenorul Pero Milosevic așteaptă ca cei doi sârbi să aducă un plus la aruncările de afară. Acesta a spus câteva cuvinte despre fiecare nou-venit.

În ordine, din stânga: Didi Hrimiuc, Pero Milosevic, Milos Orbovic și Uros Elezovic
La 35 de ani, Uros Elezovic este cel mai experimentat jucător. Interul stânga a evoluat în mai multe campionate: sloven (RK Trimo Trebnje și RK Cimos Koper), francez (Paris Handball) sau elvețian (Kadetten Schaffhausen). A avut și o experiență în Quatar la Lekhwiya Handball Team, iar în țara natală a reușit trofee cu RK Vojvodina. „Uros Elezovic este un jucător experimentat. A jucat mulți ani afară și la Vojvodina, este un câștigător. Vom avea un plus acest an pentru că Simovic s-a accidentat și a avut probleme la umăr. Cu Orbovic și Elezovic vom câștiga un plus la șuturile de afară”, a spus Pero Milosevic despre noul său jucător. Uros Elezovic a mai lucrat cu muntenegreanul la naționala de tineret. „Sunt foarte bucuros că sunt aici, să lucrez din nou cu antrenorul cu care am lucrat la naționala de tineret acum mult timp. Este o experiență nouă. Suntem din apropiere și asta ne va ajuta să ne adaptăm mai bine la noul club. Am jucat câteva amicale cu Timișoara în ultimii ani. Cum a spus antrenorul, aș vrea să muncim în liniște în sezonul următor, să fim în umbră și dacă ceva o să apară o să încercăm să luptăm pentru titlu și pentru cupă”, a declarat Elezovic după prezentarea sa. Acesta are experiență în competițiile europene, având prezențe atât în Cupa EHF, cât și în Champions League sau Challenge Cup.
Milos Orbovic este celălalt internațional sârb care va evolua pentru Poli în sezonul următor. Interul dreapta ce va împlini în noiembrie 24 de ani a jucat pentru echipa din orașul natal, HC Vrbas, trecând apoi la RK Vojvodina Novi Sad. „Milos Orbovic este un stângaci, inter dreapta, care în ultimii ani a jucat la Vojvodina. A câștigat liga și cupa, are deja trofee. Încă este tânăr, nu a împlinit încă 24 de ani. S-au interesat de el multe echipe din Germania și Franța, dar noi ne-am mișcat mai repede. Joacă în apărare. Are pase bune cu pivotul și extremele și șut de afară”, l-a prezentat Milosevic. Orbovic a vorbit puțin, în sârbă. „Sunt foarte satisfăcut de alegerea făcută. Am auzit multe despre club și vreau să îndeplinesc așteptările antrenorului pentru sezonul viitor”. La fel ca și compatriotul său, Orbovic are experiență în diversele competiții europene. Acesta semnase cu timișorenii încă din aprilie.
Didi Hrimiuc este primul jucător autohton care întărește SCM Poli în această vară. „Cu doi pivoți, Ștefan și Santeiu, avem deja o caracteristică la pivot care joacă pe multe posturi în apărare. Cu Didi vom câștiga mult pe contraatac, la repunerea de la centru, pentru că e un jucător care aleargă foarte mult. Joacă și în atac, și în apărare”, a fost prezentarea făcută de Milosevic. Didi Hrimiuc: „Mă bucur că fac parte din proiectul acesta. Sper să reușim să ne îndeplinim obiectivele și să îmi aduc aportul foarte bine la ceea ce se cere aici. Mă bucur pentru acest transfer și o iau ca pe o provocare. Sper să iasă totul bine și la final de sezon să fie toată lumea mulțumită. Mai multe, las evoluțiile să vorbească de la sine”. Pivotul de 26 de ani s-a format la CSS Sighișoara de unde a fost cumpărat de Steaua. Pentru roș-albaștrii a evoluat 5 sezoane, unde a fost și căpitan. Acesta a ales să rămână la echipă și după ce aceasta a retrogradat și a ajutat la revenirea acesteia în prima ligă. În 2015 s-a dust la HC Vaslui unde a evoluat două sezoane. În primul an vasluienii s-au menținut în Liga Națională după un meci decisiv cu Știința Municipal Bacău. Antrenorul Sandu Iacob l-a semnalat pe pivot ca responsabil pentru revenirea formației din Vaslui care s-a impus cu 30-29 după ce era condusă la pauză la cinci goluri. „Jucătorul care s-a ridicat deasupra celorlalți la momentul respectiv și a reușit să transmită ca un lider ceea ce aveau de făcut a fost Didi Hrimiuc”, spunea după acel meci Sandu Iacob (conform vremeanouă.ro).
Orbovic a semnat pe doi ani, iar Hrimiuc și Elezovic unul cu opțiune pentru încă un an. Obiectivele anunțate de conducerea clubului sunt Cupa României și o clasare pe podium în campionat, la fel ca și în acest sezon când echipa a încheiat pe 6 și a ajuns în turul trei preliminar din Cupa EHF. „Din septembrie lucrăm pentru acest sezon. Obiectivul depinde dacă vom mai aduce și alți jucători sau nu. O să avem o idee ca să intrăm în 1-4 în sezonul regulat, ca să începem play-off-ul de pe o poziție cât mai bună. Și să încercăm să intrăm în final 4-ul cupei și e o loterie. De asta am adus acești jucători. Să mai așteptăm puțin, să mai facem un transfer. O să facem o atmosferă bună, să muncim ca să ne îndeplinim obiectivul în sezonul următor. Vom lupta. Nici o echipă din România nu așteaptă. Constanța are deja un stângaci din campionatul francez. Aștept de la 2, 3 jucători să dea mai mult în sezonul care urmează”, a mai spus Pero Milosevic.
Echipa se va reuni pe 20 iulie. Programul de pregătire nu este încă definitivat. Pe 25 și 26 august se va disputa Cupa Politehnica și au confirmat prezența Tatabanja, Steaua Roșie Belgrad și Minaur Baia Mare. Atunci clubul va sărbători 70 de ani de când a fost depusă cererea oficială la federație. De asemenea, cei din conducere vor să facă un parteneriat cu CSU Politehnica pentru a putea împrumuta tinerii jucători și aceștia să joace mai multe minute.