Diniăşanca bate Jimbolia la ea acasă, în „Prietenii Semicercului”

CS Diniăşanca Peciu Nou a câştigat sâmbătă la Jimbolia derbyul turneului al treilea al Prietenilor semicercului, 10-8 cu junioarele localnice

Caravana „Prietenii Semicercului” îşi continuă drumul, cele şase echipe prezentîndu-se sîmbătă la Jimbolia în cel de-al treilea turneu al competiţiei, după cele disputate în urmă cu două săptămîni la Peciu Nou respectiv acum 4 săptămâni la Giroc, şi dovedind din nou o uriaşă dorinţă de victorie, ce a generat un derby-revanşă în care CS Diniăşanca, antrenată de profesorii Vlastimir Todorov şi Gheorghe Cârtog, a învins de-această dată HC Jimbolia, aflată astfel la primul eşec.

CS Diniăşanca s-a impus pe linie, cinci victorii şi golaveraj 58-15, învingând de trei ori la 9 goluri diferenţă iar într-un joc chiar cu 15-1!

Dovadă a faptului că acest proiect reprezintă o iniţiativă benefică pentru handbalul juvenil, este faptul că şi la turneul jimbolian au fost prezenţi numeroşi spectatori.

Turneul de minihandbal pentru eleve născute în anii 1999-2001 în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, prin persoana profesorului Gavrilă Mureşan, şi a iniţiatoarei proiectului, Adriana Hajdu, profesoară la categoriile respective de vârstă în secţia de handbal a LPS Banatul Timişoara, a avut gazde bune la Jimbolia pe profesorii Iren şi Marian Rică, antrenorii echipei locale private Handbal Club.

Ca o caracteristică, ierarhia celui de-al treilea turneu a suferit o modificare la vârf, CS Diniăşanca preluând şefia de la HC Jimbolia graţie succesului cu 10-8, rezultat înregistrat şi în alt meci echilibrat al reuniunii, cu jimboliencele întrecându-le pe fetiţele lui Adriana Hajdu, de la LPS Banatul. Lupta a fost aprigă şi strînsă, chiar şi la această categorie de vîrstă, ardoarea elevelor fiind remarcabilă.

Regulamentul turneului prevede meciuri cu reprize a cîte 10 minute, disputate în şapte jucătoare. Rezultatele înregistrate sâmbătă…

L.P.S.-C.S.S. 1 ”BANATUL” TIMIȘOARA   –  H.C. JIMBOLIA   scor 8 – 10

L.P.S.-C.S.S. 2 ”BANATUL” TIMIȘOARA   –  C.S. DINIĂȘANCA    scor 2 – 11

ȘC. GEN. 7 – ȘC. GEN. 29    scor 4 – 4

C.S. DINIĂȘANCA  –   L.P.S.-C.S.S. 1 ”BANATUL” TIMIȘOARA    scor 11 – 2

H .C. JIMBOLIA – ȘC. GEN. 7     scor 10 – 7

L.P.S.-C.S.S. 2 ”BANATUL” TIMIȘOARA   –  ȘC. GEN. 29    scor 3 – 9

H .C. JIMBOLIA – C.S. DINIĂȘANCA    scor 8 – 10

L.P.S.-C.S.S. 1 ”BANATUL” TIMIȘOARA –   ȘC. GEN. 7      scor 10 – 2

L.P.S.-C.S.S. 2 ”BANATUL” TIMIȘOARA – H .C. JIMBOLIA     scor 2 – 5

ȘC. GEN. 29  –    C.S. DINIĂȘANCA    scor 2 – 11

L.P.S.-C.S.S. 2 ”BANATUL” TIMIȘOARA – ȘC. GEN. 7      scor 5 – 10

L.P.S.-C.S.S. 1 ”BANATUL” TIMIȘOARA –   ȘC. GEN. 29    scor 7 – 5

C.S. DINIĂȘANCA   –  ȘC. GEN. 7      scor 15 – 1

H .C. JIMBOLIA  –   ȘC. GEN. 29   scor 9 – 6

CLASAMENT

TURNEUL 3

LOCUL 1 : C.S. DINIĂȘANCA

LOCUL 2 : H .C. JIMBOLIA

LOCUL 3 : L.P.S.-C.S.S. 1 ”BANATUL” TIMIȘOARA

LOCUL 4 : ȘC. GEN. NR. 7

LOCUL 5 : ȘC. GEN. NR. 29

LOCUL 6 : L.P.S.-C.S.S. 2 ”BANATUL” TIMIȘOARA

Turneul 3 s-a desfășurat în condiții bune iar echipele s-au prezentat cu același lot ca si la celelalte turnee. Primăria oraşului Jimbolia a fost prezentă la acest turneu, fiind reprezentată de domnul Lucian Faur, preşedintele H.C. Jimbolia, care s-a declarat încântat de numărul mare de copii care doresc să practice acest sport.

Trăgând linie după terminarea celui de-al treilea turneu, putem spune că la nivelul echipelor participante se vede un progres în evoluţia junioarelor pe teren, acest aspect reflectându-se în creşterea calităţii jocului. Cel mai bun exemplu este evoluţia echipei C.S. DINIĂȘANCA, învingătoare a echipei organizatoare, fapt prin care a reuşit să încheie acest turneu pe primul loc.

În clasamentul general la mijlocul competiţiei, după desfăşurarea primelor trei turnee, echipa H .C. JIMBOLIA este în continuare pe primul loc. Un rol important în cursivitatea jocurilor l-a avut prestaţia celor două cupluri de arbitri, Rotundu Mihai cu Brancu Ilie si Mihuț Liana cu Lung Oana, aceştia explicând copiilor de fiecare dată în ceea ce a constat greşeala făcută, pentru ca elevele să înţeleagă regulamentul şi motivul pentru care a fost oprit jocul.

Acest proiect se desfășoară sub egida Inspectoratului Școlar Județean Timiș, reprezentat prin prof. Mureșan Găvrilă, inspector de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș

Liceul cu Program Sportiv “Banatul” din Timișoara și-a adus contribuția, punând la dispoziția echipelor din Timișoara un autocar pentru deplasarea în bune condiții la Jimbolia.

Gazda următorului turneu va fi Școala Generală numărul 29, în data de 19 martie 2011.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

10 răspunsuri la Diniăşanca bate Jimbolia la ea acasă, în „Prietenii Semicercului”

  1. C.C. spune:

    Felicitari fetelor de la Dinias care sub indrumarea celor doi profesori Todorov si Cartog, au dat dovata de caracter si le-au administrat fetelor mele favorite H.C. Jimbolia prima infrangere din acest turneu juvenil ajuns la cea de a treia etapa.Sper ca au invatat ceva din aceasta infrangere dureroasa chiar la noi acasa si vor reveni acolo sus unde este mai usor de ajuns dar mai greu de mentinut , locul 1.
    As vrea sa remarc fetita din poarta celor de la L.P.S. Banatul 1 dar din pacate nu cred ca face parte din aceasta categorie de varsta, dupa mine aceasta avand 12-13 ani….
    FELICITARI TUTUROR PARTICIPANTELOR SA NE VEDEM SANATOSI LA URMATORUL TURNEU.
    HAI H.C. JIMBOLIA

  2. Portar spune:

    ar fi castigat jimbolia daca fetele(jucatorele)nu ar fi avut asa multe ,,EMOTII”
    In orice ca BRaVO C.S. DINIĂSANCA

  3. Portarul spune:

    Oricum leam lasat sa castige o sa vedeti urmatorul turneu noi il vom castiga veti vedea

  4. Portarul spune:

    Oricum H .C. JIMBOLIA tot sunt pe locul 1

  5. cosmi spune:

    Bravo pt toata lume dar noi nu prea eram in apele noastre de asemenea C.S.S DINIASANCA a fost in forma maxima noi am fost de dimineata bolnave dar bravo pentru toata lumea
    Oricum noi H.C Jimbolia sunte tot pe locul 1 dar Felicitari shi celor micute de la Timisoara 2 ca au facut un efort mare
    Haide H.C Jimbolia :*
    :X De la Cosmina 😡

  6. flavia spune:

    suntem celemai tari diniasanca pelocul 1
    binenteles ca portarul a aparat foarte bine

  7. eu spune:

    orkm cn e mai bun sa castige…hai hc jimbolia

  8. Anamaria spune:

    ok neti batut si sa stiti nimeni dini noi nu a fost in apele noastre ..
    orcum suntem pe locul I deci nu va agitati ca PEPSI si nuva credeti vedete ca poate tot noi o sa castigam si in urmatoarea etapa eu eram racita si nah ..
    si apropo ana as vrea sa discut fata in fata cu tine si sa imi spui si mie in fata ce ai scris pe acest site …

  9. anonim spune:

    bravo Banatuuu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × 1 =

 


Alte articole legate de acest subiect: